🌵Dincolo De Mâine… E Speranța❣

🌵Dincolo De Mâine… E Speranța❣


Atunci când există dragoste, sufletul prinde aripi și zboară acolo unde vrem să-l trimitem, indiferent de obstacole sau distanță!
Zadarnic e să ai aripi, iar cerul uși închise.
Nu privi în altă parte când ai lângă tine tot!
Persoanele destinate să se întâlnească, se vor întâlni aparent întâmplător, dar exact când trebuie.
Oamenii sunt adesea neînțelegători, iraționali și egoiști…
Iartă-i,oricum.
Fiecare om ascunde în el și rău și bine, altfel nu am fi echilibrați!
Orice minciună e o capcană care îți poate da viața peste cap.
Cred ca lumea e prea mare pentru mine. În schimb, o lume redusă la “doi” mi se pare ideală!
Dumnezeu ne oferă pe tavă câte un sortiment de fericire, dar noi de multe ori, mințim că suntem alergici.
Fericirea e un moment de zâmbet, în care, oricât de agitată ar fi lumea din jur, sufletul tău e liniștit.
Fiecare plătește în cele din urmă, atât prețul păcatului sau, cât și prețul bunătății sale!
Oare cei morți își găsesc liniștea dincolo de zarva acestei lumi?
Nu poți lupta cu morile de vânt ca să obții ceea ce este bine…
Cei care încearcă să își înece necazurile în băutură uită un lucru: necazurile știu să înoate…
Uneori, dragostea e atât de puternică încât, sari din prăpastie să-ți continui drumul.
Să-ți pese mai mult de conștiința ta decât de părerea celorlalți.
Fii bun, dar ferește-te să creadă lumea că poți fi numai bun!
Dincolo de mâine… e speranța.
Iubirea sinceră și profundă nu are nevoie de vorbe multe!
Dorul doare, însă nu vindecă… aspirina poate face ceva mai mult.
Dacă te concentrezi pe șarpe, s-ar putea să-ți scape mișcările scorpionului!
Uneori numai pierzându-i pe cei pe care îi iubim, simțim cât ne sunt de dragi!
Toți oameni își doresc iubire și când o au… nu știu ce să facă cu ea!
Iartă-ți dușmanii, dar niciodată nu uita cum îi cheamă!
Întreaga lume se dă la o’parte din fața omului care știe unde merge!
Când iubești puternic, găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită!
În tot ceea ce faci gândește-te la sfârșit!
Și deziluziile își au rostul lor în viață, te trezesc din vis…
Dacă un “Te Iubesc!” nu vine din inimă nu-l transforma într-o minciuna…

Reclame
🌵Du-mă Viață În Lumea Mea✍

🌵Du-mă Viață În Lumea Mea✍


Brumă, ger, și ceață-afară
Astăzi vin cu drag la voi
Să vă spun ce dor îmi este
De-al meu sat și a mea țară.
Mult mă lupt cu nerăbdare
Să mă-ntorc la casa mea
Să mă simt în rândul lumii
Și să dorm pe perna mea.
Să-mi văd rudele, vecinii
S-aud câinii iar lătrând
Că mi-e dor și de dușmani
Și de pietrele din drum.

