O Lume Nebună☹

O Lume Nebună☹


Trăim într-o lume nebună şi roasă de mii de păcate,
Ne-nfigem, cu bună știință, cuțitul, adânc, pe la spate,

Minţim şi furăm şi ni-i bine când răul ne macină firea,
Călcăm în picioare principii și tot mai sperăm nemurirea…

Valoarea nu are valoare şi mare-adevăr e minciuna,
Trăim ca și când nu ne pasă, de-i bine sau rău, e totuna…

Privim prin perdele de ceață (o mână din cei ce mai văd)
Și nu îndrăznim ți ni-i teamă s-oprim al căderii prăpăd.

Aducem în față scursura, ce-o scoatem din negrul nămol,
Ca orbi lăudându-i veșmântul, deși,, Împăratul e gol!”

Lăsăm să conducă hiena, pornim vânătoarea de lei,
Ne-ascundem plângând,, după deget, făcând, fără rost voia ei…

Trăim într-o lume stupidă și totul în jur îmi repugnă!
Când leu-i redus la tăcere, hiena e rege în junglă!

Cu Timpul…(Jorges Luis Borges)✍

Cu Timpul…(Jorges Luis Borges)✍


După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mână și a înlănțui un suflet, și învață că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva și că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță, și așa, omul începe să învețe… că săruturile nu sunt contracte și cadourile nu sunt promisiuni, și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg deschiși, și învață să-și construiască toate drumurile bazate în ASTĂZI și ACUM, pentru că terenul lui MÂINE este prea nesigur pentru a face planuri… și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
…..Și după un timp, omul învață că dacă e prea mult, până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui, arde și calcinează. Așa că începe să-și planteze propria grădina și-și impodobește propriul suflet, în loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învață că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forță, că într-adevăr e valoros, și omul învață și învață … și cu fiecare zi învață. Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor
bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
… Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești. Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de această persoană doar pentru a-ți întovărași singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
… Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărați prieteni sunt numărați, și că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieții să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeași intensitate. Cu timpul îți dai seama că deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.
…Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență trăită alături de fiecare ființă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă umana, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi așa cum sperai.
….Cu timpul îți dai seama ca în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea ca deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur, îți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt… Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, se învață doar cu timpul…

🍁Iubirea Ta💓

🍁Iubirea Ta💓


Iubirea ta e pentru mine,
balsamul florii de salcâm,
o adiere printre plopii
pierduți la margine de drum.

Iubirea ta e pentru mine,
doi ochi căprui ce-mi stau în cale,
când pe cărarea dintre sălcii
mă însoțesc urmele tale.

Iubirea ta e pentru mine,
un dulce leac ce azi răzbate,
prin rana grijilor amare
dintr-un trecut plin de păcate.

Iubirea ta mă înconjoară
și-mi spulberă năluci tăcute,
ce rătăceau de mult pe strada
cu duhuri negre, azi pierdute.

Iar când vor trece anii, poate,
bătrâni în nopțile cu lună,
am să te rog, privind apusul:
„ Mai ține-mă un pic de mână.”