Când Nu Știm Unde Rulează Filmul✍

Când Nu Știm Unde Rulează Filmul✍


Ochii care privesc fumuseţea o şi creează. Inima care simte frumuseţea o şi transmite. Mintea care gândeşte binele îl şi înmulţeşte. Pentru că oamenii au reprezentări cu ajutorul percepţiei, lumea adevărată se află în interiorul nostru iar ceea ce credem că este în afară reprezintă o proiecţie.Filmul experienţelor umane se desfăşoară pe ecranul interior. Ceea ce vedem a fi experienţă reală palpabilă a vieţii este „ecranul de la cinema”. Confuzia pe care o facem la acest nivel este milenară iar oamenii se chinuie să devină conştienţi că „lumea palpapabilă este ecranul” deşi filmul rulează în mintea noastră.De câte ori ne repezim să schimbăm realitatea acţionând asupra celor din jurul nostru şi de câte ori alergăm înnebuniţi să schimbăm circumstanţele e ca şi cum la cinematograf ne-am repezi să schimbăm filmul prin acţiuni asupra ecranului. Acest tertip ne reuşeşte uneori numai pentru că de fapt am schimbat filmul în mintea noastra.Când nu ne reuşeşte este pentru că am uitat unde ruleaza filmul; vrem să schimbăm imaginile de pe ecran în timp ce în minte rulează exact ceea ce nu vrem sa fie. A doua confuzie provine din neînţelegerea că oricare altul din preajma noastră face aceeaşi confuzie, adică îşi creează propriul film.Când filmele se potrivesc vedem lumea cu aceeaşi ochi; reuşim să comunicăm, să ne apropiem, să ne sprijinim, să creăm împreună în diferite moduri. Când filmele noastre conţin diferenţe esenţiale, personaje, concepte şi idei diferite s-ar putea chiar să fim în conflict. Suferinţa poate dispare atunci când înţelegem că scenariile se schimbă în mintea noastră asumându-ne în acelaşi timp schimbarea pe care o pot aduce cu sine orice alt scenariu, actori şi evenimente.Maniera este expresia involuntară sau incidentală pe care o dăm gândurilor şi sentimentelor noastre cu ajutorul privirii, tonului şi gesturilor.Priveşte chipul celui cu care vorbeşti dacă vrei să-i cunoşti adevăratele sentimente fiindcă omul îşi poate stăpâni mai uşor vorbele decât expresia feţei. Anumite acţiuni pot fi făcute cu intenţie (bună sau rea), iar anumite declaraţii pot fi repetate din rutină. Modul în care facem o favoare este de multe ori socotit mai de preţ decât însăşi favoarea. Obligaţia reală poate izvorî dintr-o serie de motive îndoielnice: vanitate, afectare sau interes; cordialitatea persoanei care ţi-a făcut binele şi care te întreabă ce mai faci sau îţi strânge mâna, nu poate da loc niciunei interpretări greşite. Felul în care faci ceva, indiferent ce, marchează măsura şi forţa gestului şi decurge în chipul cel mai nemijlocit din sentimentele tale imediate sau obişnuite punându-şi pecetea pe caracterul faptei; restul de acţiuni poate fi executat şi de un automat.Iubirea – în forma ei divina, în forma ei reală, reprezintă o putere pe care nu putem să ne-o imaginăm. Este puterea care ţine universul întreg într-o ordine firească. Este puterea care-i dă viaţă seminţei şi puterea fără de care niciunul dintre noi n-ar putea respira nici măcar o secundă.
DE aceea iubirea nu poate să dispară! Este imposibil să dispară singura stare absolută a universului şi ceea ce este cu adevărat Real. Dispare, însă, în vieţile noastre, capacitatea minţii de a percepe iubirea. După doi-trei ani de dragoste, după cinci sau şapte ani, mintea scoate de sub obroc, din beciul inconştient toate aberaţiile pe care le-a crezut realităţii.
Poate că ar trebui să simţim că iubirea nu este o încălzire glandulară si nici o pasiune înrobitoare, cât o stare permanentă a sufletului omenesc. Iubirea nu dispare, ci dispare numai mintea capabilă s-o perceapă.