😟Nu Pot Să Mă Bucur😞

😟Nu Pot Să Mă Bucur😞


Mă iartă, Doamne, nu pot să mă bucur
De Sărbătorile ce, iată, bat la geam,
Căci prea multă mâhnire-am strâns în suflet
Şi drag de viaţă, Doamne, nu mai am!
Privesc în jur cu-atâta întristare,
E lumea un spectacol dezolant!
Actori cu măşti şi straie de paiaţă
Ce se perindă-n circul ambulant…
Ne-am lepădat din noi Dumnezeiescul
Ce îl aveam în suflet la-nceput
Şi am uitat ce-nseamnă să fim Oameni!
Nu ne-am dorit…n-am vrut…ori n-am putut!
Atât de mulţi îşi plâng însingurarea
Şi-atât de mulţi sărmani doar vieţuiesc,
Încât mi-e peste poate să mă bucur
De traiul ăsta sumbru, pământesc.
Atât amar s-a răsădit în lume
Şi cei săraci sunt, Doamne-atât de mulţi!
La câte case, fum pe coş, nu iese
Şi câţi copii nu ies, pe drum, desculţi!
Iar, dintre ei, câţi rabdă, azi, de foame
Primind un colţ de pâine ca pe-un dar!
Câţi n-ar dori o jucărie-n ghete
Dar aşteptarea le va fi-n zadar?
Ce bucurie ar putea cunoaşte
Un suflet chinuit de nedreptăţi?
Prin ce minune ar putea-nţelege
Că e restant la ale sorţii plăţi?
Nu-i vina Ta că nu mai ţinem seama
De-nvăţăturile lui Pavel, din Corint…
Dar astăzi nu pot, Doamne, să mă bucur,
Nu vreau să mă prefac şi nici să mint!

🌵Când Teama Înlocuiește Visul🍂

🌵Când Teama Înlocuiește Visul🍂


De mână port cu mine..credința-n a mea soarta..

Chiar te-am făcut să suferi ..de-ai plecat?
De atunci rămas-au secunde reci de numărat
La geam privind… aștept zâmbetul tău,
Ca pe-o lumină a gândului cel greu
Te-am așteptat , dar n-am găsit în gând
Puterea să o iau de la-nceput ..
Mă-ntreb și acum de ce încă te port aici
Printre povești cu zâne…prinți și licurici

Ți-am dat de mult …de atunci…iertarea mea
Când te-am crezut , greșeala a fost numai a mea
Și-n urma ta când palma am închis
Pe obrazul meu cristale s-au prelins

Când te-am pierdut …nu mi-ai plecat din vis
Și-atunci numai tristețea ochii mi-a închis
De m-aș putea ierta și eu …vreodată
Să pot vedea cu alți ochi, lumea toată

De aș putea să mulțumesc …cuiva
Dar n-am să pot …și nu e vina ta.
Mă poartă pașii către drumuri grele
Și talpa mea chiar va pășii pe ele
Nu am de-ales …din drum nu mă întorc
Nu am la cine și nici nu mai pot
Un zâmbet mi-am pictat să-l vadă lumea toată

