💌Povești Colorate✍

💌Povești Colorate✍


Fiecare ne scriem viața ca pe o poveste, o țesem cu ață colorată de multe ori și lăsăm cenușiul în sertare ascunse amintirii și sufletului nostru plăpând și mare în același timp. Desenăm finaluri fericite și ceruri albastre fără nori. Doar
soarele și stelele îl îmbracă în straturi de fericire. Și e lumea noastră fericită… Dar ne lovim atât de des de deziluzii, de realități strâmbe și povești cu finaluri neașteptat de triste. Era mai bine oare să privim realist totul? Sau acele momente de exaltare, de speranță ne-au dat tărie și încredere? Să îndrăznim să visăm din nou sau să privim drept și fără iluzii? Eu aș zice că e frumos să visăm, că doar așa putem atrage împlinirea și viitorul pe care ni-l dorim. Dacă nu vine o dată, poate veni a doua oară, nu se știe niciodată. Îmi scriu povestea în cuvinte colorate, dulci și satinate, îmi visez iubirea cea mare cu ochii deschiși și o îmbrățișez în fiecare noapte… o
aștept pentru că e acolo, undeva. De ce sa zic “nu va veni”, când pot să mulțumesc că se apropie?

🌵Când Teama Înlocuiește Visul🍂

🌵Când Teama Înlocuiește Visul🍂


De mână port cu mine..credința-n a mea soarta..

Chiar te-am făcut să suferi ..de-ai plecat?
De atunci rămas-au secunde reci de numărat
La geam privind… aștept zâmbetul tău,
Ca pe-o lumină a gândului cel greu
Te-am așteptat , dar n-am găsit în gând
Puterea să o iau de la-nceput ..
Mă-ntreb și acum de ce încă te port aici
Printre povești cu zâne…prinți și licurici

Ți-am dat de mult …de atunci…iertarea mea
Când te-am crezut , greșeala a fost numai a mea
Și-n urma ta când palma am închis
Pe obrazul meu cristale s-au prelins

Când te-am pierdut …nu mi-ai plecat din vis
Și-atunci numai tristețea ochii mi-a închis
De m-aș putea ierta și eu …vreodată
Să pot vedea cu alți ochi, lumea toată

De aș putea să mulțumesc …cuiva
Dar n-am să pot …și nu e vina ta.
Mă poartă pașii către drumuri grele
Și talpa mea chiar va pășii pe ele
Nu am de-ales …din drum nu mă întorc
Nu am la cine și nici nu mai pot
Un zâmbet mi-am pictat să-l vadă lumea toată