🤔De La Îndoială Spre Cunoaștere✍

🤔De La Îndoială Spre Cunoaștere✍


Un punct unde îndoiala este imposibilă. Când stă în fața realității, îndoiala se prăbușește. De ce laud așa de mult îndoiala ? – Fiindcă te conduce spre cercetare, ridică întrebări, te ia către noi aventuri. Nu îți permite niciodată să rămâi ignorant. Continuă permanent să te miște până când ai găsit lumina. Trebuie să fiți cercetători. Și ar trebui ca unica voastră responsabilitate să fie de a vă cunoaște pe voi înșivă. Ați fost învățați să fiți responsabili față de părinții voștri, de soție, de soț, de copiii voștri, față de națiune, biserică, umanitate. Lista este aproape fără sfârșit. Dar cea mai fundamentală responsabilitate nu este pe lista aceasta.”
OSHO
Când mintea cunoaște, o numim cunoaștere.
Când inima cunoaște, o numim dragoste.
Și când ființa cunoaște, o numim meditație.

👩Lumea Oglinzilor Strâmbe✍

👩Lumea Oglinzilor Strâmbe✍


Ce ar fi fost lumea fără oglinzi? Ce ar fi fost ea dacă în ziua aceea mergea pe alt drum? Sau dacă privea în altă parte şi nu observa geamul fumuriu al Băncii Centrale în care şi-a văzut imaginea? Se oprise oripilată de chipul care o privea de dincolo, dintr-o altă lume, o lume întunecată cu maşini ce goneau în sens invers, o lume ciudată în care dreptul devenea stâng şi lumea căpăta alt chip, unul străin cu care ea nu se putea obişnui… De dincolo nu o privea femeia de patruzeci și trei de ani, așa cum se știa, ci un munte de carne şi grăsime.
– Iubito, am pregătit cina. Vino să mâncăm împreună.
– Am mâncat cu fetele când am ieşit de la serviciu. Ne-am oprit la un Bistro. Stau puţin în pat că nu mă simt bine. Se adună ghem sub pătura caldă… „Iubito”! Îşi bate joc? Poţi iubi acest ceva ce a devenit ea? Cât de mult îi plăcea să se oglindească în ochii lui atunci, la început! Privirea lui admirativă întrecea orice oglindă, orice vorbă. Se alinta în privirea lui şi dansa! Dansa prin casă, pe stradă. Erau îndrăgostiţi şi nebuni şi nebunia aceea îi făcea fericiţi! A fost odată ca niciodată…
Acum… ar putea acum să mai danseze? Să îşi scuture grăsimea în ritmul muzicii? Fiecare pas îi scutură carnea, o simte cum tremură în ritmul paşilor şi toţi trecătorii văd această scenă oribilă a unei cărni tremurânde! De aceea e atât de comod în pat, unde întunericul o poate apăra de toţi şi de sine însăşi, de privirea lor şi de a sa. Eliminase oglinzile din casă, dar mintea ei devenise o oglindă, una imensă care o înghiţea puţin câte puţin. Şi iarăşi fugea în pat, şi iarăşi se ascundea sub plapumă. Dispăreau sunetele, imaginile şi, mai ales, mirosul. Nu mai simţea mirosul din bucătărie.
– Ştii că povestea aceasta ai inventat-o tu, nu? Eşti destul de matură să înţelegi că problemele le ai doar tu în capul tău, că nimanui nu îi pasă câte kilograme ai! Doar 10 kg în plus ai luat, înţelegi? Cât e de uşor să stai de partea mată a oglinzii, să nu vezi şi să judeci!
O pierd. Ştiu că o pierd şi nu ştiu ce să fac. A ridicat într-o zi oarecare un zid între noi. Nici nu mi-am dat seama dacă l-a ridicat grăbit, într-o zi, sau a durat câteva zile şi zidul se înălţa încet, piatră cu piatră fără ca eu să realizez. Nu observi dacă schimbările vin lent, pas cu pas. Te obişnuieşti. Cum m-am obişnuit, fără să pun întrebări, cu serile petrecute acasă. Cum m-am obişnuit cu refuzul ei de a lua cina împreună. Cinam la televizor şi ascultam mereu ştirile. Mă interesau problemele ţării, ale Europei, ale lumii. Aşa se întâmplă mereu: e mai simplu să vezi ce e departe. Şi întunericul venea pe furiş pentru că râdeam la început de obsesia ei de a-şi măsura mijlocul şi a se cântari în fiecare dimineața după ce aflase că a rămas însărcinată. Aşa începeau dimineţile: se spăla pe dinţi şi urca pe cântar, se pieptăna şi urca pe cântar, se farda şi urca pe cântar. Şi seara cu numărătoare inversă: urca pe cântar când îşi curăţa tenul sau când îşi punea crema de seară pe faţă şi gât…
Şi continuam să trăiesc departe de grijile ei, cu gândul la lumea din afară, evoluţia căreia o observam… Iar acum îmi dau seama că scaunul ei de mult timp e gol. Apoi a început să slăbească, dar ea continua să se vadă mereu grasă, să refuze mâncarea, să vomite după ce insistam să mănânce.
Într-o zi a refuzat să meargă la serviciu, nu s-a dus nici a doua zi şi nici a treia. Susţinea că e nu se simte bine şi nu îndrăzneam să o contrazic văzând cum slăbeşte. Refuză s-o vadă vreun medic, refuză să trăiască. Se ascunde în dormitor sub plapumă şi dispare…

