🌵Dincolo De Mâine… E Speranța❣

🌵Dincolo De Mâine… E Speranța❣


Atunci când există dragoste, sufletul prinde aripi și zboară acolo unde vrem să-l trimitem, indiferent de obstacole sau distanță!
Zadarnic e să ai aripi, iar cerul uși închise.
Nu privi în altă parte când ai lângă tine tot!
Persoanele destinate să se întâlnească, se vor întâlni aparent întâmplător, dar exact când trebuie.
Oamenii sunt adesea neînțelegători, iraționali și egoiști…
Iartă-i,oricum.
Fiecare om ascunde în el și rău și bine, altfel nu am fi echilibrați!
Orice minciună e o capcană care îți poate da viața peste cap.
Cred ca lumea e prea mare pentru mine. În schimb, o lume redusă la “doi” mi se pare ideală!
Dumnezeu ne oferă pe tavă câte un sortiment de fericire, dar noi de multe ori, mințim că suntem alergici.
Fericirea e un moment de zâmbet, în care, oricât de agitată ar fi lumea din jur, sufletul tău e liniștit.
Fiecare plătește în cele din urmă, atât prețul păcatului sau, cât și prețul bunătății sale!
Oare cei morți își găsesc liniștea dincolo de zarva acestei lumi?
Nu poți lupta cu morile de vânt ca să obții ceea ce este bine…
Cei care încearcă să își înece necazurile în băutură uită un lucru: necazurile știu să înoate…
Uneori, dragostea e atât de puternică încât, sari din prăpastie să-ți continui drumul.
Să-ți pese mai mult de conștiința ta decât de părerea celorlalți.
Fii bun, dar ferește-te să creadă lumea că poți fi numai bun!
Dincolo de mâine… e speranța.
Iubirea sinceră și profundă nu are nevoie de vorbe multe!
Dorul doare, însă nu vindecă… aspirina poate face ceva mai mult.
Dacă te concentrezi pe șarpe, s-ar putea să-ți scape mișcările scorpionului!
Uneori numai pierzându-i pe cei pe care îi iubim, simțim cât ne sunt de dragi!
Toți oameni își doresc iubire și când o au… nu știu ce să facă cu ea!
Iartă-ți dușmanii, dar niciodată nu uita cum îi cheamă!
Întreaga lume se dă la o’parte din fața omului care știe unde merge!
Când iubești puternic, găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită!
În tot ceea ce faci gândește-te la sfârșit!
Și deziluziile își au rostul lor în viață, te trezesc din vis…
Dacă un “Te Iubesc!” nu vine din inimă nu-l transforma într-o minciuna…

Reclame