🙏Monologul Lui Dumnezeu✍

🙏Monologul Lui Dumnezeu✍


“M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineață.

Așteptam să-mi spui doua trei cuvinte, mulțumindu-Mi pentru cele ce ți s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ți cauți haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găsești câteva clipe ca să-Mi spui : Bună dimineața! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea ca-ți sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori și cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezența Mea.

Te-am privit plecând grăbit spre serviciu și iar am așteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui doua vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ți-am văzut oboseala și ți-am trimis o ploaie măruntă care să-ți alunge stresul acumulat.
Am crezut că făcându-ți această plăcere îți vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbești.
Oricum ziua era, încă, lungă!

Ai pornit televizorul și în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am așteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi și tot nu și-ai adus aminte de Mine. Văzându-te atât de obosit, am înțeles tăcerea ta și am stins splendoarea cerului ca să te poți odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori pentru tine o mulțime de stele.
Era așa de frumos, păcat că n-ai observat…

Dar nu contează! Poate chiar nu ți-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poți să-ți imaginezi tu vreodată. Vreau să ți-o arăt, pentru ca și tu, la rândul tău, să o arăți celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum ești pe punctul de a te trezi din nou..

Nu-Mi rămâne decât să te iubesc și să sper că măcar mâine căci e Duminică, îmi vei acorda puțin timp din timpul dăruit ție.
Îți doresc o zi bună și minunată ca sufletul tău luminos !
Al tău Tată, Dumnezeu.“ O zi bună !

