💌Când Te Văd, Viața E Un Cântec🎼

💌Când Te Văd, Viața E Un Cântec🎼


Când te văd, viața e un cântec
Tu, ești melodia ei
O păsărică-mi șoptește
Că-n jurul meu totu-nflorește
Te uiți la mine, simt că zbor
În jurul meu totu-i un nor
Ești ca un curcubeu
Mereu în sufletul meu
Zbor pierdută-n iubire
Învelită-n dăruire
Zbor gândindu-mă la tine
Dorindu-te aproape de mine
Mă-nconjori cu pasiune
Știu că ești doar pentru mine
Te privesc mă privești
Te iubesc, mă iubești
Înconjurată-n pasiune
Pierdută-n iubire
Învelită-n dăruire
Toate numai pentru tine

🍁Cu Speranța Că Îngeri Înving Mereu Atât Timp Cât Există Dragoste🌸

🍁Cu Speranța Că Îngeri Înving Mereu Atât Timp Cât Există Dragoste🌸


Dragostea este ca un edificiu, iar piatra care stă la temelia acestuia este iubirea, și fiecare zi care trece este încă o cărămidă pusă la temelia lui. Dar dintr-o singură greșeală poate dintr-o vorba spusă în vânt, edificiul ce cu greu l-ai clădit, se poate dărâma, și atunci îți va lua poate mult timp ca să reconstruiești ceea ce ai dărâmat. Cel mai rău lucru pe care ți-l poate face cineva este să te facă să crezi că poți avea aripi, că poți zbura. Și atunci începi să visezi, vise pe care ți le hrănește. Și-apoi, deodată, fără nici un motiv aparent îți frânge aripile…și te izbești de pământ…de realitate.
Ciudat e că nu știi dacă acum visezi, dacă acum e doar un coșmar din care te vei trezi, sau dacă atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevăratul zbor se află undeva între aceste două visări. Și începi să speri că, poate, încă mai ai aripi. Că nu le-ai pierdut definitiv.
Și-ncepi să rătăcești, să îți cauți aripile pierdute, neavând siguranța că vrei să le mai găsești. Poate, atunci, iarăși are să ți le frângă cineva. Se spune ca drumul e mai frumos decât posibilul loc în care ai ajunge. Atunci să fie oare mai frumoasă căutarea însăși decât zborul în sine? Tind să cred că nu. Și, de fapt, ce înseamnă, în ultima instanță acest zbor?
Cred că mai mult credința decât speranța într-un vis. Dar e posibil sa crezi într-un vis? E posibil să crezi în ceva ce nu exista? Înseamnă atunci, oare, că visul se ridică la rang de realitate? Și-abia acum realizezi ca e totuși doar un vis. Și-acesta e momentul în care aripile dispar…Uneori poți zbura și fără aripi. Zbor ce nu durează decât o clipă, zbor ce nu te înalță, ci zbor care te doboară. E asemeni unei căderi de pe o clădire foarte înaltă.
O speranță nu-i destul? Se pare că nu. Sau poate ca nu mai există nici o speranță…a pierit, poate, demult… Însă, în drum spre năruirea ei, încerc să mă agăț de urmele abia trasate… hmm… o văd cum se transformă în nisip și mi se scurge prin simțuri.
Însetată de certitudini, nu mă aleg decât cu aripi frânte și cu un grăunte de nisip… poate, cine știe, cândva, acest grăunte de nisip va rodi și vor înflori alte fire de nisip…

🌟 Privind La Stele🌟

🌟 Privind La Stele🌟


Mi s-a deschis o ușă către stele,
O scară pân- la cer s-a arătat…
Eu am rămas, în prag, privind la ele
Și nici măcar o treaptă n-am urcat.
Le admiram în taină strălucirea,
Fiind vrăjit de simfonia lor
Și-am zăbovit…crezând că fericirea
M-așteaptă până când învăț să zbor…
Mi s-a deschis o ușă către stele…
Uimit, mi se părea a fi un vis
Și, rămânând în prag, privind la ele
Am zăbovit…iar ușa s-a închis…

💗Rămâi💗

💗Rămâi💗


Rămâi şi noaptea asta lângă mine,
Ştiu că-ţi doreşti, nu te grăbi să pleci!
C-atât de dor îmi va mai fi de tine
Şi nu ştiu pe acasă când mai treci.

Hai, strânge-mă cât poţi de tare-n braţe
Încât să m-ancorezi de pieptul tău
Şi pe oriunde-ţi poartă viaţa paşii
Unde-ai să fii, să ştii că sunt şi eu.

Sărută-mă de vrei ca niciodată
Aşa cum ai visat, cum mi-am dorit
Ca şi când timpul nici nu mai există
Fără-nceput şi fără de sfârşit…

Să nu m-alinţi cu şoapte de iubire
Care se pierd în adieri de vânt
Căci ochii tăi îmi spun cu mult mai multe
Decât ar spune orişice cuvânt

Şi nu mai păgubi de-atâtea stele
Cerul senin să mi le-aduci în dar,
Pe tine te doresc şi nu pe ele!
La ce mi-ar folosi, nu am habar…

Eu nu pot preţui decât iubirea,
E singura podoabă ce-mi doresc,
O ţin ascunsă-n inimă şi-n suflet
Şi-o port în ochi atunci când te privesc.

