💕A Fost…✍

💕A Fost…✍


Iubire, cu mult timp în urmă când ne-am îndrăgostit unul de altul…te controlam…te certam…eram geloasă și îți spuneam cum văd eu o relație normală, însă tu mă contraziceai. După o perioadă…eu am încercat să mă adaptez, iar tu nu ai acceptat adaptarea mea și m-ai vrut ceea care eram la început. Am zâmbit și am vrut să te amărăsc puțin, însă asta nu merge la nesfârșit. Te anunț public că e vai de tine dacă nu mă vei iubi..e vai de tine dacă nu vei trăi toată viața alături de mine. (glumesc iubirea mea)…știu că și tu îți dorești asta și acum în sfârșit am reușit să fim împreună. Cât timp suntem la servici și ne vorbim doar la telefon…simt că trece foarte greu timpul și abia aștept să ajungem acasă…să ne vorbim…să fim alături. Știi?…când îți zâmbesc să ști că mă bucur să te văd…când te ajut la ceva, îmi pasă de tine…când te caut la telefon mereu…mi-e foarte dor de tine…când întreb ceva mă interesează…când îți ofer ceva, meriți…dacă îți cer ceva…am nevoie…dacă îți spun totul…e pentru că vreau să știi. Și știi de ce? Pentru că ești sufletul meu pereche…pentru că ambi am învățat ce este iubirea, am plâns amândoi, am suferit, am greșit și am învățat din greșeli, am iertat, iar acum merităm să fim fericiți. Nu uita!; iubește-mă mereu…asa cum te iubesc și eu.

Reclame
💗Iubindu-te Pe Tine…❣

💗Iubindu-te Pe Tine…❣


Mai strânge-mă la pieptul tău, iubite,
Și taci…
Îmbrățișată de privirea-ți calmă,
Vreau să-ți ascult tăcerea,
Să-ți simt bătaia inimii în palmă.
Vreau doar să te privesc…
Și nu-ntreba de ce și nici de când
Am început să te iubesc…
Știu doar atât:
Că viața mea-ntr-un rai ai prefăcut…
Că, fără tine, n-aș putea trăi…
Nici respira…
Și, ca o floare ruptă-n vânt,
De dorul tău, m-aș scutura…
Privind spre cerul înstelat,
Învăluit de-a lui splendoare,
Tu stărui să-ți răspundă Luna
De ce și pentru ce răsare?
Ori, din parfum Dumnezeiesc de trandafiri,
De ce te-mbeți, atunci când îl respiri?
Știu doar ce-mi spune-al inimii fior…
Că tainica durere-a unui dor
S-a preschimbat în lacrimi de rubine…
Și-n liniștea adâncă-a unei nopți
Eu m-am născut, iubindu-te pe tine…

😘Te-am Visat❣

😘Te-am Visat❣


Am ațipit și te-am visat,,, Dansam amândoi în ploaie,mă alintai..mă ține-ai strâns la pieptul tău…mă îmbătai cu sărutări…șopteai un Te Iubesc de multe ori. Îți Mulțumesc că exiști în Viața Mea!

🌵De Ce Să Mă Tem?✍

🌵De Ce Să Mă Tem?✍


De ce să mă tem de moarte, când în fiecare noapte, eu mă cufund în ea,
Îmi las trupul în așternut și călătoresc cu gândul, aievea, spre steaua mea
Și plutesc prin galaxii, în alte lumi necunoscute, cu lumini și umbre și sori,
Ea este somnul, ce mă va scoate din timpul, în care am murit de câteva ori.
De ce să mă tem de moarte, când fiecare zi mă duce tot mai aproape de ea,
M-am născut să înfloresc pe pământ, să las aici urmași, apoi să devin o stea,
Mă sting încet, puțin câte puțin, de când pe această lume, tainic am apărut,
Și-aștept, împăcată, clipa când va fi sortit să ajung lângă îngerul necunoscut.
De ce să mă tem de moarte, când știu, că ea mă va purta dincolo de mine,
Că voi cunoaște viața și iubirea veșnică și ființa mea se va zămisli în nemurire,
Caut tot ce e frumos și cu folos, în viața pe care Dumnezeu mi-a dat-o în dar,
Muncesc, iubesc, mă dăruiesc în pulbere de bunătate .

