☹Vârsta De 18 Ani Ⅰ ☁

☹Vârsta De 18 Ani Ⅰ ☁


Și uite așa, de la 14 ani și până la 18, am făcut drumuri între Doamna profesoară, unde mai făceam lecții, o baie…. Școală, casa părintească unde trebuia să fac curat, mâncare, să am grijă de mama, să merg la cantină, să plătesc cheltuielile casei, și mai mergeam la cine avea nevoie să fac curat, să stau cu copiii. Îmi era drag să o spăl pe mama, însă, mereu îi era rușine de mine. Bătăile, dormitul afară, vorbele urâte nu au încetinit din partea tatălui. Încercam să supraviețuiesc pentru mama ce nu avea nici un alt ajutor în afară de mine. Într-o seară am dorit să văd un serial, și cum nu aveam televizor, am mers la o vecină. Acolo a venit și un băiat, de fapt venea mai multă lume pentru că nu toată lumea din cartier avea televizor. În acea seară s-a nimerit să fiu doar eu și acel băiat la televizor, bineînțeles și cu fratele meu. Când s-a terminat serialul, am plecat. Între vecina cu televizorul și casa noastră ne despărțea două case, iar ora nu era târzie, 9 și două zeci de minute. Am ieșit în stradă, am văzut că fratele meu fuge înainte, însă nu mi-am dat seama de ce. În următoarea secundă băiatul care fusese cu noi la televizor îmi spune să merg până la el acasă, am intrat în panică, am dat să fug, să țip, iar el mi-a dat cu pumnul în gură, și mi-a pus o batistă în gură să nu țip, apoi m-a luat în brațe. Când să ajungă aproape de casă am reușit să mă eliberez, iar el mi-a mai dat cu pumnul în față în ochii, ma bufnit sângele, s-a speriat, m-a lăsat jos, a rupt capotul pe care îl aveam deasupra hainelor, mi la pus la gură și a fugit. M-am chinuit și am ajuns în casă. Nu am spus nimic, nu m-a văzut nimeni, decât dimineață. Eram umflată la față, nu puteam vedea, îmi doream să mor. Mama s-a speriat, tata m-a întrebat cine mi-a făcut asta, i-am spus și s-a dus la miliție.
Am ajuns la un punct mult prea dureros pentru mine, de aceea, va urma….

☹Vârsta De 6 Ani☁

☹Vârsta De 6 Ani☁



La vârsta de 6 ani mi-a murit bunicul, apoi după 6 luni, a murit bunica, din partea tatălui. A fost cumplit, bunicul suferea de inimă și a murit cu capul pe masă, bunica a murit de cancer la sân. După moartea lor tata, a început să vândă din casă mai toate lucrurile pe băutură, și uite așa a început un chin mult mai mare decât era înainte. Aveam și un frate mai mic cu un an decât mine, însă el era neutru la tot ce este în jurul lui încă de mic. Când am ajuns în clasa a Ⅱ, o profesoară de zoologie prinsese drag de mine și încet încet mă atașasem de ea. Acasă când tata lua pensia de boală, câteva zile era scandal, mama era mereu bătută și alungată din casă, iar eu împreună cu ea. Fratele rămânea în casă pentru că el nu spunea nimic, eu nu puteam să tac, și îi luam apărarea mamei, atunci mă dădea și pe mine afară. Unde ne puteam duce? Nicăieri, deoarece nu aveam nici un neam, vecinii erau și ei cu problemele lor, doar uneori când era prea frig mergeam la nana, însă venea acolo și făcea scandal. Chiar dacă avea un picior amputat, fugea mai repede decât mine cu cârjele. Între timp profesoara a dorit să mă înfieze, dar tata nu a fost de acord. Sincer, nici eu nu doream deoarece era mama la mijloc și nu aș fi putut trai fără ea, cum o puteam lăsa acasă singură doar cu fratele și tata, când ea, săraca era paralizată, bătută… Profesoara și toți învățători, profesori, directoarea, mă îndrăgea foarte mult, iar asta îmi mai alina din suferința de copil. Îmi plăcea să învăț, tata știa carte, era destul de școlit, dar fără să mă ajute. Acasă fiind mai mereu scandal, trebuia să învăț la școală, sau acasă cu bătaie deoarece era gălăgie în casă iar eu nu puteam fi atentă, orice greșeală făcută se lăsa cu bătaie, înjurături, țipete. Când era tata treaz, era om bun, spăla rufe, făcea mâncare, recunoștea că greșește, însă era o minune când și cât era treaz, pentru că asta nu dura mai mult de o săptămână pe lună, în rest numai beat. Banii, era pensia lui, alocația noastră, plus bursa mea, plus un ajutor social al mamei mele, toți acești bani se ducea pe băutură și mâncare bună pentru tata. Noi fiind săraci, mergeam la cantina săracilor zi de zi pentru patru porți de mâncare. După ce terminam orele, mergeam la cantină pe jos de unde luam mâncare. Era mâncare bună, noi mai și găteam acasă, doar că tata nu mânca niciodată de la cantină, doar pâinea. În casă ne mai rămăsese câteva lucruri, vânduse tata tot pentru băutură. Mai lua ceva bani și de la vecini care venea să le facă câte o cerere în scris, sau mai avea uneori câte un copil ce îl ajuta să treacă clasa. Pe noi nu ne ajuta, doar ne controla și ne bătea, pe frate mai puțin, pe mine mai mult pentru că eu eram fată și trebuia să știu mai bine. Mama îmi tot spunea să merg la aceea profesoară definitiv pentru că acasă nu era deloc bine și ea nu va trăi mult. Copil fiind nu am acceptat asta niciodată. Eu îmi spălam mama, eu făceam mâncare, eu piața, de la 6 ani. Profesoara, a încercat pe toate căile să mă înfieze, dar nu s-a putut, pentru că eu nu am vrut. În schimb mergeam la dânsa acasă, îmi făceam temele, o mai luam pe mama cu mine, și zilele se scurgea într-un ritm jalnic cu lacrimi în ochii zi de zi. De multe ori o găseam pe mama într-o bucătărie plângând, niciodată nu plângea de față cu noi, și mereu îmi spunea că trebuie să îl respect pe tata așa cum este, însă eu începusem să cresc și îi răspundeam mai urât când vedeam cum se comportă cu mama. Profesoara ca să mă poată lua fără acordul tatălui, a încercat să mă ducă mai întâi la un orfelinat, dar eu nu am stat deloc acolo, am fugit, știind că o las pe mama singură. Când au văzut că eu nu mă dezlipesc de lângă mama, m-au lăsat în pace și eram ajutată atât cât se putea, iar eu ajutorul primit îl onoram cu treaba pe care o făceam. La profesoară, ștergeam praful, spălam pe jos, nimic nu mi-a plăcut să primesc de pomană. Până la vârsta de 14 ani cam asta a fost scris în cuvinte puține, deoarece acum când scriu mi se face rău și prefer să scriu mai puțin și esențialul pentru a mă ușura cât de cât.