💮Drumuri De Suflet✍

💮Drumuri De Suflet✍


O altă ninsoare ne lasă
Flori albe-nvelite cu ger,
În ochii tăi plânge marea
Şi colţul nostru de cer…

La marginea lumii e noapte,
Iar stele se sting pe furiş,
Pe plaja iubirii, tăcerea
Ascultă un trist pescăruş.

Azi, ninge pe valuri albastre,
Prin sănii de dor, argintii,
Iar visul, pe drumuri de suflet,
Te-așteaptă și astăzi să vii.

Un viscol se oprește în glas,
Privirea mea te zăreşte
Prin praful zăpezii, ce-mi spune
Că inima ta mă iubește.

O altă ninsoare mă ceartă,
Dar tu mereu ești aproape,
În sufletul meu este cerul,

Iar fulgii cad triști peste pleoape.

Reclame
🍂Pescăruș… Vis…🍃

🍂Pescăruș… Vis…🍃


Vine un pescăruș de paie, se-așează pe singurătatea mea şi prinde a mă moşi cu un fus de tors lână… aşa am îmbrăcat mieii care dârdâiau sub ploaia rece… , mi-am zis că a venit vremea să-mi îngrop obrazul în palmele timpului şi să adorm… – o, pasăre, nu pune mâna pe sforăitul meu! Am strigat, trezindu-mă din vis…