☹ Continuarea – Vârsta De 18 Ani Ⅱ☁

☹ Continuarea – Vârsta De 18 Ani Ⅱ☁


Când tatăl meu s-a dus la miliție, nu a știut exact, sau dacă a făcut intenționat, deoarece acolo a declarat că am fost violată. Nu apucase să mă violeze, doar că mi-a rupt capotul să mi-l pună la gură din cauza sângerări abundente. După ce a dat declarație la miliție, a venit acasă, mi-a spus că trebuie să mă duc și eu, l-a trimis și pe fratele meu cu mine, eu aveam fața distrusă, abia puteam vedea foarte puțin din cauza umflături. Pe drum l-am întrebat pe fratele meu de ce ma lăsat singură și a fugit, mi-a răspuns că a primit bani de la acel băiat ca să plece pentru că el are să vorbească ceva cu mine. Înainte de a pleca de acasă spre miliție, mama mi-a spus că dacă nu ma violat să îl iert deoarece tata va încerca să profite de pe urma mea cerând bani mamei băiatului, pentru că mama lui a și venit să îi propună tatălui bani în schimbul iertări, în plus, el avea tată de al doilea, stătea cu gazdă deoarece bărbatul mamei lui nu i-a permis să locuiască în casă cu ei, pentru că el abia aflase cum că soția lui are un copil, în plus suferea de o boală a sângelui și face în pat mereu. Acest băiat a locuit la tatăl lui până la vârsta de 17 ani. Mama era miloasă, și mi-a spus să iert și Dumnezeu mă va ajuta să trec peste. Ajunsă la miliție, am povestit totul, comandantul nu m-a crezut, mi-a dat o palmă, m-a urcat în mașină și m-a dus la spital. Acolo mi s-a făcut un certificat medico legal, unde arăta că sunt virgină, deci, eu nu mințeam deloc. Au mai fost întrebări, apoi am fost întrebată dacă vreau să iert, am spus că da și să fiu lăsată în pace. Când am plecat de acolo, mi-au spus că seara la orele 17 să fiu acolo cu respectivul băiat. Am plecat spre casă cu fratele meu. Ajunsă acasă fratele meu a spus tatei că eu am iertat, a mai avut loc o bătaie cu cârja, înjuri și m-a dat afară din casă. Am plecat la doamna profesoară, știa și dumneai totul. Seara am fost la miliție iarăși cu subsemnatul care mă bătuse în așa hal încât îmi doream în fiecare secundă să mor. Ajunsă acolo, sau luat iarăși declarați, el nu a mințit, a spus exact ce a făcut, după declarație un milițian i-a spus că l-am iertat și nu are voie să se mai apropie de mine, însă el a spus fără nici o reținere că dacă nu mă căsătoresc cu el mă va omorâ. Atunci nu știu de ce, însă sectoristul de cartier și ceilalți au spus că dacă îl iert trebuie să mă mărit, dacă nu va rămâne acolo. Eu fără să stau pe gânduri am iertat, la mintea mea mi-am spus că eu voi sta la profesoară și el nu va avea ce face, însă nu a fost deloc așa. Ajunsă acasă mama băiatului mă ruga să mă mărit cu el că mă place că ea va face ca totul să fie bine, că îmi va ajuta mama. Tata nu era de acord, el avusese în trecut o relație cu acestă femeie, însă eu abia mult mai târziu am aflat. Am plecat la profesoară, i-am povestit, și dânsa era deaja informată despre tot de la mama băiatului cred. Ma sfătuit că mă pot mărita cu el să pot scăpa pe mama de bătăile tatei. Atunci am crezut că intru în pământ, m-am