🤔Rătăcire✍

🤔Rătăcire✍


Ne-am rătăcit în propriile visuri,
Doi pescăruşi în marea de cobalt,
Privim tăcuţi şi trişti aceleaşi valuri,
Eu, pe un mal iar tu, pe celălalt…
Cu furie ne-a-ndepărtat furtuna,
Iscată din adâncu-ntunecat,
Doi fluturi albi cu aripi de mătase
Zdrobiţi în zborul lor către înalt…
Ne-om întâlni la margine de lume,
Vom poposi pe-aceeaşi albă stea,
Două scântei ce s-au pierdut o vreme,
Fiind, cândva-ntr-o viaţă, EL şi EA…

😟Nu Pot Să Mă Bucur😞

😟Nu Pot Să Mă Bucur😞


Mă iartă, Doamne, nu pot să mă bucur
De Sărbătorile ce, iată, bat la geam,
Căci prea multă mâhnire-am strâns în suflet
Şi drag de viaţă, Doamne, nu mai am!
Privesc în jur cu-atâta întristare,
E lumea un spectacol dezolant!
Actori cu măşti şi straie de paiaţă
Ce se perindă-n circul ambulant…
Ne-am lepădat din noi Dumnezeiescul
Ce îl aveam în suflet la-nceput
Şi am uitat ce-nseamnă să fim Oameni!
Nu ne-am dorit…n-am vrut…ori n-am putut!
Atât de mulţi îşi plâng însingurarea
Şi-atât de mulţi sărmani doar vieţuiesc,
Încât mi-e peste poate să mă bucur
De traiul ăsta sumbru, pământesc.
Atât amar s-a răsădit în lume
Şi cei săraci sunt, Doamne-atât de mulţi!
La câte case, fum pe coş, nu iese
Şi câţi copii nu ies, pe drum, desculţi!
Iar, dintre ei, câţi rabdă, azi, de foame
Primind un colţ de pâine ca pe-un dar!
Câţi n-ar dori o jucărie-n ghete
Dar aşteptarea le va fi-n zadar?
Ce bucurie ar putea cunoaşte
Un suflet chinuit de nedreptăţi?
Prin ce minune ar putea-nţelege
Că e restant la ale sorţii plăţi?
Nu-i vina Ta că nu mai ţinem seama
De-nvăţăturile lui Pavel, din Corint…
Dar astăzi nu pot, Doamne, să mă bucur,
Nu vreau să mă prefac şi nici să mint!

