Nu-mi Voi Trăda Pământul ✍️

Nu-mi Voi Trăda Pământul ✍️


Nu-mi voi trăda pământul, nu-mi trebui desfătare,
Chiar de-oi trăi, o viață, cu pâine și cu sare,
Nici slugă, vreodată, n-oi fi la vreun străin!
Stăpân mi-e numai Domnul! Și numai Lui mă-nchin!
Iar pentru bani și aur n-o să mă rup în două,
Cu sufletul din mine plătind o „viață nouă”,
Sărac de-aș fi de toate, rămân un om bogat,
Iar vie de mi-e mintea, mă simt îndestulat.
Chiar dacă demnitatea nu are căutare
Și nu e prețuită de cel ce n-o mai are,
O voi păstra întreagă până în ultim ceas,
Dar n-am s-ajung, prin lume, un câine de pripas!
N-am să-mi îndoi genunchii pentru-a putea trăi,
Când vieții, fiecare, c-o moarte va plăti,
Lupta-voi să-mi rămână curată conștiința,
Avere-i demnitatea, și cinstea, și credința!
Și nici o firimitură, din ele, n-am să vând,
Hrănindu-mi leșu-acesta ce-o merge în mormânt!
De mi-a fost dat amarul, mă satur din amar,
Îl beau ca pe-o licoare pahar după pahar.
Nu sunt o buruiană, nici plantă-agățătoare,
Să-mi calce trecătorii tulpina în picioare,
Prin vene-mi curge sânge din sevă de stejar,
Din rădăcină bună ,vru Domnul să răsar!
Stejarii nu sunt trestii, nici sălcii plângătoare!
Stejarul nu se-ndoaie, ci moare în picioare!

Cu Timpul…(Jorges Luis Borges)✍

Cu Timpul…(Jorges Luis Borges)✍


După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mână și a înlănțui un suflet, și învață că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva și că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță, și așa, omul începe să învețe… că săruturile nu sunt contracte și cadourile nu sunt promisiuni, și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg deschiși, și învață să-și construiască toate drumurile bazate în ASTĂZI și ACUM, pentru că terenul lui MÂINE este prea nesigur pentru a face planuri… și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
…..Și după un timp, omul învață că dacă e prea mult, până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui, arde și calcinează. Așa că începe să-și planteze propria grădina și-și impodobește propriul suflet, în loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învață că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forță, că într-adevăr e valoros, și omul învață și învață … și cu fiecare zi învață. Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor
bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
… Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești. Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de această persoană doar pentru a-ți întovărași singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
… Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărați prieteni sunt numărați, și că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieții să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeași intensitate. Cu timpul îți dai seama că deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.
…Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență trăită alături de fiecare ființă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă umana, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi așa cum sperai.
….Cu timpul îți dai seama ca în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea ca deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur, îți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt… Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, se învață doar cu timpul…