💧Între 52 – 54 Ⅲ Ani ✍

💧Între 52 – 54 Ⅲ Ani ✍


Tot mereu pe drumuri, am avut grijă de nepoțel, am lucrat ca îngrijitor la cineva 6 ore pe zi, am lucrat în Girona ca bonă, apoi am revenit în țară, deoarece, fizic, psihic, obosisem foarte tare. Nu voi povesti în detalii, deoarece a fost greu, chiar foarte greu, iar eu nu doresc să îmi mai amintesc, decât lucrurile frumoase. Tot ce e frumos în viața mea este Andrei, nepoțelul meu. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot! Și ce a fost rău și ce a fost bine a fost și sunt lecții de viață ce m-au întărit și mai tare. Din anul 2008 🌵ai până în prezent, poate și în viitor, trăiesc o poveste de dragoste condimentată🌵. Iubesc, da, iubesc un om deosebit🌵 din toate punctele de vedere. Însă nu pot povesti mai mult, deoarece nu am ajuns la o linie dreaptă. Deocamdată condimentul este cu de toate, iar linia ba se îndreaptă, ba se curbează, e o dragoste frumoasă, nimic mai mult. La timpul potrivit, am să împărtășesc cu voi totul despre condiment, acum e încă în lucru.
Final de poveste fără un rezultat anume, așa cum este și viața mea de acum. Așa cum este, iubesc viața așa cum este ea, iar fără condimente, viața ar fi fost monotonă🌵.

 

🍀Rămas Bun✍

🍀Rămas Bun✍


Vine un moment când persoanele dragi sufletului pleacă din viața noastră. Unele cu voie, altele fără voie, dar fiecare lasă în urmă ceva de care să-ți amintești mereu cu drag. De lângă mine au plecat mulți, unii pe drumul fără de întoarcere, alți pe drumurile neștiute ale vieții pe unde îi poartă destinul, dar niciodată nu vor pleca din sufletul și inima mea. Sper ca și eu să las în urma mea o amintire plăcută pe unde am trecut sau voi mai trece deși simt că e și timpul meu să-mi iau ❞La revedere❞ de la viață, se apropie cu pași grăbiți. Fiecare suflet are o menire și o misiune pe acest pământ iar când vine vremea plecării trebuie să plecăm cu sufletul împăcat că am fost de folos celor din viața noastră, celor ce i-am iubit și cărora le-am dedicat din timpul nostru pentru a le fii mereu aproape. Nimeni nu s-a născut nemuritor doar sufletul rămâne pentru veșnicie atunci când inima încetează să mai bată, de aceea mereu spun că ce-am iubit și iubesc păstrez în suflet pentru că el va rămâne cu voi când eu nu voi mai fii…

