🌵Du-mă Viață În Lumea Mea✍

🌵Du-mă Viață În Lumea Mea✍


Brumă, ger, și ceață-afară
Astăzi vin cu drag la voi
Să vă spun ce dor îmi este
De-al meu sat și a mea țară.
Mult mă lupt cu nerăbdare
Să mă-ntorc la casa mea
Să mă simt în rândul lumii
Și să dorm pe perna mea.
Să-mi văd rudele, vecinii
S-aud câinii iar lătrând
Că mi-e dor și de dușmani
Și de pietrele din drum.

☹Vârsta 4 ani☁

☹Vârsta 4 ani☁



Da, de la vârsta de 4 ani, pot să îmi amintesc câte ceva. Eram la grădiniță, de regulă mă ducea bunicul, fiindcă mama paralizase când eu aveam 3 ani. Tata era alcoolic, bunica nu o iubea pe mama deoarece era de la țară, bunicul nu era după tată, însă ne iubea și ne respecta foarte mult. Mama paralizase din cauza supărărilor, fată de la țară, obligată de părinți să se căsătorească, până la vârsta de 18 ani fusese la mânăstire, iar la 30 ani au căsătorit-o cu forța, cum erau timpurile de atunci. În casă era tot timpul tensiune din cauza tatălui. Tata era un om rău din toate punctele de vedere. Mama era bătută, înșelată, dormea afară mai mereu, doar când era bunicul acasă era mai binișor. Bunica mă iubea, însă eu mică fiind nu suportam să nu stau lângă mama mea. Între timp tata a rămas fără un picior, și așa viața începuse să înainteze cu pași repezi către maturitatea mea mult prea devreme.