🦁Cuvânt Fără De… Gând…✍

🦁Cuvânt Fără De… Gând…✍


Cât sunt de invidioasă pe cei care, stăpâniţi de o pasiune, şi-o pot satisface!… 😉  Beţivul nu găseşte în sticlă nici un fel de cruzime; plecând din cârciumă, el cade în şanţ, şi se simte mai fericit pe o grămăjoară de gunoi decât un rege pe tron… cel robit simţurilor se duce în căutare de plăceri uşoare sau rafinamente impudice: un obraz fardat, o fustă scurtă, pieptul indecent dezgolit, vorbe deşucheate, şi iată-l fericit; dă ochii peste cap, buzele i se umezesc, atinge cea mai înaltă treaptă a fericirii… jucătorul nu are nevoie decât de un postav verde şi de un pachet de cărţi unsuroase şi uzate pentru a-şi procura cumplitele nelinişti, spasmele nervoase şi diabolicele plăceri ale oribilei sale patimi… asemenea oamenii îşi pot satisface patimile sau dacă nu, cel puţin se amuză; mie, îmi e cu neputinţă… Gândul ăsta a pus până într-atât stăpânire pe mine, încât aproape că nu-mi mai plac artele, iar poezia nu mai are pentru mine nici un farmec; ceea ce înainte mă încânta, acum nu îmi mai face nici cea mai mică impresie… Poate că fericirea a trecut pe lângă mine, şi n-am observat-o, ca o oarbă ce-am fost, poate că i-a răsunat şi glasul, dar vuietul furtunilor interioare m-a împiedicat să-l aud… poate că m-a iubit în tăcere o inimă umilă pe care n-am înţeles-o sau am zdrobit-o, poate că eu însumi am fost visul cuiva, polul unei inimi în suferinţă, visul unei nopţi şi gândul unei zile…
Umblam cu braţele ridicate spre cer, dornică să culeg stelele care îmi scăpau… am comis o mare greşeală: i-am cerut iubirii altceva decât iubire, i-am cerut ceea ce nu-mi putea da… nu am înţeles sensul acestui splendid simbol… i-am cerut un spirit sublim, poezie, frumuseţe, adică tot ce nu are… amorul nu poate oferi altceva decât pe sine însuşi şi cel care vrea altceva nu-i demn de a fi iubit… Se vede că m-am grăbit prea tare, şi am pierdut momentul… 😘Dumnezeu, care mi-a împrumutat viaţa, nu mi-o va lua înapoi înainte s-o fi trăit… la ce bun să-i dai unui poet o liră fără strune, şi omului o viaţă fără dragoste?… Dumnezeu nu poate comite o asemenea inconsecvenţă şi, fără îndoială, în clipa hotărâtă, va trimite în întâmpinarea mea pe acel pe care trebuie să-l iubesc şi de care trebuie să fiu iubită… dar de ce oare mi-a venit dragostea înainte de a-mi fi venit iubitul?… De ce oare mi-e sete când nu zăresc încă izvorul care să mi-o potolească? Sau de ce nu pot zbura ca păsările deşertului spre oaza unde pot găsi apă?… Lumea este pentru mine o Sahara fără puţuri şi fără curmali… nu există în viaţa mea un singur colţ umbros unde să mă adăpostesc de soare, îndur toate arşiţele pasiunii fără a cunoaşte nespusele ei extazuri şi delicii; îi ştiu chinurile, dar nu şi plăcerile… sunt gelosă pe ceea ce nu există, mă tulbur din cauza umbrei unei umbre, suspin fără nici un rost, am insomnii pe care nu vine să le înfrumuseţeze nici o fantomă adorată, vărs lacrimi care curg până la pământ fără ca nimeni să mi le şteargă, arunc în vânt sărutări pentru care nu primesc nici una în schimb, îmi stric ochii încercând să descopăr în depărtări o formă nesigură şi înşelătoare, aştept ceea ce nu va veni, şi număr orele cu înfrigurare, ca şi cum aş avea o întâlnire… Oricine ai fi, înger sau demon, păstor sau prinţ, tu, pe care nu te cunosc, dar pe care te iubesc, nu te mai lasă aşteptat vreme atât de îndelungată; de nu, altarul va fi mistuit de flăcări şi nu vei mai găsi în locul inimii mele decât o grămăjoară de cenuşă rece… coboară din sfera în care te afli, părăseşte cerul de cleştar şi vino, spirit consolator, să arunci asupra sufletului meu umbra marilor tale aripi… tu, bărbat pe care te voi iubi, vino, să te cuprind în braţele pe care le ţin deschise de atâta vreme… Dacă vei veni prea târziu, nu voi mai avea puterea să te iubesc: inima mea e ca un porumbar plin de porumbei… la fiece oră a zilei îşi ia zborul câte o dorinţă… porumbeii se întorc în porumbar, dar dorinţele nu se mai întorc în inimă… azurul cerului albeşte sub nenumăratele lor stoluri; ele pleacă, străbătând spaţiile, din lume în lume, din cer în cer, căutând vreo iubire pentru a se opri şi a înnopta; grăbeşte pasul, visul meu, sau nu vei mai găsi în cuibul gol decât cojile de ou ale păsărilor care au zburat… şi dimineaţa îmi va înnopta zilele… ❣

⭐Realitate Sau Aparențe?✍

⭐Realitate Sau Aparențe?✍


Ne înconjoară o lume ciudată dar în același timp nemaipomenit de perfectă. Oameni preocupați cu multe sau mai puține griji.

Ne confruntăm zi de zi cu Realitatea sau Aparențe?

Și dacă veni vorba, hai să vedem ce sunt acestea Aparențele….

