🤗De Ce Să Iubim?🤔

🤗De Ce Să Iubim?🤔


Se spune că omul poate trăi fără mâncare 30 zile, fără apă 3 zile, iar fără aer 3 minute.
Dar cât oare poate să trăiască fără iubire?
În zilele noastre deja prea mulți oameni care au uitat că iubirea constituie acel element, acea forță uimitoare care poate face minuni, însă odată ce am lăsat ușa inimii deschisă și am lăsat-o să intre…ne face să conștientizăm că nu mai putem trăi fără Ea, pentru că de fapt e ceva vital ,necesar pentru noi și nu mai înțelegem cum de am izbutit să trăim fără acest măreț sentiment până acum…iar ceea ce e cel mai oribil e că ne dăm seama ca până acum necunoscând iubirea nu am trăit împliniți în această lume, dar pur și simplu am supraviețuit, am existat asemenea unui oarecare lucru.

În societatea contemporană fiecare persoana s-a învățat că orice nu ar face pentru altcineva corespunzător trebuie să aibă ceva înapoi, iar aici nu mă refer doar la lucrurile banale pe care le facem zi de zi, dar anume la chestia că am început să nu mai iubim necondiționat. Nu mai suntem gata sa oferim afecțiune fără a cere altceva în schimb.

Spre rușinea noastră ne-am transformat în indivizi programați cu idei fără sentiment, pentru care neîncrederea e considerată a fi un indiciu al înțelepciunii de a trăi.

Am uitam prețul acelor momente când pur și simplu ne ținem de mână, când ne privim în ochi fără a scoate vreun cuvânt…am uitat…am uitat de inima noastră…

🌲Între 18 – 24 ani – Ⅳ✍

🌲Între 18 – 24 ani – Ⅳ✍


Educația, timpurile de atunci, gândirea mea, nu știu exact cum să numesc asta, însă mi-am dorit totuși să merg înainte așa cum eram. Mă bucurasem că am un servici, lucram între oamenii dragi mie, într-un cuvânt când eram la servici eram fericită. Între timp soțul a fost chemat pentru armată, însă cum era bolnav, a făcut armata în oraș și mai seară de seară era acasă, iar dimineața la 4 pleca, eu…trebuia să spăl, să fac curat din urma lui. Am vrut să îl ajut pe omul ce îmi făcea numai rău, și m-am dus la unitate, am vorbit cu cei de acolo să îl internez, am făcut un C. A. R.  ca să pot avea bani pentru medici. Răspunsul medicilor nu a fost unul favorabil pentru el, era nevoie de tratament, analize, iar el a refuzat.
Rămăsesem iarăși gravidă, medicul mă avertizase că e posibil să am complicații, însă eu îmi doream tare mult un copil. Nu am spus nimic la nimeni, doar că soacra m-a simțit și iarăși calvar. eram gravidă în trei luni. A mers la farmacie a cumpărat injecții și zi de zi timp de o săptămână mă ducea la o femeie să fac acele injecții. Bineînțeles, copilul a murit, am fost la spital, am avortat cu greu, aici numai pot povesti, nu pot, și voi trece mai departe. Îmi vedeam de servici, bătăile, scandal erau mereu, însă unde să mă pot duce când nu ai pe nimeni? Îmi era tare frică de el atunci, încercasem să plec cu chirie, să strâng bani de divorț, însă amenințări, bătăi, mereu îmi spunea că mă va omorî și pe mine și fratele, tata, doar ei eram în viața. Fratele, eu îl ajutam cum puteam, pe tata îl ajutam pentru că așa rău cum a fost era părintele meu și nu mă lăsa sufletul să nu îi duc mâncare. Soarta a făcut să rămân iarăși însărcinată, iar de această dată nu am mai spus la nimeni nimic, nici la medic nu am fost. Soacra când a simțit și iarăși s-a luat de mine, am intervenit și eu mai dur, ajutată de cei unde lucram. Când a mișcat copilul atunci am fost la medic, am făcut analize, mi s-a spus că dacă o să fie tot fată posibil să am probleme ca și prima oară, însă eu am mers așa cum sufletul dicta. Un copil mă mai putea să pot înainta, să pot lupta mai departe. El nu mi-a spus nimic când a văzut că sunt gravidă, aici nu pot spune că m-a forțat să nu am copii sau să îmi spună de avort, nu. Cât timp a făcut el armata, eu am mobilat casa, am terminat și C.A.R. Când a terminat armata, a vrut să facă școala de șoferi, pe atunci se făcea școala de șoferi la 3 luni sau 6, numai țin exact minte, apoi te trimitea la canal sau unde era nevoie cu o bascula. Ca să poată lua examenul a dat mama lui bani acolo la școală, a luat carnetul a doua oară și a plecat la Motru cu, contract pe 5 ani. Cât am fost gravidă, de data asta nu mă mai bătea, erau doar injurii și nici nu era prea mult acasă, la mine la servici mai venea și făcea scandal că stau peste program, într-un cuvânt își dorea să numai lucrez, doar că eu nu am lăsat munca iar cei care m-au angajat mereu m-au ajutat și m-au susținut. Când aveam 8 luni de sarcină medicul mi-a spus să mă internez că sunt mică de statură, am avut probleme, trebuia tot prin cezariană să nasc și mă programase pentru operație mai devreme. Am fost la spital, am stat doar o săptămână, le-am spus că am nevoie de o învoire și mă reîntorc, însă eu nu m-am reîntors, decât atunci când am simțit că voi naște. am fost dusă la spital seara la ora 11, am stat cu dureri, tot ce simte o gravidă, iar la ora 6 dimineață am intrat în operație. Am născut un băiat, când am auzit glasul am simțit că și eu mă născusem odată cu el. Copilul m-a întărit și mă simțeam întreagă, numai vedeam nimic în jurul meu în afară de el. Timp de doua luni a avut o culoare spre gălbui, iar medicul a spus că va trece, era vorba de un icter. Când am ajuns acasă soacra, și-a respins nepotul, că nu seamănă cu băiatul ei, că e galben, cine știe ce am făcut eu s.a.m.d. Singură am făcut băița, zi de zi eram doar eu cu el. Soțul a și plecat la Motru iar eu am rămas cu copilul, mă vizata cei de unde lucram, bani luam deoarece eram în prenatal, o vecină lucra la plase pescărești și o mai ajutam, mai luam și de acolo bani, mă descurcam…. – va urma

