😉Dezamăgită…✍

😉Dezamăgită…✍


Sunt dezamăgită,….Și de câte ori sunt dezamăgită îmi vine să scriu, înșir cuvinte alandala pe foaia mea virtuală sau nu, scris se numește (sau tastat, după caz). Oamenii nu sunt așa cum vreau eu, și sunt conștientă de asta…nu caut perfecțiunea, iar ceea ce am eu nevoie sigur se găsește acolo undeva, am încredere că voi găsi cândva acel lucru sau persoana ce mă va face să tresar. Până atunci aș vrea să nu mai cunosc oameni superficiali, aș vrea să nu mai am de a face cu oameni care nu au pic de sensibilitate în ei. Am obosit să încerc să-i conving că viața nu înseamnă planuri și ore fixe, că viața nu înseamnă să trebuiască mereu să faci ce TREBUIE în loc de ceea ce îți PLACE. Am obosit să încerc să impun versiunea mea celorlalți, dacă ei decid că viața trebuie trăită altfel, s-o facă după cum le place…Până la urmă e rândul meu să mă îngrijesc de mine, și am s-o iau pe drumul ce mi se așterne la picioare, fără să caut pe cel mai potrivit sau pe cel corect. Am încercat să iau o decizie bazată pe cântărire lungă a situației și a persoanelor din ea, am adunat fapte și trăsături și am tras o linie luând decizia ce am crezut că este corecta… Cât m-am putut înșela, de fapt nu luasem în calcul că într-o ecuație mai există pe lângă X și un Y care nu corespunde întotdeauna ideilor și planurilor. Prin urmare ecuația dă un rezultat banal sau nu dă nici un rezultat. Căci oricât de mult ar vrea X să facă parte din ecuație,Y îi taie orice elan. Am recunoscut că uneori acționez ca un copil…dar știți ce? Până acum a fost bine așa….cântăritul situației și luat în calcul riscurile acesteia…nu te duce nicăieri, căci de vrea situația, timpul sau viața face ca rezultatul să fie banal sau zero. Așa că astăzi nu mai iau nici o decizie, nu mai ascult de planuri și mai ales, înainte de toate, îți spun ție ca nu toți își trăiesc viața după aceleași principii ca ale tale…și în consecință sfatul meu este să te gândești înainte să încerci să-i convingi să aplice metoda ta, e posibil să o considere o pierdere de timp sau și mai rău s-o ignore complet.

Reclame
⭐Iau Lucrurile Așa Cum Vin…💧✍

⭐Iau Lucrurile Așa Cum Vin…💧✍


Iau lucrurile așa cum vin. Crede în tine și nu înceta să crezi și în oameni. Asumă-ți riscuri, fără așteptări.
Am râs, am plâns, mi-a trecut.  Am greșit, am iertat. Am respectat și unde nu am primit respect, pentru că „respect” că nu toți oamenii au capacitatea de a te percepe corect sau de a te pricepe.
Am învățat și din surprize dar și din dezamăgiri să nu mai am așteptări de la oameni. Credeam că știu lecția asta, acum pot să trec orice examen.
Învățat, din nou, lecția care spune că decența și integritatea nu pot fi disimulate nicidecum prin vestimentație sau statut social; mi s-a repetat des clișeul cu ,,niciodată să nu spui niciodată!”, imprevizibilitatea vieții devenind astfel o lecție pentru mine; am învățat, din nou, că familie înseamnă,  inimile care bat pentru tine. NU am învățat însă că înainte de a nu-i dezamăgi pe alții, trebuie să fii atent să nu te dezamăgești pe tine;
Am învățat că e nevoie de câteva cuvinte de la persoana potrivită pentru a crede în tine, pentru că am fost mai atentă; am învățat o lecție practică, a compensației zic eu: dacă nimic nu durează pentru totdeauna, bucură-te că poți controla durata a ceea ce nu-ți face bine (fie situații/fie relații). Acționează! Acum, aici și PENTRU TINE! Timpul nu așteaptă pe nimeni.