Aparențele sunt opusul realității/esenței. Aparențele sunt ceea ce putem numi iluzii sau măști. Aparențele sunt o minciună urâtă/frumoasă în interiorul căreia s-a camuflat un adevăr frumos/urât…

…și totuși da…suntem învățați să judecăm după aparențe..DE CE? Pentru că suntem materialiști, suntem extrem de superficiali și punem deci accentul pe ceea ce vede ochiul. De multe ori nici nu mai avem chiar răbdare pentru a ne acorda timpul necesar ca să cunoaștem cu adevărat persoana, drept urmare pentru a o putea cataloga corect.

În mare măsură atragem atenția la modul în care e îmbrăcat X sau Y, iar aici mă refer până și la situația în care ne căutăm o/un iubită/iubit, cu toate că poate în sinea noastră înțelegem că nu contează doar imaginea ci și limbajul, acțiunile etc.

De asemenea există și oameni care intenționat folosesc aparențele, însă ei nu fac nimic altceva decât a face rău altcuiva, pentru că până la urmă știm cu toții CONTEAZĂ CONȚINUTUL, NU ȘI AMBALAJUL!

Să te confrunți cu Realitatea sau Aparențele? Tu, decizi singur!

p.s. Aparențele înșală…

😢Nu Sunt De Vină…💔

😢Nu Sunt De Vină…💔


Eşti un maestru în cuvinte şi ştii frumos să spui poveşti,
Poţi cuceri auditoriul, pe mine nu mă păcăleşti.
De masca ce ţi-o pui pe faţă, oricine s-ar îndrăgosti,
Întreaga lume de te-ar crede, pe tine nu te poţi minţi!
Repeţi greşeli ce, altădată, atât de tare te-au durut
Şi-a căror rană, să o vindeci, nici până azi n-ai mai putut.
Toate iubirile din lume de ţi s-ar arăta în prag,
Nu vor putea să-nlocuiască iubirea celui ce ţi-e drag!
Nu încerca să-mi cauţi vină menită să te-adăpostească,
Eu ţi-am iubit şi faţa hâdă pe care ţi-o ascunzi sub mască
Şi ţi-am iertat greşeli ce , sigur,în locul meu, n-ai fi iertat,
Nu mă-nvinovăţi pe mine când numai tu eşti vinovat!
Te-am cunoscut până-n străfunduri neîntinate de minciuni
Şi ţi-am ascuns întreaga pleavă ce-n traista vremii o aduni,
Ţi-am fost iubită şi prieten,copilă, mamă uneori,
Iar sufletul ţi-am pus în palmă, fără să cred c-ai să-l omori.
Nu am să-ţi spun cuvinte grele, nu văd c-ar mai avea vreun rost,
Rămâi să rătăceşti prin viaţă, pe-acelaşi drum pe care-ai fost,
Să faci, cu pasul tău, cărare prin buruieni şi mărăcini,
Sperând că cerul o să-ţi spele toate păcatele şi vini.
Nu voi mai fi nicicând aceea pe care-ai cunoscut cândva,
Ce-atât de-ncrezătoare-n tine, ca o nebună te iubea!
Rămâi şi-adună-ţi ,,mărunţişul” ce-l vei fi câştigat la ,,zar”,
Luptând cu demonii din minte şi adevărul din pahar!

☹Ești Prizonier⌛

☹Ești Prizonier⌛


Eşti prizonier în gândurile mele,
Trăiești în mine chiar de nu mă vezi,
O tristă închisoare a iubirii
Din care nu ai cum să evadezi.

Că te iubesc o vede-o lume-ntreagă,
Nu pot să mint, nu știu să mă feresc,
E prea târziu și nici n-aș avea unde
De ochii ei să mă adăpostesc.

A fost blestem să îmi apari în cale,
Nu știu de am sau dacă ai vreo vină,
Dar sufletul mi te-a dorit pe tine
Iar inima de dorul tău suspină.

Privirea ta ca negurile nopții
M-a subjugat și-n ea m-am rătăcit,
Mă va urma și dincolo de lume,
Nemaiputând să uit că te-am iubit.

N-am cum să știu și nimeni nu-mi va spune
Cine ești tu, ce ești cu-adevărat,
Dar sufletul a regăsit în tine
Pe-acela ce demult l-a așteptat.

Departe mi-ești și-mi ispășesc pedeapsa,
În lipsa ta viața mi-e un chin,
Căci mi-ai pătruns și simt cum curgi prin vene,
Iar fără tine mor câte puțin.