💧Ce-i Viața?…✍

💧Ce-i Viața?…✍


Cum poate gândul, oare, făr’ a avea odihnă,
Dintr-un nimic să țeasă atâtea năluciri?
De unde se adapă? Și ce mister se-ascunde
În umbra-ntunecată a unei plăsmuiri?
M-am întrebat adesea ce rost am eu pe lume,
Ce rost își are, oare, al existenței joc…
Un pumn de praf de stele…un licăr de lumină…
Sunt și pământ și aer, sunt apă dar și foc.
În necuprinsul lumii sunt numai o scânteie,
O mică pâlpâire pierdută-n univers…
Iar, fără ea, nici timpul în loc nu se oprește
Şi, sigur, nici pământul nu s-ar opri din mers.
E viaţa o enigmă! Iar în cenuşa vremii
Au căutat zadarnic să afle rostul ei…
Prin timpul fără margini ne scurgem într-o clipă
Purtând în noi credinţa că suntem fii de Zei.
Dar oare-i adevărul? Nicicum nu vom cunoaşte!
Sunt întrebări la care nu vom găsi răspuns!
Trecând de poarta morţii, ar fi cumva posibil
Să dezlegăm misterul ce-a fost de noi ascuns?

Reclame
💮Parfumul Din Vise🌼

💮Parfumul Din Vise🌼


Din Univers, Pământul albastru se vede
Soarele cuprinde cu razele-i zarea
Prin păduri mai saltă ciutele zvelte
Cată munții la cer, adâncă e marea.
Sus pe stânci, un dor de geruri se frânge
În zborul către vârfuri înalte semețe
Când o stea pe cer în lacrimă plânge
Stau visele-n nori mai răzlețe.
Prin zare îngeri plutesc alături cu drumul
Când norii vor cerne steluțele-aprinse
Ninse flori răspândi-vor parfumul
Zarea cerne parfumul din vise.

🌹Zeița✍

🌹Zeița✍


La porțile paradisului albastru
Ce cuprinde marea și ceru-n infinit,
O zeiță a coborât de pe un astru
Ce zeii din Olimp, în taină l-au trimis.

Și dintre zei, pe-o rază, ea alunecând,
Aici ar vrea să vadă doar suflete râzând,
Suflete curate și împletite-n dor,
Cum e în nemurire-n tărâmul zeilor.

Și zeii au pus în ea un pic din toate,
Zâmbet și speranța, căldura, bunătate,
I-au pus dreptatea-n gând și jocul în privire,
Muritorilor de rând, pecete să le fie.

A pus în ea și focul iubirilor eterne,
Și cântecul de harpă ce vrea să ne îndemne,
Să ne iubim cu toții în cântece și vers,
Și slavă să-i aducem mereu în univers.