💧Între 24 – 52 – Ⅰ Ani ✍

💧Între 24 – 52 – Ⅰ Ani ✍


Am pornit pe un alt drum, destul de greu dar care în final după 3 ani de chin cu procese, spitalizări, tot felul de răutăți, am reușit să fiu liniștită în mare parte. În toți acești 3 ani, am deschis divorțul ce a durat, deoarece ne-a dat timp de gândire 6 luni, apoi copilul mi-a fost luat de fosta soacră, a trebuit să sufăr, să lupt, să plâng, ca să răcoresc sufletul să pot merge înainte. Toate astea pentru că soacra nu accepta să divorțez și mă tot ruga cu orice preț să mă împac, însă nu m-am întors din drum, iar pentru asta a trebuit să sufăr despărțirea de copil uneori când îl lua de lângă mine, asta până când sa terminat divorțul. Au mai fost bătăi, injurii, însă nu am cedat deloc, am mers înainte și neavând pe nimeni, trebuia să fac totul singură. Îmi pierdusem încrederea în oamenii, nici acum nu pot spune că mă las bazată pe cineva, doar pe Dumnezeu. În timpul divorțului, abia la sfârșit, soacra a pus avocat și a mai adus o hârtie cum că casa era a ei unde locuiam, iar toate astea erau minciuni, deoarece casa era a mea, doar că aceea casă lăsată moștenire de la bunici, a fost demolată sa dat apartament și soacra mi-a pus să fie soțul titularul pentru că e bărbat, și uite așa am devenit și fără casă, numai că eu am avut acte pentru a dovedi adevărul, însă cu toate astea, dacă a văzut că nu poate câștiga casa, a recurs la alte metode. Și-a trimis băiatul într-o zi la școală pentru a lua copilul în vizită, învățători m-au chemat imediat la școală, a fost un circ destul de urât. Copilul nu vroia să se ducă iar eu nu puteam face nimic până la terminarea divorțului. Până la urmă copilul sa dus la el pentru o zi. A doua zi la adus la școală, numai că, copilul meu de ieri se schimbase radical. Mi-a spus că numai vrea la mine, că eu nu am televizor și altele, în plus, pachețelul pentru școală mi la refuzat. Am văzut negru în fața ochilor, învățători, directorul, au fost alături de mine, însă din păcate am realizat că au profitat i-au spus că eu mă voi întoarce acasă dacă el refuză să stea cu mine și problema principală era casa, ea vroia casa, asta am realizat. M-am închis în mine, m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să fiu pe picioare până la terminarea divorțului. Mi-a fost foarte rău am fost la urgențe, am luat medicamente și am așteptat să vină ultima înfățișare la procesul divorțului. La ultima înfățișare am renunțat la tot. Am știut că doar casa era problema și așa a și fost. După terminarea divorțului, am fost nevoită să mă internez, mă simțeam din ce în ce mai rău, glanda tiroidă și-a făcut de cap, stresul, nu mâncam, și toate astea m-au pus la pământ. Am stat o perioadă destul de lungă în spital, apoi, încet, încet totul a revenit la normal legat de copil. După casă nu le-a mai păsat de copil, iar eu eram fericită că am copilul. În toată această perioadă m-a ajutat acel coleg fără nici o pretenție.