Căci am de mână…credința-n a mea soartă…

👩Lumea Oglinzilor Strâmbe✍

👩Lumea Oglinzilor Strâmbe✍


Ce ar fi fost lumea fără oglinzi? Ce ar fi fost ea dacă în ziua aceea mergea pe alt drum? Sau dacă privea în altă parte şi nu observa geamul fumuriu al Băncii Centrale în care şi-a văzut imaginea? Se oprise oripilată de chipul care o privea de dincolo, dintr-o altă lume, o lume întunecată cu maşini ce goneau în sens invers, o lume ciudată în care dreptul devenea stâng şi lumea căpăta alt chip, unul străin cu care ea nu se putea obişnui… De dincolo nu o privea femeia de patruzeci și trei de ani, așa cum se știa, ci un munte de carne şi grăsime.
– Iubito, am pregătit cina. Vino să mâncăm împreună.
– Am mâncat cu fetele când am ieşit de la serviciu. Ne-am oprit la un Bistro. Stau puţin în pat că nu mă simt bine. Se adună ghem sub pătura caldă… „Iubito”! Îşi bate joc? Poţi iubi acest ceva ce a devenit ea? Cât de mult îi plăcea să se oglindească în ochii lui atunci, la început! Privirea lui admirativă întrecea orice oglindă, orice vorbă. Se alinta în privirea lui şi dansa! Dansa prin casă, pe stradă. Erau îndrăgostiţi şi nebuni şi nebunia aceea îi făcea fericiţi! A fost odată ca niciodată…
Acum… ar putea acum să mai danseze? Să îşi scuture grăsimea în ritmul muzicii? Fiecare pas îi scutură carnea, o simte cum tremură în ritmul paşilor şi toţi trecătorii văd această scenă oribilă a unei cărni tremurânde! De aceea e atât de comod în pat, unde întunericul o poate apăra de toţi şi de sine însăşi, de privirea lor şi de a sa. Eliminase oglinzile din casă, dar mintea ei devenise o oglindă, una imensă care o înghiţea puţin câte puţin. Şi iarăşi fugea în pat, şi iarăşi se ascundea sub plapumă. Dispăreau sunetele, imaginile şi, mai ales, mirosul. Nu mai simţea mirosul din bucătărie.
– Ştii că povestea aceasta ai inventat-o tu, nu? Eşti destul de matură să înţelegi că problemele le ai doar tu în capul tău, că nimanui nu îi pasă câte kilograme ai! Doar 10 kg în plus ai luat, înţelegi? Cât e de uşor să stai de partea mată a oglinzii, să nu vezi şi să judeci!
O pierd. Ştiu că o pierd şi nu ştiu ce să fac. A ridicat într-o zi oarecare un zid între noi. Nici nu mi-am dat seama dacă l-a ridicat grăbit, într-o zi, sau a durat câteva zile şi zidul se înălţa încet, piatră cu piatră fără ca eu să realizez. Nu observi dacă schimbările vin lent, pas cu pas. Te obişnuieşti. Cum m-am obişnuit, fără să pun întrebări, cu serile petrecute acasă. Cum m-am obişnuit cu refuzul ei de a lua cina împreună. Cinam la televizor şi ascultam mereu ştirile. Mă interesau problemele ţării, ale Europei, ale lumii. Aşa se întâmplă mereu: e mai simplu să vezi ce e departe. Şi întunericul venea pe furiş pentru că râdeam la început de obsesia ei de a-şi măsura mijlocul şi a se cântari în fiecare dimineața după ce aflase că a rămas însărcinată. Aşa începeau dimineţile: se spăla pe dinţi şi urca pe cântar, se pieptăna şi urca pe cântar, se farda şi urca pe cântar. Şi seara cu numărătoare inversă: urca pe cântar când îşi curăţa tenul sau când îşi punea crema de seară pe faţă şi gât…
Şi continuam să trăiesc departe de grijile ei, cu gândul la lumea din afară, evoluţia căreia o observam… Iar acum îmi dau seama că scaunul ei de mult timp e gol. Apoi a început să slăbească, dar ea continua să se vadă mereu grasă, să refuze mâncarea, să vomite după ce insistam să mănânce.
Într-o zi a refuzat să meargă la serviciu, nu s-a dus nici a doua zi şi nici a treia. Susţinea că e nu se simte bine şi nu îndrăzneam să o contrazic văzând cum slăbeşte. Refuză s-o vadă vreun medic, refuză să trăiască. Se ascunde în dormitor sub plapumă şi dispare…

Literatura…✍

Literatura…✍


Când ne obosește practicismul de zi cu zi, când realitatea ne invadează viața până la sufocare, când simțim că interesele ajung să domine lumea și noi începem să alergăm după interes, salvarea o găsim în frumos. Unii încă mai cred că frumosul poate salva lumea și eu cred la fel. E frumos să încercăm să cream o oază în care să poposească frumosul creat de cuvânt, prin cuvânt. Literatura e frumoasa sufletelor și destul de capricioasă, plină de neprevăzut. Uneori ne încântă prin nonșalanța și trăiri sincere, alteori ne uimește prin profunzimi greu de pătruns, dar, cu certitudine, nu prea poți să rămâi indiferent la chemarea-i. Eu nu o pot cuceri, însă îi pot fi alături așa, cum și cât mă pricep.

