Exodul De – Acum Începe ⁉️

Exodul de-acum începe!
Vom avea o Românie goală, în care oamenii verticali vor fi excepții.
Lupta noastră va continua!
Indiferent de cât de lung și îngrozitor pare un coșmar, binele va triumfa!
Democrația se apără în fiecare zi!
Unii dintre noi, vor face asta până la sfârșitul zilelor, pentru că este o datorie, pentru că iubirea fără dovezi nu există!
E o datorie față de morții noștri, luptători pe fronturi, eroii liberi din ’89 și lungul șir de vieți nevinovate, curmate de un sistem putred și corupt!
E o datorie față de copiii noștri!
E o datorie și cu datoria se merge și dincolo de moarte!
Nu există decât un singur drum : înainte!
De ce? Pentru că eu cred în noi și acest drept nimeni nu mi-l poate lua!
„Ce vrei tu este o utopie!”
Dacă așa se numește încăpățânarea de a vedea, de a respira, de a auzi și de a gândi fără să îmi fie frică ,atunci asta e, vreau imposibilul să devină posibil.Măcar să știu că m-am străduit și n-am fost complice la autodistrugerea țării mele și a viitorului copiilor mei.

💘Ochii Tăi…😘

De ce sunt ochii tăi atât de triști
atât de-ntunecați, fără culoare,
de parcă-n cer nu mai e pic de soare,
de parcă pentru nimeni nu exiști!

De ce privirea-ți înăuntru fuge
mai mult decât spre oamenii din jur,
de ce mă-nveți din suflet să îți fur
miresme dulci, ce doar tu le poți strânge!

Eu sunt aici, și n-am plecat niciunde,
de ce mă crezi pierdută-n zări pustii,
te-am așteptat….încă aștept să vii,
e-atât de toamnă…vânt și frunze ude!

E-atât de toamnă, tu așa departe,
și între noi sunt păsări care plâng,
ce-n zorii zilei dulci cuvinte strâng,
cuvinte ce le scriu pe frunze moarte!

De ce sunt ochii tăi atât de triști,
când eu în zori și-n răsărit de soare,
trimit spre tine pete de culoare,
și știi că pentru mine…chiar exiști!

😢Încă Mai Cred…💔

Încă mai cred în tine, încă mai cred în noi
În vieți din ceruri scrise și-n soare după ploi.
Mă fascinează macii cu-a lor roșie floare
Și cred în reînvierea, iubirii care moare.

Ador al Toamnei rece, covor de frunze moarte
Mirosul de gutuie care mă îmbie în noapte.
Petrec mult cu privirea al păsărilor zbor
Ducând pe-a lor aripă, și-un dor rătăcitor.

Îmi place-n valuri vântul când tâmpla mi-o îngheață
Și din monotonie, să mă trezesc la viață.
Iubesc ce mă înconjoară și totul mă încântă
Chiar dacă-n a lor stare, nu mișcă, nu cuvântă.

Încă mai cred în oameni și în cuvântul lor
Deși mă îmbracă-n vorbe, și gesturi care dor
Încă mai cred în tine, încă mai cred în noi
Curând se va însenina cerul, după atâtea ploi…