❄Deschide Poarta!✍

❄Deschide Poarta!✍


Am poposit la poarta vieţii, timid am început să bat,
Mi s-a deschis şi, cu speranţă şi, fără teamă, am intrat.
Părea, de dincolo de ziduri, că-i însăşi drumul către rai
Şi ţi-ai dori o veşnicie la poala cerului să stai.
I-am adorat întâi lumina şi am privit pătrunzător,
Ca viaţa să-mi inunde trupul, intrând în fiecare por.
Iubirea îmi curgea prin vene şi mă hrăneam din cupa ei,
Iubeam profund, fără măsură, ce se-arăta ochilor mei,
Iubeam şi firele de iarbă, ce să le calc abia-ndrăzneam…
Atât de dragă mi-era viaţa şi-atât de tare o iubeam!
Trecut-au peste mine anii, de boala ei m-am lecuit
Când, vieţii, i-am băut otrava păstrată-n bolul aurit
Şi , din întregul rai ce, viaţa, cu vreme-n urmă îmi părea,
Rămas-a numai uscăciunea şi iadul ce-l adăpostea.
Cu întristare şi durere la poarta vieţii m-am întors,
Făr’ a privi deloc în urmă la tot ce mi-a părut frumos.
Ulciorul, fără fund, cu lacrimi, în marea ei l-am aruncat
Şi-n sufletul făcut fărâme numai iubirea mi-am păstrat.
S-o poarte-n el prin universul, ce azi îl cere înapoi,
Ca mărturie-a unei clipe ce-a petrecut-o lângă voi.
Te rog, deschide poarta, Viaţă, în noaptea asta vreau să plec
Nu mă opri! Nu-mi sta în cale! Fă-mi loc şi lasă-mă să trec!

🦁Cuvânt Fără De… Gând…✍

🦁Cuvânt Fără De… Gând…✍


Cât sunt de invidioasă pe cei care, stăpâniţi de o pasiune, şi-o pot satisface!… 😉  Beţivul nu găseşte în sticlă nici un fel de cruzime; plecând din cârciumă, el cade în şanţ, şi se simte mai fericit pe o grămăjoară de gunoi decât un rege pe tron… cel robit simţurilor se duce în căutare de plăceri uşoare sau rafinamente impudice: un obraz fardat, o fustă scurtă, pieptul indecent dezgolit, vorbe deşucheate, şi iată-l fericit; dă ochii peste cap, buzele i se umezesc, atinge cea mai înaltă treaptă a fericirii… jucătorul nu are nevoie decât de un postav verde şi de un pachet de cărţi unsuroase şi uzate pentru a-şi procura cumplitele nelinişti, spasmele nervoase şi diabolicele plăceri ale oribilei sale patimi… asemenea oamenii îşi pot satisface patimile sau dacă nu, cel puţin se amuză; mie, îmi e cu neputinţă… Gândul ăsta a pus până într-atât stăpânire pe mine, încât aproape că nu-mi mai plac artele, iar poezia nu mai are pentru mine nici un farmec; ceea ce înainte mă încânta, acum nu îmi mai face nici cea mai mică impresie… Poate că fericirea a trecut pe lângă mine, şi n-am observat-o, ca o oarbă ce-am fost, poate că i-a răsunat şi glasul, dar vuietul furtunilor interioare m-a împiedicat să-l aud… poate că m-a iubit în tăcere o inimă umilă pe care n-am înţeles-o sau am zdrobit-o, poate că eu însumi am fost visul cuiva, polul unei inimi în suferinţă, visul unei nopţi şi gândul unei zile…
Umblam cu braţele ridicate spre cer, dornică să culeg stelele care îmi scăpau… am comis o mare greşeală: i-am cerut iubirii altceva decât iubire, i-am cerut ceea ce nu-mi putea da… nu am înţeles sensul acestui splendid simbol… i-am cerut un spirit sublim, poezie, frumuseţe, adică tot ce nu are… amorul nu poate oferi altceva decât pe sine însuşi şi cel care vrea altceva nu-i demn de a fi iubit… Se vede că m-am grăbit prea tare, şi am pierdut momentul… 😘Dumnezeu, care mi-a împrumutat viaţa, nu mi-o va lua înapoi înainte s-o fi trăit… la ce bun să-i dai unui poet o liră fără strune, şi omului o viaţă fără dragoste?… Dumnezeu nu poate comite o asemenea inconsecvenţă şi, fără îndoială, în clipa hotărâtă, va trimite în întâmpinarea mea pe acel pe care trebuie să-l iubesc şi de care trebuie să fiu iubită… dar de ce oare mi-a venit dragostea înainte de a-mi fi venit iubitul?… De ce oare mi-e sete când nu zăresc încă izvorul care să mi-o potolească? Sau de ce nu pot zbura ca păsările deşertului spre oaza unde pot găsi apă?… Lumea este pentru mine o Sahara fără puţuri şi fără curmali… nu există în viaţa mea un singur colţ umbros unde să mă adăpostesc de soare, îndur toate arşiţele pasiunii fără a cunoaşte nespusele ei extazuri şi delicii; îi ştiu chinurile, dar nu şi plăcerile… sunt gelosă pe ceea ce nu există, mă tulbur din cauza umbrei unei umbre, suspin fără nici un rost, am insomnii pe care nu vine să le înfrumuseţeze nici o fantomă adorată, vărs lacrimi care curg până la pământ fără ca nimeni să mi le şteargă, arunc în vânt sărutări pentru care nu primesc nici una în schimb, îmi stric ochii încercând să descopăr în depărtări o formă nesigură şi înşelătoare, aştept ceea ce nu va veni, şi număr orele cu înfrigurare, ca şi cum aş avea o întâlnire… Oricine ai fi, înger sau demon, păstor sau prinţ, tu, pe care nu te cunosc, dar pe care te iubesc, nu te mai lasă aşteptat vreme atât de îndelungată; de nu, altarul va fi mistuit de flăcări şi nu vei mai găsi în locul inimii mele decât o grămăjoară de cenuşă rece… coboară din sfera în care te afli, părăseşte cerul de cleştar şi vino, spirit consolator, să arunci asupra sufletului meu umbra marilor tale aripi… tu, bărbat pe care te voi iubi, vino, să te cuprind în braţele pe care le ţin deschise de atâta vreme… Dacă vei veni prea târziu, nu voi mai avea puterea să te iubesc: inima mea e ca un porumbar plin de porumbei… la fiece oră a zilei îşi ia zborul câte o dorinţă… porumbeii se întorc în porumbar, dar dorinţele nu se mai întorc în inimă… azurul cerului albeşte sub nenumăratele lor stoluri; ele pleacă, străbătând spaţiile, din lume în lume, din cer în cer, căutând vreo iubire pentru a se opri şi a înnopta; grăbeşte pasul, visul meu, sau nu vei mai găsi în cuibul gol decât cojile de ou ale păsărilor care au zburat… şi dimineaţa îmi va înnopta zilele… ❣