🤱Mama👼❣

🤱Mama👼❣


Scriem despre foștii, despre copii, prietenii pierdute, dar desprea Mama uităm, să scriem, ființa cea mai importantă în viața noastră. Uită, dar nu cu intenție. Noi, oamenii luăm cu noi doar cei rău, dezămăgirile, vorbele urâte, trăirile neâmplinite, iar clipele fericite le aruncăm într-o ladă prăfuită și apoi o încuiem pentru că ele nu ne-au provocat cicatrici adânci pe suflet. Mama n-a făcut-o. Întreb și eu: de câte ori a-ți arătat mamei că o iubiți? Rar, nu-i așa? Hmm…mulți dintre noi venim cu replica aceea ieftină” Mama mea știe cât de mult o iubesc?! Noi știm cât de mult ne iubește mama noastră. Mama, face tot ce poate pentru ca noi să fim fericiți. Oare, noi știm câte lacrimi a vărsat când a aflat că vei face parte din viața sa? Nu știm, număr infinit, ca la matematică. Oare știm noi câte sacrifici face o mamă și încă mai face? Ne-a purtat în pântece timp de nouă luni. Ne gândim câtă durere a suportat pentru fiecare dintre noi la naștere? Mulți dintre noi nu se gândesc. Cu toții avem altceva mai important de făcut; să plângem din despărțiri, să urâm oameni nevinovați, să dăm vina unii pe ceilalți… să vă spun prin câte trece o mamă la naștere. Un corp uman poate suporta o durere de 45 dol-dol este unitatea de măsură a durerii. Mama în timpul nașterii suportă o durere de 57 dol. Durerea este echivalentă cu ruperea a 20 de oase în același timp. Îți imaginezi? Noi plângem pentru o zgârietură, dar ea…a plâns de fericire, a uitat durerea. Știm câte emoții are o mamă când ne ia în brațe pentru prima dată noi fiind un ghindocel firav? Nu știm, decât ea, mama știe. Pot spune că am trăit ceva unic când am luat pentru prima data în brațe pe copii mei. E un sentiment fără nume, un sentiment inexplicabil. E bucurie împletită cu emoție, teamă și mai ales iubire…știm noi câte nopți nu doarme o mamă? Oare știm noi că dacă am aduna nopțile mamei noastre nedormite ar fii un sfert din vârsta sa? Știm că de câte ori am fost cuprinși de o simplă răceală ea intra în panică? Știm cât de fericită și mulțumită este mama când ajungem să spunem „mama” pentru prima dată…în momentul acela sufletul său crește și lacrimile îi curg pe chipul emoționat. Era atât de mulțumită când ai reușit să faci primul pas și atât de dezamăgită când nu vroiai să mănânci… De multe ori, a dat în mintea copiilor doar de dragul tau; mama s-a jucat cu tine doar să mănânci ca tu erai încăpățânat și nu vroiai…De câte ori n-ai lăsat-o să plece la magazin fără să vină cu „o dulciurică”? Iar, acum…îți dorești din toată inima să plece…Știi tu că atunci când te duci în cluburi să te distrezi ea stă toată noaptea fără să doarmă și se gândește că vei putea păți orice? Nu știi, pentru că vrei să te distrezi și uiți de sărmana ființa. Când pe chipul tău de copil cuprins în lumea iubirii adolescentine curg lacrimi repezite și gigante de parca ar fii flori de mărgăritar, cine plânge cu tine? Mama, nu? Știi că în momentele triste prin care treci în sufletul mamei tale are loc „cel de-al treilea război mondial” care lasă răni adânci pe chipul său plin de demnitate și bătut de vânt și ploi? Nu știi, pentru că ea poartă mereu masca puternică în fața ta pentru a te face și pe tine încrezător în forțele proprii…dar oare reușește? Nu reușește și asta o doare…o doare că n-ai încredere în ea și ai mai mult în oameni străini. Ți s-a întâmplat să îi greșești grav vreodată? Mie da…am greșit. Mama te iartă și te iubește necondiționat orice i-ai face. Îi mulțumesc pentru sfaturile utile pe care le aplic rar, chiar dacă acum e sus la Îngeri…Tu ai uitat să-i mulțumești? Dacă da, fa-o acum. Iar, dacă i-ai mulțumit, felicitări! Ai făcut-o să zâmbească din inima ca în vremurile bune.

