😉De Vrei Să Îmi Ucizi Iubirea…✍

😉De Vrei Să Îmi Ucizi Iubirea…✍


Aş vrea să nu te mai iubesc, să pot şi eu la fel ca tine
Să spun: De azi ne despărţim, de-acum te las, rămâi cu bine!..
Lacrima ta să nu mă doară şi, făr-a mă uita-napoi
Să-mi văd de drum fără nelinişti, zidind tăcerea între noi.
Dar cum s-o fac, cu ce putere, de unde aş putea-o lua
când fiecare strop se scurge târându-se în urma ta?
Din trupul meu am evadat şi mi-am făcut culcuş în tine
Fără s-ascult de nici o vorbă ce mi-ar fi spus că nu e bine,
M-am rătăcit ca într-un vis din care nu mă pot întoarce
Eşti steaua ce , în noaptea mea, în bine răul îl preface,
În întuneric, eşti lumina ce îmi călăuzeşte drumul,
Ai reaprins în mine focul din care mai era doar scrumul.
Cum să mai pot a mă desprinde, cu ce puteri, prin ce minune,
Când simt că dacă te voi pierde aş pierde o întreagă lume?
Cu disperare tot mai caut sperând că aş putea găsi
Motivul pentru care mâine în lipsa ta aş mai trăi,
Îngenunchind, neputincioasă,cu ochii spre neant am plâns,
Mi-am blestemat întreaga viaţă şi-n nebunia mea am râs,
Am cunoscut pustietatea iubindu-te! M-am prăbuşit!
Iar neputând să-ţi uit privirea , învinsă, m-am dispreţuit…
E o iubire ireală căci am uitat şi cine sunt,
Trăind în visurile mele şi minţile mi le-am pierdut.
În suflet mi-ai deschis o rană când rătăceai printre tăceri,
Lacrimi de jar mi-au ars obrajii încremeniţi între dureri.
Nu pot să cred că pentru tine a fost un joc necugetat,
Pe suflet nu se pune miză! De ce să-l pierd? Ce-ai câştigat?
Ţi-am oferit fără vreo teamă un cec în alb…iubirea mea…
De ce să-mi dai la schimb dispreţul sau ura şi minciuna ta?
Iar inima de vrei să-mi smulgi plecând, gonindu-mă din tine,
De vrei să îmi ucizi iubirea, omoară-mă întâi pe mine!

☹Ești Prizonier⌛

☹Ești Prizonier⌛


Eşti prizonier în gândurile mele,
Trăiești în mine chiar de nu mă vezi,
O tristă închisoare a iubirii
Din care nu ai cum să evadezi.

Că te iubesc o vede-o lume-ntreagă,
Nu pot să mint, nu știu să mă feresc,
E prea târziu și nici n-aș avea unde
De ochii ei să mă adăpostesc.

A fost blestem să îmi apari în cale,
Nu știu de am sau dacă ai vreo vină,
Dar sufletul mi te-a dorit pe tine
Iar inima de dorul tău suspină.

Privirea ta ca negurile nopții
M-a subjugat și-n ea m-am rătăcit,
Mă va urma și dincolo de lume,
Nemaiputând să uit că te-am iubit.

N-am cum să știu și nimeni nu-mi va spune
Cine ești tu, ce ești cu-adevărat,
Dar sufletul a regăsit în tine
Pe-acela ce demult l-a așteptat.

Departe mi-ești și-mi ispășesc pedeapsa,
În lipsa ta viața mi-e un chin,
Căci mi-ai pătruns și simt cum curgi prin vene,
Iar fără tine mor câte puțin.