🌼Ne Privim…🌷

🌼Ne Privim…🌷


Ne privim în oglinda vieții, eu și chipul meu de odinioară
Și nu înțelegem, de ce ne petrecem odată cu timpul ce trece,
Parcă ieri eram copilă, apoi o gingașă și suavă domnișoară,
De ce tinerețea înfloritoare atât de repede trebuie să plece?
Da, suntem trecători prin viață, asta este a destinului vrere,
De ce ne schimonosește însă chipul, devenim de nerecunoscut,
N-am putea muri frumoși și zâmbitori, fără zbucium și durere
Și să plecăm veseli, așa cum am venit pe lume, spre necunoscut?
Ne privim în oglinda lacului, eu singură și ea, iubirea mea,
Fiecare avem, acum, propriul cer pe care strălucim ca o făclie,
Dar nu putem înțelege care din noi a devenit, în timp, o stea,
De ce timpul ne-a despărțit cerul vieții, de ce a trebuit așa să fie?
După ce legi ascunse se-nvârte timpul n-am putut înțelege,
Privim neputincioși și resemnați, ne-am fi dorit să ne fie aliat,
Dar el trece pe lângă noi nepăsător, privindu-ne de sus ca un rege,
Nu are timp pentru explicații, el astăzi a venit și mâine-a și plecat…

🌵Nu-mi cere să vorbesc despre iubire✍

🌵Nu-mi cere să vorbesc despre iubire✍


Nu-mi cere să vorbesc despre iubire!
Prin ce cuvinte să descriu preaplinul sufletesc?
Ascultă-mi doar tăcerea din ochi şi înţelege
Cum inima te cheamă atunci când te privesc.
Iubirea doar se simte, n-o strigi la colţ de stradă,
Căci numai ţie-ţi cântă a inimii vioară.
Ce roade ai culege cuvintelor ce zboară
Privirea mea de nu te-ar mângâia,
De n-ai simţi că eşti o lună plină,
Eu cerul ce te ţine-n palma sa?
În flacăra din suflet eu am topit amurgul,
Privindu-mă, doar ţie să pot să-ţi dăruiesc
Iubirea ce se naşte în lacrima luminii,
Ce-i mai presus de fire, de tot ce e lumesc…
Să te scufunzi în mine şi-n ceruri să ne poarte
Pe aripi heruvimii în zborul nesfârşit…
Căci te iubesc, femeie, cum nici un om în lume
Nici cerşetor, nici rege, nu cred c-a mai iubit!