Niciodată Nu-mi Găsesc Ușor Cuvintele ✍️

Niciodată Nu-mi Găsesc Ușor Cuvintele ✍️


Rostesc ezitând fiecare cuvânt, știind bine că el nu este suficient, nu este adecvat; adevărul este atât de vast și cuvintele sunt atât de mici!
Se zice că persoanele îndrăgostite pot conversa în tăcere. O simplă privire e suficientă. O fi vorba oare de suficiența a avea pe cineva în lumea ta? Adică încrederea în cealaltă persoană și cunoașterea lumii acesteia este la un nivel în care ști că orice ar face acea persoană nu va tulbura echilibrul lumii proprii?

Când Nu Știm Unde Rulează Filmul✍

Când Nu Știm Unde Rulează Filmul✍


Ochii care privesc fumuseţea o şi creează. Inima care simte frumuseţea o şi transmite. Mintea care gândeşte binele îl şi înmulţeşte. Pentru că oamenii au reprezentări cu ajutorul percepţiei, lumea adevărată se află în interiorul nostru iar ceea ce credem că este în afară reprezintă o proiecţie.Filmul experienţelor umane se desfăşoară pe ecranul interior. Ceea ce vedem a fi experienţă reală palpabilă a vieţii este „ecranul de la cinema”. Confuzia pe care o facem la acest nivel este milenară iar oamenii se chinuie să devină conştienţi că „lumea palpapabilă este ecranul” deşi filmul rulează în mintea noastră.De câte ori ne repezim să schimbăm realitatea acţionând asupra celor din jurul nostru şi de câte ori alergăm înnebuniţi să schimbăm circumstanţele e ca şi cum la cinematograf ne-am repezi să schimbăm filmul prin acţiuni asupra ecranului. Acest tertip ne reuşeşte uneori numai pentru că de fapt am schimbat filmul în mintea noastra.Când nu ne reuşeşte este pentru că am uitat unde ruleaza filmul; vrem să schimbăm imaginile de pe ecran în timp ce în minte rulează exact ceea ce nu vrem sa fie. A doua confuzie provine din neînţelegerea că oricare altul din preajma noastră face aceeaşi confuzie, adică îşi creează propriul film.Când filmele se potrivesc vedem lumea cu aceeaşi ochi; reuşim să comunicăm, să ne apropiem, să ne sprijinim, să creăm împreună în diferite moduri. Când filmele noastre conţin diferenţe esenţiale, personaje, concepte şi idei diferite s-ar putea chiar să fim în conflict. Suferinţa poate dispare atunci când înţelegem că scenariile se schimbă în mintea noastră asumându-ne în acelaşi timp schimbarea pe care o pot aduce cu sine orice alt scenariu, actori şi evenimente.Maniera este expresia involuntară sau incidentală pe care o dăm gândurilor şi sentimentelor noastre cu ajutorul privirii, tonului şi gesturilor.Priveşte chipul celui cu care vorbeşti dacă vrei să-i cunoşti adevăratele sentimente fiindcă omul îşi poate stăpâni mai uşor vorbele decât expresia feţei. Anumite acţiuni pot fi făcute cu intenţie (bună sau rea), iar anumite declaraţii pot fi repetate din rutină. Modul în care facem o favoare este de multe ori socotit mai de preţ decât însăşi favoarea. Obligaţia reală poate izvorî dintr-o serie de motive îndoielnice: vanitate, afectare sau interes; cordialitatea persoanei care ţi-a făcut binele şi care te întreabă ce mai faci sau îţi strânge mâna, nu poate da loc niciunei interpretări greşite. Felul în care faci ceva, indiferent ce, marchează măsura şi forţa gestului şi decurge în chipul cel mai nemijlocit din sentimentele tale imediate sau obişnuite punându-şi pecetea pe caracterul faptei; restul de acţiuni poate fi executat şi de un automat.Iubirea – în forma ei divina, în forma ei reală, reprezintă o putere pe care nu putem să ne-o imaginăm. Este puterea care ţine universul întreg într-o ordine firească. Este puterea care-i dă viaţă seminţei şi puterea fără de care niciunul dintre noi n-ar putea respira nici măcar o secundă.
DE aceea iubirea nu poate să dispară! Este imposibil să dispară singura stare absolută a universului şi ceea ce este cu adevărat Real. Dispare, însă, în vieţile noastre, capacitatea minţii de a percepe iubirea. După doi-trei ani de dragoste, după cinci sau şapte ani, mintea scoate de sub obroc, din beciul inconştient toate aberaţiile pe care le-a crezut realităţii.
Poate că ar trebui să simţim că iubirea nu este o încălzire glandulară si nici o pasiune înrobitoare, cât o stare permanentă a sufletului omenesc. Iubirea nu dispare, ci dispare numai mintea capabilă s-o perceapă.