simțit singură, neajutorată. Am căzut pe gânduri, și chiar de eram mică de ani, am gândit că mama băiatului vorbise și cu miliția, și cu profesoara, într-un cuvânt îi cumpărase pe toți. Am revenit acasă, pe drum m-am gândit că o voi ajuta pe mama mai mult, că va sta cu mine, însă habar nu aveam ce înseamnă să fi o femeie măritată dacă eu nici măcar nu avusesem un prieten, doar un băiat ce mă simpatiza și mă trata ca și sora lui, el fiind mai mare cu 11 ani decât mine. S-au ținut de capul meu mama lui , profesoara, nașa mamei băiatului, chiar și mama mi-a spus că e un băiat necăjit și o să fie bine. Am acceptat în cele din urmă. La mine nimeni nu se gândea, însă eu mă gândeam la toți, oare de ce? Acel băiat de care spuneam mai devreme ca mă ocrotea ca pe o soră, a venit și m-a cerut el în căsătorie, însă nu puteam să fac asta deoarece cel care mă bătuse trebuia să facă închisoare pentru tentativă de viol. Recunosc că în acel băiat aveam încredere și îl plăceam, dar… trebuia să fac cum eram sfătuită. Și uite așa m-am văzut măritată. Tata sa supărat și mai tare, a spus că numai am ce căuta în casă. Nu era supărat că mă măritasem cu el, îl rodea faptul că nu luase bani pe mine, m-am mutat la el unde locuia cu gazdă, nu a avut curaj să se atingă de mine, mama lui a și venit să mă ia cu ea la servici, lucra la covoare. Dimineața la 5 plecam la muncă. Nu a trecut o săptămână că dimineața m-am trezit udă în pat, soțul făcuse pipi în pat, am luat să fac ordine și când a bătut mama lui la ușă să merg la muncă i-am spus că trebuie să spăl, sa supărat, a plecat. El sa trezit a plecat la muncă, lucra în șantier naval, abia ce se angajase, un fel de cursuri cum era pe atunci. Între timp, a venit nașa soacrei mele ce mi-a povestit despre boala lui, despre cum mama lui a dorit să îl căsătorească cu mine din cauza boli și ca să poată face buletin de oraș, în schimb, amenințându-mă să nu spun soacrei că nu va recunoște și eu voi fi cea mincinoasă. Nu am spus nimic, doar că din acea zi am spus că eu nu mai merg la muncă acolo. A venit timpul de logodnă, adică la o săptămână, mi-a cumpărat cămașă de noapte și mi-a spus că va trebui să joace rachiu, că așa se face. Am stat ca un monstru în seara când a fost logodna, acea cămașa nu sa pătat, în schimb sa pătat cearșaful care nu era prea bun, era o lenjerie urată și ruptă pe alocuri. Când să ia soacra cămașa a văzut că era cearșaful și nu cămașa, atunci a spus că va juca cearșaful peste o săptămână între nași. După o săptămână a cumpărat rachiu și le-a spus că era vorba de cearșaf, asta doar nașilor, restul lumii nu știa nimic. Și așa la vârsta de 16 ani și jumătate m-am văzut măritată fără ca eu să iubesc. Și bătută, și măritată cu bărbatul ce mă nenorocise pe viață, iar acea nenorocire m-a marcat pe viață. Am stat cu ochii roși mai mult de un an de zile, dureri groaznice, iar la gură un semn din cauza batistei ce îl port și acum cu mine, acea umflătură de la buză a rămas așa pentru totdeauna. Iarăși mă opresc, am un nod în gât, numai pot continua, în seara asta. Va urma….