👩Am Ajuns Un Suflet Singuratic…Oscilez Între Trecut, Prezent Și Viitor✍

👩Am Ajuns Un Suflet Singuratic…Oscilez Între Trecut, Prezent Și Viitor✍


De mai multă vreme mă întreb dacă ai fost sau mai ești al meu? Oare să te mai chem și sa mai sper? Să las inima să alerge iarăși după tine? Sufletul meu va mai înflori vreodată… voi mai simți cum mă inundă pe interior iubirea ta? Vrei sa știi ce simt acum…? Îți voi spune… știu că ești nerăbdător. Acum simt ca am acel curaj să mă destăinui ție așa cum sunt și tot ce simt.Eu continui sa fiu doar a ta cu tot sufletul…și mii de gânduri și întrebări îmi umblă prin mintea mea…oare tu chiar ai fost al meu? Îmi doresc ca inimioara ta să-și întindă brațele sufletului tău către imaginea chipului meu… culegându-ma dintre amintirile ce sunt convinsă că ți-au rămas întipărite în gând… vreau ca brațele tale să mă cuprindă… să mă strângă cu putere, pentru a – și alunga dorul când tu ești departe de mine. Oare vei putea să rabzi departe de inima mea? Tu ști ca e nevoie să punem completarea pentru a fi completă?…Nu știu dacă reziști sau nu, însă eu mă sufoc și îmi vine să strig în gura mare cât de mult te iubesc și cât tânjesc după mângâierile tale…vreau să îți simt mâna între pulpele mele… să simt că îți aparțin și râuri de dorința să curgă prin întreg corpul. Vreau să mă faci a ta…să tremur de pasiune, însă…eu acum visez și nu vreau ca nimeni să mă trezească din al meu vis. Da… visez…iar visul meu e atât de frumos încât nu vreau să mă trezesc. Am nevoie să-mi fi aproape să aud vocea ta calmă de altă data… Off… Doamne parcă a trecut o veșnicie de când nu-mi mai spui cuvinte de dragoste… de când nu mă mai alinți…nu mă mai dezmierzi cu ale tale cuvinte, însă încă mai sper într-un ungher ascuns al sufletului meu ca tu ai să îmi îndulcești iarăși buzele cu sărutările tale. Mi-ai spus că m-am prefăcut și că nu te iubesc…mi-ai spus ca nu te iubesc și te mint mereu… am încercat să te uit… să te scot din inima mea, însă nu se poate. Știu… avem momente de rătăcire, însă eu te simt mereu în sufletul meu…ești acolo cu mine… mi-e imposibil să uit și să trăiesc fără tine. Când a început totul m-am simțit norocoasă… plină de tine… e ca și cum mă transpusesem într-o altă lume. Am greșit, iar acum am zilele chinuitoare…dorul de tine ma istovește… inima mea nu știe să aștepte, mi-am propus o pauză, însă nu pot face față inimi… e mult mai tare și mai încăpățânată decât mine… nu poate sta fără tine.