☹Vârsta De 6 Ani☁

☹Vârsta De 6 Ani☁



La vârsta de 6 ani mi-a murit bunicul, apoi după 6 luni, a murit bunica, din partea tatălui. A fost cumplit, bunicul suferea de inimă și a murit cu capul pe masă, bunica a murit de cancer la sân. După moartea lor tata, a început să vândă din casă mai toate lucrurile pe băutură, și uite așa a început un chin mult mai mare decât era înainte. Aveam și un frate mai mic cu un an decât mine, însă el era neutru la tot ce este în jurul lui încă de mic. Când am ajuns în clasa a Ⅱ, o profesoară de zoologie prinsese drag de mine și încet încet mă atașasem de ea. Acasă când tata lua pensia de boală, câteva zile era scandal, mama era mereu bătută și alungată din casă, iar eu împreună cu ea. Fratele rămânea în casă pentru că el nu spunea nimic, eu nu puteam să tac, și îi luam apărarea mamei, atunci mă dădea și pe mine afară. Unde ne puteam duce? Nicăieri, deoarece nu aveam nici un neam, vecinii erau și ei cu problemele lor, doar uneori când era prea frig mergeam la nana, însă venea acolo și făcea scandal. Chiar dacă avea un picior amputat, fugea mai repede decât mine cu cârjele. Între timp profesoara a dorit să mă înfieze, dar tata nu a fost de acord. Sincer, nici eu nu doream deoarece era mama la mijloc și nu aș fi putut trai fără ea, cum o puteam lăsa acasă singură doar cu fratele și tata, când ea, săraca era paralizată, bătută… Profesoara și toți învățători, profesori, directoarea, mă îndrăgea foarte mult, iar asta îmi mai alina din suferința de copil. Îmi plăcea să învăț, tata știa carte, era destul de școlit, dar fără să mă ajute. Acasă fiind mai mereu scandal, trebuia să învăț la școală, sau acasă cu bătaie deoarece era gălăgie în casă iar eu nu puteam fi atentă, orice greșeală făcută se lăsa cu bătaie, înjurături, țipete. Când era tata treaz, era om bun, spăla rufe, făcea mâncare, recunoștea că greșește, însă era o minune când și cât era treaz, pentru că asta nu dura mai mult de o săptămână pe lună, în rest numai beat. Banii, era pensia lui, alocația noastră, plus bursa mea, plus un ajutor social al mamei mele, toți acești bani se ducea pe băutură și mâncare bună pentru tata. Noi fiind săraci, mergeam la cantina săracilor zi de zi pentru patru porți de mâncare. După ce terminam orele, mergeam la cantină pe jos de unde luam mâncare. Era mâncare bună, noi mai și găteam acasă, doar că tata nu mânca niciodată de la cantină, doar pâinea. În casă ne mai rămăsese câteva lucruri, vânduse tata tot pentru băutură. Mai lua ceva bani și de la vecini care venea să le facă câte o cerere în scris, sau mai avea uneori câte un copil ce îl ajuta să treacă clasa. Pe noi nu ne ajuta, doar ne controla și ne bătea, pe frate mai puțin, pe mine mai mult pentru că eu eram fată și trebuia să știu mai bine. Mama îmi tot spunea să merg la aceea profesoară definitiv pentru că acasă nu era deloc bine și ea nu va trăi mult. Copil fiind nu am acceptat asta niciodată. Eu îmi spălam mama, eu făceam mâncare, eu piața, de la 6 ani. Profesoara, a încercat pe toate căile să mă înfieze, dar nu s-a putut, pentru că eu nu am vrut. În schimb mergeam la dânsa acasă, îmi făceam temele, o mai luam pe mama cu mine, și zilele se scurgea într-un ritm jalnic cu lacrimi în ochii zi de zi. De multe ori o găseam pe mama într-o bucătărie plângând, niciodată nu plângea de față cu noi, și mereu îmi spunea că trebuie să îl respect pe tata așa cum este, însă eu începusem să cresc și îi răspundeam mai urât când vedeam cum se comportă cu mama. Profesoara ca să mă poată lua fără acordul tatălui, a încercat să mă ducă mai întâi la un orfelinat, dar eu nu am stat deloc acolo, am fugit, știind că o las pe mama singură. Când au văzut că eu nu mă dezlipesc de lângă mama, m-au lăsat în pace și eram ajutată atât cât se putea, iar eu ajutorul primit îl onoram cu treaba pe care o făceam. La profesoară, ștergeam praful, spălam pe jos, nimic nu mi-a plăcut să primesc de pomană. Până la vârsta de 14 ani cam asta a fost scris în cuvinte puține, deoarece acum când scriu mi se face rău și prefer să scriu mai puțin și esențialul pentru a mă ușura cât de cât.