😟Nu Pot Să Mă Bucur😞

😟Nu Pot Să Mă Bucur😞


Mă iartă, Doamne, nu pot să mă bucur
De Sărbătorile ce, iată, bat la geam,
Căci prea multă mâhnire-am strâns în suflet
Şi drag de viaţă, Doamne, nu mai am!
Privesc în jur cu-atâta întristare,
E lumea un spectacol dezolant!
Actori cu măşti şi straie de paiaţă
Ce se perindă-n circul ambulant…
Ne-am lepădat din noi Dumnezeiescul
Ce îl aveam în suflet la-nceput
Şi am uitat ce-nseamnă să fim Oameni!
Nu ne-am dorit…n-am vrut…ori n-am putut!
Atât de mulţi îşi plâng însingurarea
Şi-atât de mulţi sărmani doar vieţuiesc,
Încât mi-e peste poate să mă bucur
De traiul ăsta sumbru, pământesc.
Atât amar s-a răsădit în lume
Şi cei săraci sunt, Doamne-atât de mulţi!
La câte case, fum pe coş, nu iese
Şi câţi copii nu ies, pe drum, desculţi!
Iar, dintre ei, câţi rabdă, azi, de foame
Primind un colţ de pâine ca pe-un dar!
Câţi n-ar dori o jucărie-n ghete
Dar aşteptarea le va fi-n zadar?
Ce bucurie ar putea cunoaşte
Un suflet chinuit de nedreptăţi?
Prin ce minune ar putea-nţelege
Că e restant la ale sorţii plăţi?
Nu-i vina Ta că nu mai ţinem seama
De-nvăţăturile lui Pavel, din Corint…
Dar astăzi nu pot, Doamne, să mă bucur,
Nu vreau să mă prefac şi nici să mint!

☹ Continuarea – Vârsta De 18 Ⅲ Ani☁

☹ Continuarea – Vârsta De 18 Ⅲ Ani☁


Timp de o săptămână m-a lăsat în pace, apoi am fost violată, noaptea plângeam, ziua zâmbeam ca să nu vadă mama. Lucram cu soacra, într-o zi i-am spus de boala soțului, adică băiatul ei, iar ea a reacționat foarte violent verbal cu mine. I-am spus și cine mi-a spus, seara a chemat pe nașa ei, dânsa m-a făcut mincinoasă. A treia zi, tata m-a chemat la el și foarte supărat m-a întrebat cu cine m-am culcat înaintea soțului. Am rămas blocată. A început să mă înjure să mă facă cu ou și oțet. A spus că soacra se dusese la el și i-a spus că eu nu am fost fată mare și de aceea în seara logodnei nu s-a arătat cămașa de noapte, însă nici tata, nici soacra nu și-au dat seama că eu aveam un certificat medico legal. Am plâns mult, nu mă credea nimeni, am vrut să mă duc în fața trenului și mi-a apărut o vecină în față mea, m-a ajutat și a doua zi am fost la miliție. A fost chemată soacra la secție, i s-a dat amendă, iar când a, ajuns acasă a venit la mine cu scandal. I-am spus că eu numai suport minciuni, iar ea s-a calmat și mi-a spus că dacă lumea știe că băiatul ei este bolnav și face în pat, a spus și ea o minciună. Așa ceva nu se poate. Unde să mă duc ? Nu aveam pe nimeni, nu aveam ce face. Momentan trebuia să stau și să suport umilințele din toate părțile. Puteam avea grijă de mama și asta îmi dădea putere. La aproape 18 ani am născut o fetiță prin cezariană. La trei luni a murit. O născusem la opt luni, eram foarte umflată când m-au dus la spital. Cât am fost gravidă am fost lovită în burtă de către soț, dormeam pe jos, plângeam mereu, însă copilul îl doream cu tot sufletul, chiar dacă eram și eu copil. La trei luni, fata s-a umflat, am fost internată în spital, la doar două zile a murit fără să am o explicație din partea medicilor. Ultima zi nu mi-au dat voie să stau cu ea, eu m-am furișat și-am văzut-o într-un salon cu furtunașe peste tot. Am întrebat, mi s-a spus că totul este bine, iar a doua zi fata mea a murit. Suferința nu a trecut și nu va trece niciodată. După aproape o lună de zile a murit mama. Noaptea, la ora două a venit tata la mine, a strigat că a murit mama, m-am speriat și când am ajuns în fața uși mama era jos cu capul pe prag, între timp sau alertat vecini, au venit au urcat-o în pat, au dat-o cu oțet, colonie, eu țipam, atunci soacra m-a luat și m-a dus forțat în casă, operația s-a desprins, am fost la spital, a trebuit sa îmi dea drumul acasă, deoarece doar eu mă puteam ocupa de înmormântare. Nu știu ce pastile mi-au dat, însă câteva zile am avut o putere pe care nu o pot explica în cuvinte. Îmi murise ce aveam mai scump, fata, mama, numai aveam pentru ce lupta. Au urmat zile de mers noaptea doar eu și lacrimile mele. Știu că mama nu a murit de moarte bună, tata o bătuse, a împins-o din pat, ea a căzut. Mama dormea la mine, doar în acea seară m-a rugat să doarmă acolo pentru că fratele meu nu era acasă și acea seară i-a adus moartea. Îmi vine foarte greu să scriu, nu mă simt deloc bine, voi încerca să scriu în mai puține cuvinte viața mea. M-am angajat la o întreprindere unde reparam lăzi. În câteva luni m-au transferat la o moară, și acolo am cunoscut oameni deosebiți.