💧Între 24 – 52 Ⅱ Ani ✍

💧Între 24 – 52 Ⅱ Ani ✍


Ca să mă fac înțeleasă, ajutorul a fost moral, nu material. Am muncit mereu, am avut bănuți mei, dacă am fost în spital, am avut cu ce mă întreține, doar că fosta soacră a mai continuat să încerce o împăcare fără nici un rezultat, chiar dacă au folosit copilul împotriva mea, eu nu am cedat și am mers înainte așa cum merg și acum. Am locuit la cămin o perioadă, apoi am găsit gazdă la o doamnă. Lucram, copilul era derutat, trebuia să am grijă ca să nu ia pe căi greșite. Doar la copil mă gândeam, am reușit să trec și peste aceste vizite nedorite de mine de către fosta soacră. Băiatul creștea, îi plăcea libertatea, își dorea să meargă la mamaia, nu am interzis niciodată, însă asta mă costa pe mine, deoarece trebuia să fie foarte atentă la educația lui. Un copil când este derutat, când are posibilități să fie liber, preferă libertate și de aici pe timp ce creștea mergea la mamaia, la mine,iar nu îi puteam interzice să își vadă bunica, chiar dacă ea mi-a făcut numai rău. Într-o zi vine băiatul la servici și îmi spune că mamaia este la spital și să mă duc acolo. M-am dus, făcuse un atac cerebral, era destul de rău, Inima nu ma lăsat să o las singură, și doar eu m-am ocupat de ea. Mi-am luat concediu, am plecat cu ea la București cu salvarea, i s-a făcut tomograf, tot ce trebuie, am sta cu ea în spital cât a fost nevoie. Când a fost mai binișor m-a întrebat de ce o ajut? I-am spus că sunt om, și orice ar fi fost aș fi ajutat după puterile mele, iar mama îmi spunea că să nu fac rău nimănui, să nu mă răzbun, să nu vorbesc urât și să respect chiar dacă nu sunt respectată. După ce a fost binișor și a venit acasă mi-a reproșat că nu am stat tot timpul lângă ea, că nu am făcut cine știe ce pentru ea. Îmi venea să intru în pământ, dar sunt o fire răbdătoare, capul pe umeri destul de drept și am lăsat de la mine. Cât a fost la București, am fost o singura seară să fac o baie, în rest am stat lângă ea, am spălat, am pieptănat, am avut grijă ca de un copil. Al meu copil se împărțea în două, pentru că fosta soacră îi mai dădea un bănuț, am avut mult de furcă cu el cât a fost la școală, a terminat liceu, nu a dat bacul, dar m-a ascultat și a plecat în armată. Mi-am dorit să facă armată ca să revină cu picioarele pe pământ. Mulțumesc lui Dumnezeu, armata l-a ajutat, gândirea sa schimbat și băiatul meu a devenit un bărbat ce dorea să facă ceva bun, își dorea să muncească, vorbea frumos, mă înțelegeam cu el și din priviri. Eram și sunt mândră de el.Timpul a trecut, avea prietenă, familia ei era în Spania și ma întrebat dacă să plece sau nu. I-am spus că după nuntă să meargă să își vadă de viața lui, e tânăr și eu dacă voi putea îi voi da ajutor. Așa a făcut, iar după 3 ani m-am dus la el am muncit, l-am ajutat, apoi am revenit în țară, însă nu am putut sta mult, nora a dat naștere la o minune de băiat și a trebuit să plec acolo. Am renunțat la servici și m-am dus sa îl cresc pe nepoțel, între timp mai lucram pe unde puteam. Cu acel coleg, nu am avut probleme, era înțelegerea noastră că ne ajutăm necondiționat, și dacă cumva își găsește un alt drum, e liber. Nu a vrut, a dorit sa fie cu mine, avea libertate, ne vedeam rar, lucra în afara județului, iar eu eram mulțumită că nu mă necăjea nimeni. Nu pot spune că știu ce este iubirea de un bărbat, dacă a fost aceea tentativă de viol la început, apoi cu acest băiat îmi era și teamă de toți bărbați, cu el mă înțelegeam ca și cu un frate, char dacă el cu timpul a vrut mai mult, eu nu am putut.

Va continua…✍

Reclame