🤱Mama❣

🤱Mama❣


Mama-i tot ce-nseamnă viață, locul unde te-ai născut,
Mama-i leagăn, e speranță și e cuvântul de-nceput,
Mama-i dulce alinare a tristeții și-a durerilor lumești,
Mama-i soare, este cântec, e tot ce vrei și ce iubești.
Mama-i liniștea din suflet, când te simți înstrăinat,
Mama-i jocul minunat de copil, pe care nu l-ai uitat,
Mama-i marea de iubire ce te răcorește-n zile fierbinți,
Mama e icoană a dreptății pe care nu poți să o minți.
Mama e câte puțin din toate și toate-n ea se regăsesc,
Mama-i câmpul înflorit, peticul de cer pe care-l privesc,
Mama e altarul de bunătate, o amforă de daruri plină,
Mama-i flacără ce arde veșnic, s-avem în viață lumină.

🌵Nu-mi cere să vorbesc despre iubire✍

🌵Nu-mi cere să vorbesc despre iubire✍


Nu-mi cere să vorbesc despre iubire!
Prin ce cuvinte să descriu preaplinul sufletesc?
Ascultă-mi doar tăcerea din ochi şi înţelege
Cum inima te cheamă atunci când te privesc.
Iubirea doar se simte, n-o strigi la colţ de stradă,
Căci numai ţie-ţi cântă a inimii vioară.
Ce roade ai culege cuvintelor ce zboară
Privirea mea de nu te-ar mângâia,
De n-ai simţi că eşti o lună plină,
Eu cerul ce te ţine-n palma sa?
În flacăra din suflet eu am topit amurgul,
Privindu-mă, doar ţie să pot să-ţi dăruiesc
Iubirea ce se naşte în lacrima luminii,
Ce-i mai presus de fire, de tot ce e lumesc…
Să te scufunzi în mine şi-n ceruri să ne poarte
Pe aripi heruvimii în zborul nesfârşit…
Căci te iubesc, femeie, cum nici un om în lume
Nici cerşetor, nici rege, nu cred c-a mai iubit!

 

🐝Albinuța…💮

🐝Albinuța…💮



În zborul ei după nectar,
O albinuța îndrăgostită
A poposit pe-o floare, dar
O floare mai deosebită.
Intrând în jocul ” DA sau BA”
Rupea petalele pe rând
Și chiar dacă se însera,
Să plece ea n-avea de gând,
Iar la sfârșit, floare-i distrusă,
Gălețile de miere goale
Și hotărâtă în final, supusă
Să facă întoarsă a sa cale
Și pricepu că în iubire
Nu trebuie să ucizi o floare…

😘Încrederea✍

😘Încrederea✍


Te-ai gândit vreodată ce valoare are încrederea? Câtă responsabilitate presupune? Cât de onorant este ca cineva să aibă încredere în tine? Și cât de ușor este să pierzi această încredere? Cât rău poți face dacă trădezi un om care ți-a acordat încrederea lui? Încrederea este unul dintre cele mai prețioase lucruri care unesc oamenii. Fără încredere nu poate exista nici o relație, fie că este de prietenie sau iubire. Atunci când un om îți acordă încrederea lui, îți încredințează o parte din sufletul său. Prețuiește încrederea care ți se oferă și nu profită de ea!

💗Sufletul Meu…💞

💗Sufletul Meu…💞


Stai! Oprește-te o clipă! Uită-te în ochii mei! Lasă-mă să îți țin fața în palme și să te privesc. Asculta-mă cu atenție. Eu nu sunt dușmanul tău. Nu sunt o pradă, iar tu nu ești vânător. Așa ne-au învățat. Că trebuie să ne vânăm. Să fim puternici. Să ne ascundem unii de ceilalți. Să ne luptăm cu noi și între noi. Și nu ne e bine așa. Hai să încercăm o altă cale. Încearcă să mă iubești. Ei, nu mai știi cum. Bineînțeles că știi. Doar din asta îți e plămădit sufletul. Uite, îți reamintesc eu. Ăsta e sufletul meu. Privește-l bine. Da, hai! Ia-l în mână. Nu te speria. Dă-ți timp să îl recunoști. Întoarce-l pe toate părțile. Ai voie. Te las pentru că vreau să știi cât de frumos poate fi un suflet. Îți place? Înțelege că așa sunt toate. Frumoase. Pline de lumină. Doar că unele au nevoie să își reamintească. Atâta tot. Ca al tău.Nu îți apleca privirea. Lasa-mă să te privesc în ochi. Vreau să vorbim ca de la suflet la suflet. Ți-au spus că trebuie una și alta? Nu îi mai crede. Nimic pe lumea asta nu trebuie. Singura datorie pe care o ai, e aceea de a fi fericit. Și știi când ești fericit? Când te lași să fii. Când nu te mai ascunzi. Când nu mai lupți. Când privești adevărul. Când ești liber. Ai acest drept. Nu îți fie teamă. Nu vei răni pe nimeni. Dimpotrivă. Nu ai avea cum, pentru că, iubindu-te pe tine, îi vei iubi și pe ei. Și au atâta nevoie de asta. Sunt secătuiți. Sunt goi. Se simt părăsiți și trădați pentru că s-au îndepărtat de ei. Au nevoie să creadă din nou. Arată-le tu. Ia-ți sufletul în mâini și du-te înspre ei. Fă tu primul pas! Cu iubire.

⁂❀☼Grădina Maicii♥❀⁂

⁂❀☼Grădina Maicii♥❀⁂



Aștept cu drag s-ajung din nou la tine,
Dac-aș putea m-aș reîntoarce-n zbor,
Căci simt cum plânge inima în mine
De-atâta chin și de atâta dor.
Nu-i nicăieri în lume ca acasă,
Oricât de greu, oricum ne e mai bine,
În nici un loc nu simți fiorul care,
Tulburător, îţi freamătă în vine.
În munții tăi cu crestele în nouri,
Eternii paznici ai averii tale,
Ascuns-ai bogății nemăsurate
De ochii hoți ce ți-au ieșit în cale
Și în pădurile-ți întinse, cerbii,
Ca în povești se-adună la izvoare,
Ai ape dulci și râuri șerpuite
Ce clocotesc vărsându-se în mare.
Pe câmpuri nesfârșite curg în valuri
Bogate holde ce valsează-n vânt
Ș-n codrii tăi cu licăr de smaralde
Voioase păsări se întrec în cânt.
Iar limba ta cea dulce și suavă
E-aleanul ce se naște din iubire,
Comoară ce-au păstrat-o-n vers poeții
Ca nouă să ne-o lase moștenire.
În doine pus-ai dorurile toate
Zădărnicind a timpului uitare,
Din rădăcina care ți-a dat viață
Tu ne-ai hrănit, pe rând, pe fiecare.
La pieptul tău am cunoscut lumina,
Din graiul tău cuvintele-mi rostesc,
Pământul tău doresc să mă îngroape
Când va fi vremea să te părăsesc.
Ești cuibul unde sufletu-și așterne
Culcușul drag, ești dulce alinare,
Un colț de rai ce Domnul îl alese
,,Grădina Maicii”, de la țărm de mare.