Rămâi, te rog, cu mine-n noaptea asta!
Spre care drum şi unde te grăbeşti?
De cine te ascunzi? De ce ţi-e teamă
Iubirea lângă mine s-o trăieşti?

Numai destinul a-mpletit povestea,
Ne-am întâlnit şi nu-i întâmplător,
Ne bat în piept doar jumătăţi de inimi
Ca două aripi într-un singur zbor…

🌵 De-atâta Drag…✍

🌵 De-atâta Drag…✍


De-atâta drag, te-aş fi păstrat în mine
O veşnicie, poate şi mai mult.
Să te iubesc şi ploaia să-ţi ascult
Cu trupu-mi fremătând, a veri, sub tine.

Nu-i timp să ne oprească în uitare,
Un singur anotimp avem în noi,
Ce ne-nfloreşte-n maci pe amândoi
În dimineţi din ce în ce mai rare.

Ne inventăm în liniştea-nserării,
Să nu ne pierdem printre-mbrăţişări
Şi evadăm în zbor pe-albastre mări,
Poeme fără teama renunţării.

De-atâta drag, m-aş naşte mângâiere
În palma ta, pe buze, un sărut,
Să-ţi fiu prezent, să-mi fii durut trecut,
Să fim şi început şi încheiere…

Violetta Petre

🌵Emoții Pe Corzi…✍❣

🌵Emoții Pe Corzi…✍❣


Totuşi, am să îţi şoptesc încet şi am să îi cer vântului să mă împrăştie în cele patru zări ale sufletului tău poate așa…
vei tresări şi vei culege singur răspunsul…el stă doar într-o bătaie de pleoape, în ochii tăi, când îi deschizi,
deschizi toate lumile mele fără cheie şi le pătrunzi fără să le sfărâmi ca şi o pată de lumină în atât de mult întuneric
tăcut, în ochii tăi, trăiesc toate zările mele senine şi ploile, iar eu pot să le ating atât de uşor cutremurându-mă
devin o floare de cireş tremurătoare care învaţă să murmure emoţii pe corzi de privire, aş locui în ochii tăi deoarece acolo locuieşte sufletul tău singurele ferestre către pământul şi cerul meu pe care pot să le ating eu, locuiesc la celălalt capăt al lor m-ai întrebat odată în vis de ce aş locui în ochii tăi nu ţi-am răspuns niciodată…chiar dacă aş răspunde nu m-ai auzi eu locuiesc în ochii tăi, iar tu nici nu vei ştii vreodată că picuri un suflet pe care apoi îl culegi pe degete ca pe-o părere şi-o arunci în cele patru zări floare de cireş cu petalele desfăcute a zbor, nu clipi…nu lăcrima, astăzi, nu vreau să mă îmbrac în iarnă!

⁂❀☼Grădina Maicii♥❀⁂

⁂❀☼Grădina Maicii♥❀⁂



Aștept cu drag s-ajung din nou la tine,
Dac-aș putea m-aș reîntoarce-n zbor,
Căci simt cum plânge inima în mine
De-atâta chin și de atâta dor.
Nu-i nicăieri în lume ca acasă,
Oricât de greu, oricum ne e mai bine,
În nici un loc nu simți fiorul care,
Tulburător, îţi freamătă în vine.
În munții tăi cu crestele în nouri,
Eternii paznici ai averii tale,
Ascuns-ai bogății nemăsurate
De ochii hoți ce ți-au ieșit în cale
Și în pădurile-ți întinse, cerbii,
Ca în povești se-adună la izvoare,
Ai ape dulci și râuri șerpuite
Ce clocotesc vărsându-se în mare.
Pe câmpuri nesfârșite curg în valuri
Bogate holde ce valsează-n vânt
Ș-n codrii tăi cu licăr de smaralde
Voioase păsări se întrec în cânt.
Iar limba ta cea dulce și suavă
E-aleanul ce se naște din iubire,
Comoară ce-au păstrat-o-n vers poeții
Ca nouă să ne-o lase moștenire.
În doine pus-ai dorurile toate
Zădărnicind a timpului uitare,
Din rădăcina care ți-a dat viață
Tu ne-ai hrănit, pe rând, pe fiecare.
La pieptul tău am cunoscut lumina,
Din graiul tău cuvintele-mi rostesc,
Pământul tău doresc să mă îngroape
Când va fi vremea să te părăsesc.
Ești cuibul unde sufletu-și așterne
Culcușul drag, ești dulce alinare,
Un colț de rai ce Domnul îl alese
,,Grădina Maicii”, de la țărm de mare.