💐Când Iubești…💖

💐Când Iubești…💖


Când iubeşti
Vezi altfel lumea
În imagini și culori,
Totul are sens în viaţă,
Haosul îţi dă fiori…
Vrei din dragostea ce-ţi umple
Paradisul sufletesc
Să mai dai şi pe la alţii
Ca să-i vezi cât se iubesc
Astfel lumea poate-odată
Va-nţelege clipa vieţii
Fericirea e minunea
Ce e darul tău
Și poţi
să îi faci şi tu pe alţii
fericiţi
şi ei
la rândul lor
vor face cât mai mulţi, socoţi…!

💐Captivă În Spatele Oglinzii♥

💐Captivă În Spatele Oglinzii♥


În liniștea din noapte, cu somnul… agitat,
Broboane mari pe frunte, respir, dar sacadat
Un vis mă chinuiește din lumea mea ma ia,
Mă trece prin oglindă, mă duce unde vrea.
La mii de ani distanță în lumi necunoscute
Oglinda vorbitoare îmi dă ispite multe,
Ea îmi arată raiul bărbaților frumoși
Și îmi închide drumul de-ntoarcere acasă.
Mă simt captivă în spatele oglinzii,
Că pierd în lumea mea, miracolul iubirii
Iubirea ce o port pentru un prinț al meu,
Mă face să-mi doresc, să mă întorc la el.
Dar drumul mi-e blocat, oglinda-mi râde-n fată
Că sunt aici închisă, sunt prizonieră pe viață,
Doar glasul cel duios al dragostei de-aud
Va sparge-n mii de cioburi un vis ce-mi este crud.
Îți mulțumesc iubite, ca m-ai trezit din somn
Un vis ce încet încet, se transforma în demon
Doar vocea ta suavă, îmi spune te iubesc
Doar lângă tine viața, aș vrea să mă trezesc.

💗Sufletul Meu…💞

💗Sufletul Meu…💞


Stai! Oprește-te o clipă! Uită-te în ochii mei! Lasă-mă să îți țin fața în palme și să te privesc. Asculta-mă cu atenție. Eu nu sunt dușmanul tău. Nu sunt o pradă, iar tu nu ești vânător. Așa ne-au învățat. Că trebuie să ne vânăm. Să fim puternici. Să ne ascundem unii de ceilalți. Să ne luptăm cu noi și între noi. Și nu ne e bine așa. Hai să încercăm o altă cale. Încearcă să mă iubești. Ei, nu mai știi cum. Bineînțeles că știi. Doar din asta îți e plămădit sufletul. Uite, îți reamintesc eu. Ăsta e sufletul meu. Privește-l bine. Da, hai! Ia-l în mână. Nu te speria. Dă-ți timp să îl recunoști. Întoarce-l pe toate părțile. Ai voie. Te las pentru că vreau să știi cât de frumos poate fi un suflet. Îți place? Înțelege că așa sunt toate. Frumoase. Pline de lumină. Doar că unele au nevoie să își reamintească. Atâta tot. Ca al tău.Nu îți apleca privirea. Lasa-mă să te privesc în ochi. Vreau să vorbim ca de la suflet la suflet. Ți-au spus că trebuie una și alta? Nu îi mai crede. Nimic pe lumea asta nu trebuie. Singura datorie pe care o ai, e aceea de a fi fericit. Și știi când ești fericit? Când te lași să fii. Când nu te mai ascunzi. Când nu mai lupți. Când privești adevărul. Când ești liber. Ai acest drept. Nu îți fie teamă. Nu vei răni pe nimeni. Dimpotrivă. Nu ai avea cum, pentru că, iubindu-te pe tine, îi vei iubi și pe ei. Și au atâta nevoie de asta. Sunt secătuiți. Sunt goi. Se simt părăsiți și trădați pentru că s-au îndepărtat de ei. Au nevoie să creadă din nou. Arată-le tu. Ia-ți sufletul în mâini și du-te înspre ei. Fă tu primul pas! Cu iubire.