Va urma…

☹Vârsta De 6 Ani☁

☹Vârsta De 6 Ani☁



La vârsta de 6 ani mi-a murit bunicul, apoi după 6 luni, a murit bunica, din partea tatălui. A fost cumplit, bunicul suferea de inimă și a murit cu capul pe masă, bunica a murit de cancer la sân. După moartea lor tata, a început să vândă din casă mai toate lucrurile pe băutură, și uite așa a început un chin mult mai mare decât era înainte. Aveam și un frate mai mic cu un an decât mine, însă el era neutru la tot ce este în jurul lui încă de mic. Când am ajuns în clasa a Ⅱ, o profesoară de zoologie prinsese drag de mine și încet încet mă atașasem de ea. Acasă când tata lua pensia de boală, câteva zile era scandal, mama era mereu bătută și alungată din casă, iar eu împreună cu ea. Fratele rămânea în casă pentru că el nu spunea nimic, eu nu puteam să tac, și îi luam apărarea mamei, atunci mă dădea și pe mine afară. Unde ne puteam duce? Nicăieri, deoarece nu aveam nici un neam, vecinii erau și ei cu problemele lor, doar uneori când era prea frig mergeam la nana, însă venea acolo și făcea scandal. Chiar dacă avea un picior amputat, fugea mai repede decât mine cu cârjele. Între timp profesoara a dorit să mă înfieze, dar tata nu a fost de acord. Sincer, nici eu nu doream deoarece era mama la mijloc și nu aș fi putut trai fără ea, cum o puteam lăsa acasă singură doar cu fratele și tata, când ea, săraca era paralizată, bătută… Profesoara și toți învățători, profesori, directoarea, mă îndrăgea foarte mult, iar asta îmi mai alina din suferința de copil. Îmi plăcea să învăț, tata știa carte, era destul de școlit, dar fără să mă ajute. Acasă fiind mai mereu scandal, trebuia să învăț la școală, sau acasă cu bătaie deoarece era gălăgie în casă iar eu nu puteam fi atentă, orice greșeală făcută se lăsa cu bătaie, înjurături, țipete. Când era tata treaz, era om bun, spăla rufe, făcea mâncare, recunoștea că greșește, însă era o minune când și cât era treaz, pentru că asta nu dura mai mult de o săptămână pe lună, în rest numai beat. Banii, era pensia lui, alocația noastră, plus bursa mea, plus un ajutor social al mamei mele, toți acești bani se ducea pe băutură și mâncare bună pentru tata. Noi fiind săraci, mergeam la cantina săracilor zi de zi pentru patru porți de mâncare. După ce terminam orele, mergeam la cantină pe jos de unde luam mâncare. Era mâncare bună, noi mai și găteam acasă, doar că tata nu mânca niciodată de la cantină, doar pâinea. În casă ne mai rămăsese câteva lucruri, vânduse tata tot pentru băutură. Mai lua ceva bani și de la vecini care venea să le facă câte o cerere în scris, sau mai avea uneori câte un copil ce îl ajuta să treacă clasa. Pe noi nu ne ajuta, doar ne controla și ne bătea, pe frate mai puțin, pe mine mai mult pentru că eu eram fată și trebuia să știu mai bine. Mama îmi tot spunea să merg la aceea profesoară definitiv pentru că acasă nu era deloc bine și ea nu va trăi mult. Copil fiind nu am acceptat asta niciodată. Eu îmi spălam mama, eu făceam mâncare, eu piața, de la 6 ani. Profesoara, a încercat pe toate căile să mă înfieze, dar nu s-a putut, pentru că eu nu am vrut. În schimb mergeam la dânsa acasă, îmi făceam temele, o mai luam pe mama cu mine, și zilele se scurgea într-un ritm jalnic cu lacrimi în ochii zi de zi. De multe ori o găseam pe mama într-o bucătărie plângând, niciodată nu plângea de față cu noi, și mereu îmi spunea că trebuie să îl respect pe tata așa cum este, însă eu începusem să cresc și îi răspundeam mai urât când vedeam cum se comportă cu mama. Profesoara ca să mă poată lua fără acordul tatălui, a încercat să mă ducă mai întâi la un orfelinat, dar eu nu am stat deloc acolo, am fugit, știind că o las pe mama singură. Când au văzut că eu nu mă dezlipesc de lângă mama, m-au lăsat în pace și eram ajutată atât cât se putea, iar eu ajutorul primit îl onoram cu treaba pe care o făceam. La profesoară, ștergeam praful, spălam pe jos, nimic nu mi-a plăcut să primesc de pomană. Până la vârsta de 14 ani cam asta a fost scris în cuvinte puține, deoarece acum când scriu mi se face rău și prefer să scriu mai puțin și esențialul pentru a mă ușura cât de cât.