☹ Continuarea – Vârsta De 18 Ani Ⅱ☁

☹ Continuarea – Vârsta De 18 Ani Ⅱ☁


Când tatăl meu s-a dus la miliție, nu a știut exact, sau dacă a făcut intenționat, deoarece acolo a declarat că am fost violată. Nu apucase să mă violeze, doar că mi-a rupt capotul să mi-l pună la gură din cauza sângerări abundente. După ce a dat declarație la miliție, a venit acasă, mi-a spus că trebuie să mă duc și eu, l-a trimis și pe fratele meu cu mine, eu aveam fața distrusă, abia puteam vedea foarte puțin din cauza umflături. Pe drum l-am întrebat pe fratele meu de ce ma lăsat singură și a fugit, mi-a răspuns că a primit bani de la acel băiat ca să plece pentru că el are să vorbească ceva cu mine. Înainte de a pleca de acasă spre miliție, mama mi-a spus că dacă nu ma violat să îl iert deoarece tata va încerca să profite de pe urma mea cerând bani mamei băiatului, pentru că mama lui a și venit să îi propună tatălui bani în schimbul iertări, în plus, el avea tată de al doilea, stătea cu gazdă deoarece bărbatul mamei lui nu i-a permis să locuiască în casă cu ei, pentru că el abia aflase cum că soția lui are un copil, în plus suferea de o boală a sângelui și face în pat mereu. Acest băiat a locuit la tatăl lui până la vârsta de 17 ani. Mama era miloasă, și mi-a spus să iert și Dumnezeu mă va ajuta să trec peste. Ajunsă la miliție, am povestit totul, comandantul nu m-a crezut, mi-a dat o palmă, m-a urcat în mașină și m-a dus la spital. Acolo mi s-a făcut un certificat medico legal, unde arăta că sunt virgină, deci, eu nu mințeam deloc. Au mai fost întrebări, apoi am fost întrebată dacă vreau să iert, am spus că da și să fiu lăsată în pace. Când am plecat de acolo, mi-au spus că seara la orele 17 să fiu acolo cu respectivul băiat. Am plecat spre casă cu fratele meu. Ajunsă acasă fratele meu a spus tatei că eu am iertat, a mai avut loc o bătaie cu cârja, înjuri și m-a dat afară din casă. Am plecat la doamna profesoară, știa și dumneai totul. Seara am fost la miliție iarăși cu subsemnatul care mă bătuse în așa hal încât îmi doream în fiecare secundă să mor. Ajunsă acolo, sau luat iarăși declarați, el nu a mințit, a spus exact ce a făcut, după declarație un milițian i-a spus că l-am iertat și nu are voie să se mai apropie de mine, însă el a spus fără nici o reținere că dacă nu mă căsătoresc cu el mă va omorâ. Atunci nu știu de ce, însă sectoristul de cartier și ceilalți au spus că dacă îl iert trebuie să mă mărit, dacă nu va rămâne acolo. Eu fără să stau pe gânduri am iertat, la mintea mea mi-am spus că eu voi sta la profesoară și el nu va avea ce face, însă nu a fost deloc așa. Ajunsă acasă mama băiatului mă ruga să mă mărit cu el că mă place că ea va face ca totul să fie bine, că îmi va ajuta mama. Tata nu era de acord, el avusese în trecut o relație cu acestă femeie, însă eu abia mult mai târziu am aflat. Am plecat la profesoară, i-am povestit, și dânsa era deaja informată despre tot de la mama băiatului cred. Ma sfătuit că mă pot mărita cu el să pot scăpa pe mama de bătăile tatei. Atunci am crezut că intru în pământ, m-am simțit singură, neajutorată. Am căzut pe gânduri, și chiar de eram mică de ani, am gândit că mama băiatului vorbise și cu miliția, și cu profesoara, într-un cuvânt îi cumpărase pe toți. Am revenit acasă, pe drum m-am gândit că o voi ajuta pe mama mai mult, că va sta cu mine, însă habar nu aveam ce înseamnă să fi o femeie măritată dacă eu nici măcar nu avusesem un prieten, doar un băiat ce mă simpatiza și mă trata ca și sora lui, el fiind mai mare cu 11 ani decât mine. S-au ținut de capul meu mama lui , profesoara, nașa mamei băiatului, chiar și mama mi-a spus că e un băiat necăjit și o să fie bine. Am acceptat în cele din urmă. La mine nimeni nu se gândea, însă eu mă gândeam la toți, oare de ce? Acel băiat de care spuneam mai devreme ca mă ocrotea ca pe o soră, a venit și m-a cerut el în căsătorie, însă nu puteam să fac asta deoarece cel care mă bătuse trebuia să facă închisoare pentru tentativă de viol. Recunosc că în acel băiat aveam încredere și îl plăceam, dar… trebuia să fac cum eram sfătuită. Și uite așa m-am văzut măritată. Tata sa supărat și mai tare, a spus că numai am ce căuta în casă. Nu era supărat că mă măritasem cu el, îl rodea faptul că nu luase bani pe mine, m-am mutat la el unde locuia cu gazdă, nu a avut curaj să se atingă de mine, mama lui a și venit să mă ia cu ea la servici, lucra la covoare. Dimineața la 5 plecam la muncă. Nu a trecut o săptămână că dimineața m-am trezit udă în pat, soțul făcuse pipi în pat, am luat să fac ordine și când a bătut mama lui la ușă să merg la muncă i-am spus că trebuie să spăl, sa supărat, a plecat. El sa trezit a plecat la muncă, lucra în șantier naval, abia ce se angajase, un fel de cursuri cum era pe atunci. Între timp, a venit nașa soacrei mele ce mi-a povestit despre boala lui, despre cum mama lui a dorit să îl căsătorească cu mine din cauza boli și ca să poată face buletin de oraș, în schimb, amenințându-mă să nu spun soacrei că nu va recunoște și eu voi fi cea mincinoasă. Nu am spus nimic, doar că din acea zi am spus că eu nu mai merg la muncă acolo. A venit timpul de logodnă, adică la o săptămână, mi-a cumpărat cămașă de noapte și mi-a spus că va trebui să joace rachiu, că așa se face. Am stat ca un monstru în seara când a fost logodna, acea cămașa nu sa pătat, în schimb sa pătat cearșaful care nu era prea bun, era o lenjerie urată și ruptă pe alocuri. Când să ia soacra cămașa a văzut că era cearșaful și nu cămașa, atunci a spus că va juca cearșaful peste o săptămână între nași. După o săptămână a cumpărat rachiu și le-a spus că era vorba de cearșaf, asta doar nașilor, restul lumii nu știa nimic. Și așa la vârsta de 16 ani și jumătate m-am văzut măritată fără ca eu să iubesc. Și bătută, și măritată cu bărbatul ce mă nenorocise pe viață, iar acea nenorocire m-a marcat pe viață. Am stat cu ochii roși mai mult de un an de zile, dureri groaznice, iar la gură un semn din cauza batistei ce îl port și acum cu mine, acea umflătură de la buză a rămas așa pentru totdeauna. Iarăși mă opresc, am un nod în gât, numai pot continua, în seara asta. Va urma….