🦁Între 18 – 24 – Ⅴ ani✍

🦁Între 18 – 24 – Ⅴ ani✍


Când a făcut băiatul meu un an, am încercat sa îl dau la creșă pentru opt ore, să pot merge la serviciu, însă doar două zile, deoarece plângea foarte tare, făcea temperatură și am fost nevoită să renunț și să iau acea întrerupere pentru creșterea copilului. Încercam să merg la menaj, mai lucram plase pescărești acasă, adică noaptea, pentru că ziua trebuia să am grija lui, să spăl, să fac mâncare, curățenie, și mai mergeam la menaj. Oriunde mergeam și copilul era cu mine, nu stătea fără mine deloc. Soțul începuse să aibă probleme acolo unde lucra. Locuia la un cămin și cum el făcea în pat cei din cameră nu putea suporta situația, în plus cum lua salariu, juca remi pe bani și cumpăra perdele la mașină, casetofon, acasă niciodată nu a trimis nici un ban, doar mai venea câte un coleg să aducă bilețel cu cerințe de genul, – te rog trimite-mi bani, zahar, pastile pentru urină și multe altele. Alocația o lua el, salariul el și tot eu îi mai trimiteam și bani, de acolo de unde munceam cu greu. Am ajuns să pun pe ușa de la dormitor program cu ce am de făcut, nu îmi era deloc ușor, însă copilul îmi dădea o forță de a merge înainte. Într-un fel am fost liniștită 2 ani de zile pentru că nu l-am văzut și am stat liniștită. După doi ani a, început să mă implore să merg și eu la Motru unde lucra spunându-mi că nu va mai fi cum a fost, că i s-a dat cameră singur, și se va schimba totul, doar să iau cu mine televizor, covor, cele necesare. Cum eu îmi doream ca lui să îi fie bine, chiar dacă eram doar maltratată de el, am decis în cele din urmă să merg la Motru. Mereu îmi spuneam că nu e vina lui dacă este violent și că boala este vinovată, îmi era milă, iar plecarea acolo era un nou început, fără soacră, fără nimeni cunoscut. M-am apucat de împachetat, am pus la vagon tren lucruri, acasă am lăsat o fată cu chirie să nu fie casa singură. Ajunsă în gara Motru iarna, frig, copilul de doi ani și 4 luni, m-am trezit cu soțul spunându-mi că nu are încă cameră și să merg puțin la cămin. Am crezut că intru în pământ, nici măcar copilul din brațele mele nu a luat. Am ajuns la acel cămin unde locuia cu încă 4 băieți în cameră, am schimbat copilul, și între timp i-am spus să mergem la un hotel cel mai ieftin că voi plăti eu. Norocul meu că am avut ceva bani la mine. Ne-am dus la hotel, apoi a doua zi, rămasă singură cu copilul, am cerut ajutor la cei de la hotel să îmi spună adresa unde lucrează să mă pot duce acolo pentru a cere ajutor. Am aflat adresa, am mers acolo, am rugat doi băieți să mă ajute să aduc și lucrurile de la gară, am luat cameră la așa zisele bărăci unde locuia mai mult familiști sau cei ce reușise să aibă parte de o locuință mai decentă decât căminul. Când a venit de la servici și s-a dus la hotel, cei de acolo i-au spus să meargă la cămin. Când a ajuns la cămin și a aflat că eu m-am și mutat într-o cameră, am și adus lucrurile de la gară a fost foarte bucuros. Mi-a mulțumit, iar aproape o lună de zile a fost totul bine. Îmi vorbea frumos, se juca seara cu copilul, era bucuros că doarme fără grijă, avea cine să îl spele, avea televizor, trebuie să menționez că pe vremea aceea nu prea își permitea cei în deplasare să aibă televizoare, și multe altele, iar eu i-am făcut o cameră frumoasă, era și bucătărie, comună, însă era curat, înțelegere între vecini și asta conta foarte mult. Doar că… minunea a ținut doar până când a luat salariu. A venit acasă, la noi era o vecină. A pus bani pe masă, apoi după ce a plecat vecina, a luat o parte din bani ca să își cumpere un alt casetofon la mașină, o altă parte că are datorii, și așa bani de pe masă sau evaporat. L-am întrebat ce o să facem, i-ar el sa înfuriat, m-a înjurat, m-a bătut de față cu copilul și a spus că pot pleca dacă nu îmi convine. Cei care locuia acolo au auzit și au bătut la ușă, însă a țipat și la vecini. Acea baracă era compusă din trei camere, baie și bucătărie, deci eram doua familii și 3 băieți, băieți o cameră iar noi ca familii câte o cameră. I-am spus că voi pleca, nici așa nu a mers, Am încercat să vorbesc cu el a doua zi că e mai bine să plec, doar el mă și alungase, însă răspunsul a fost; – Nu pleci nicăieri, stai aici și faci ce îți spun eu, mâncare aduc eu, altceva nimic. Nu puteți crede ce frică îmi era de el, poate vă întrebați de ce nu am fugit atunci. Nu am putut fugi, pentru că nu cunoșteam pe nimeni, eram de una singură, vecini nu se băga, iar eu zi de zi căutam o scăpare. Băieți ce locuia acolo, văzând că el nici nu vine acasă la timp, bani nu aveam, m-au rugat ca eu să le gătesc și ei să mă plătească, am fost de acord, nu aveam încotro pe moment, iar el a fost fericit când a, auzit. Deci, mâncarea era asigurată, și așa începuse să vină din ce în ce mai rar acasă, într-o zi unul din băieți mi-a spus că el mai trăiește cu o femeie ce are 4 copii și este o femeie ușoară. Asta nu mă afecta deloc pentru că nu l-am iubit niciodată, a fost doar milă din partea mea și aș fi fost bucuroasă să își găsească pe cineva ca eu să scap de el, dar nu asta își dorea, pentru că cine avea să îl spele? poate dacă nu era bolnav…
Între timp m-am cunoscut mai bine cu cei de acolo, trecuse trei luni, o lună fără bătăi și restul scandal de câte ori venea acasă. Când îi aduceam ligheanul cu apă ca să se spele și apa nu era pe placul lui, pur și simplu o vărsa în cameră, la copil țipa, începuse o tortură și fizică și psihică pentru mine și copil. Cu toată frica trebuia să fug de acolo.
va urma….