Căci am de mână…credința-n a mea soartă…

🤱Mama👼❣

🤱Mama👼❣


Scriem despre foștii, despre copii, prietenii pierdute, dar desprea Mama uităm, să scriem, ființa cea mai importantă în viața noastră. Uită, dar nu cu intenție. Noi, oamenii luăm cu noi doar cei rău, dezămăgirile, vorbele urâte, trăirile neâmplinite, iar clipele fericite le aruncăm într-o ladă prăfuită și apoi o încuiem pentru că ele nu ne-au provocat cicatrici adânci pe suflet. Mama n-a făcut-o. Întreb și eu: de câte ori a-ți arătat mamei că o iubiți? Rar, nu-i așa? Hmm…mulți dintre noi venim cu replica aceea ieftină” Mama mea știe cât de mult o iubesc?! Noi știm cât de mult ne iubește mama noastră. Mama, face tot ce poate pentru ca noi să fim fericiți. Oare, noi știm câte lacrimi a vărsat când a aflat că vei face parte din viața sa? Nu știm, număr infinit, ca la matematică. Oare știm noi câte sacrifici face o mamă și încă mai face? Ne-a purtat în pântece timp de nouă luni. Ne gândim câtă durere a suportat pentru fiecare dintre noi la naștere? Mulți dintre noi nu se gândesc. Cu toții avem altceva mai important de făcut; să plângem din despărțiri, să urâm oameni nevinovați, să dăm vina unii pe ceilalți… să vă spun prin câte trece o mamă la naștere. Un corp uman poate suporta o durere de 45 dol-dol este unitatea de măsură a durerii. Mama în timpul nașterii suportă o durere de 57 dol. Durerea este echivalentă cu ruperea a 20 de oase în același timp. Îți imaginezi? Noi plângem pentru o zgârietură, dar ea…a plâns de fericire, a uitat durerea. Știm câte emoții are o mamă când ne ia în brațe pentru prima dată noi fiind un ghindocel firav? Nu știm, decât ea, mama știe. Pot spune că am trăit ceva unic când am luat pentru prima data în brațe pe copii mei. E un sentiment fără nume, un sentiment inexplicabil. E bucurie împletită cu emoție, teamă și mai ales iubire…știm noi câte nopți nu doarme o mamă? Oare știm noi că dacă am aduna nopțile mamei noastre nedormite ar fii un sfert din vârsta sa? Știm că de câte ori am fost cuprinși de o simplă răceală ea intra în panică? Știm cât de fericită și mulțumită este mama când ajungem să spunem „mama” pentru prima dată…în momentul acela sufletul său crește și lacrimile îi curg pe chipul emoționat. Era atât de mulțumită când ai reușit să faci primul pas și atât de dezamăgită când nu vroiai să mănânci… De multe ori, a dat în mintea copiilor doar de dragul tau; mama s-a jucat cu tine doar să mănânci ca tu erai încăpățânat și nu vroiai…De câte ori n-ai lăsat-o să plece la magazin fără să vină cu „o dulciurică”? Iar, acum…îți dorești din toată inima să plece…Știi tu că atunci când te duci în cluburi să te distrezi ea stă toată noaptea fără să doarmă și se gândește că vei putea păți orice? Nu știi, pentru că vrei să te distrezi și uiți de sărmana ființa. Când pe chipul tău de copil cuprins în lumea iubirii adolescentine curg lacrimi repezite și gigante de parca ar fii flori de mărgăritar, cine plânge cu tine? Mama, nu? Știi că în momentele triste prin care treci în sufletul mamei tale are loc „cel de-al treilea război mondial” care lasă răni adânci pe chipul său plin de demnitate și bătut de vânt și ploi? Nu știi, pentru că ea poartă mereu masca puternică în fața ta pentru a te face și pe tine încrezător în forțele proprii…dar oare reușește? Nu reușește și asta o doare…o doare că n-ai încredere în ea și ai mai mult în oameni străini. Ți s-a întâmplat să îi greșești grav vreodată? Mie da…am greșit. Mama te iartă și te iubește necondiționat orice i-ai face. Îi mulțumesc pentru sfaturile utile pe care le aplic rar, chiar dacă acum e sus la Îngeri…Tu ai uitat să-i mulțumești? Dacă da, fa-o acum. Iar, dacă i-ai mulțumit, felicitări! Ai făcut-o să zâmbească din inima ca în vremurile bune.

😉Pașnică… 😂

😉Pașnică… 😂


Sunt pașnică. Am prins aia, că răutatea vine din prostie și mai știu de ce m-am ferit mereu: Să nu fiu proastă. De-aia am căscat ochii în jurul meu și am căutat să mă învârt pe lângă oameni de la care să am ce învăța ori pe lângă oameni care să vrea, ca și mine, mai mult de la ei. Însă pe cât de mult țin la diplomație, în afară de goana dintre a fi sau a nu fi prost, am crescut, (pentru asta, vă mulțumesc, mamă și tată!) cu o imagine clară asupra ceea ce înseamnă a fi sau a nu fi „om”. Tocmai pentru asta, nu mă interesează dacă ești țigan, gay, indian sau boschetar. Nu mă interesează dacă ești gunoier sau CEO. Respectul meu pentru omul care știe să fie om e același. Constat că a face diferența între rase și statut social devine un exercițiu tot mai greu. De fapt, unii nici nu exersează. Nu e act mai rău decât să te crezi mai deștept decât ești, pentru că, atunci, ataci cu prostia ta în stânga și în dreapta. Ești integrat social, prin statutul de om cu buletin și infectezi. Tu, diferitule, mai albule, heterosexualule sau pricopsitule! Tu poți să-mi compromiți diplomația!
Reacționez astfel, pornind de la un episod recent.
-Am auzit că ești țigancă!
-Așa, ce ar fi cu asta?
-Te întreb…
-Nu sunt! Dar n-aș avea o problemă. Pot să te întreb și eu ceva?
-Da…
-Tu ești prost?
-Poftim?
-E o întrebare firească, la fel ca cea pe care mi-ai adresat-o. Nici nu contează să-mi răspunzi. Știi, sunt lucruri pe care le vezi la cei din jurul tău, sunt evidente. Numai că e important să judeci cât te afectează ce și cum sunt. Nu mă deranjează că ești prost, deși e mai nasol decât să fii țigan.