Viața…❗

Viața…❗


Am multe întrebări de pus…răspunsuri de primit…Ce este viața și ce suntem noi?Este o piesă ieftină de teatru…iar noi niște marionete în mâinile destinului…numai că noi avem suflet…avem sentimente…și tot ce se întâmplă în jurul nostru ne afectează într-un fel sau altul…râdem…plângem…zâmbim…ne întristăm…Ce frumoasă ar fi viața fără dezamăgiri și fără deziluzii…fără suferință…Dar dacă ar fi așa,nu s-ar mai numi ‘’VIAȚĂ’’…s-ar numi ‘’VIS’’…ne place să visăm pentru că visul ne permite să fim cine vrem, când vrem și cum vrem…În vis totul e posibil.Dar ajungem să confundăm realitatea cu oniricul…și când deschidem ochii…totul se năruie…visele se sparg de geamul realității atât de crude,iar dorințele ni se spulberă și se risipesc…în vânt…Asta e realitatea pe care o trăim zi de zi…Și doare…ne doare pentru că avem suflet…nu suntem doar niște marionete…Cine poartă vina a tot ceea ce se întâmplă cu noi-oamenii acestei lumi? Din păcate tot noi…noi ne creăm șansele în viață…sau neșansele…totul stă în mâinile noastre însă noi încă nu realizăm…preferăm să aruncăm vina pe destin…și greșim,,Tot pentru că suntem oameni, avem posibilitatea să raționăm…să luam decizii și să ni le și asumăm…Însă nu,…noi preferăm calea cea mai ușoară:luăm decizii…nu ne gândim la consecințe și ulterior aruncăm vina pe ‘’Domnul.Destin’’. Dacă am raționa fiecare gest pe care îl facem…totul ar fi altfel…iar consecințele nefaste nu s-ar mai răsfrânge culmea,… tot asupra noastră…Totul în viață are o logică…și ce bine ar fi să găsim logica fiecărui gest, fiecărei fapte…ce bine ar fi să înțelegem de ce ne îndrăgostim fără să fim iubiți…și de ce nu putem să smulgem dragostea din piept când observăm că sentimentele nu sunt reciproce…?!…Oare de ce iubim și mai profund? Oare de ce?….Asta ar fi doar un exemplu… Sunt multe întrebări de pus…dar nu la toate vom găsi răspunsurile,,Și continuăm acest joc murdar al vieții…în speranța că într-un final îl vom câștiga…

☹Între 18 – 24 – Ⅵ ani✍

☹Între 18 – 24 – Ⅵ ani✍


Am rugat un băiat ce locuia cu  noi în aceea locuință să mă ajute, pentru a merge la gară, îmi era foarte frică. Mi-a spus că mă va ajuta, pentru că și el merge la Galați în vizită la părinți. Am plecat într-o dimineață de acasă, însă chiar aproape când să plece trenul, a venit miliția după mine în tren. Am fost nevoită să cobor jos deoarece cineva îi anunțase pe cei de la miliție că aș fi furat pături din locuință. Aceea femeie cu care el trăia m-a văzut când am plecat, la contactat imediat pe el, au sunat la miliție și au dat datele mele, minciuna cu acel furt. Ajunsă la miliție, a trebuit să dau declarație cu copilul în brațe. După declarație, au controlat, au făcut control la locuință, nu era nimic lipsă și mi-au spus că sunt liberă, dar unde să mai plec? Trenul plecase. Acolo doar dimineața aveam tren spre Galați și erau câteva ore bune de mers cu trenul plus schimbări. Și uite așa iarăși a trebuit să mai stau acolo aproape două luni. Când a venit el (nu voi mai spune soțul, îmi face mai rău când scriu), m-a bătut, copilul s-a speriat ca de fiecare dată, eu încercam să liniștesc copilul cât puteam. Eram urmărită, amenințată, îmi era tare frică, însă tot trebuia să scap de iadul unde eram. Trebuia să plec cât mai repede de acolo, era un pericol pentru copil în primul rând, la mine nu mă gândeam. De această dată m-a ajutat cineva care locuia în oraș. Am plecat acolo, am stat o zi la o doamnă, apoi am plecat la Galați, și doar așa am reușit să ajung la acasă. Nu am știut ca la Galați voi fi nevoită să mai îndur alte răutăți. Când am ajuns acasă, la ușă mi-a deschis cineva necunoscut și m-a întrebat ce caut. Am răspuns că sunt proprietarul, iar cei de acolo mi-au spus că stau în chirie. Mi-au vorbit urât, am fost la soacră, dânsa m-a certat, și așa am ajuns la miliție. Miliția mi-a făcut dreptate și am reușit să intru în casă iar chiriași să plece. El, și-a lăsat serviciul și a venit după noi. Fata ce eu o lăsasem să locuiască în casă nu avea voie să vorbească cu mine, așa îi dăduse soacra ordin. Deci casa mea era plină de chiriași, soacra lua chirie, iar eu habar nu aveam. Cu toată frica am fost la miliție pentru a nu știu câta oară, și de acolo la tribunal. L-am dat în judecată pentru pensia alimentară, trebuia să mai stau o perioadă ca să lucrez și să am bani de divorț. Au început bătăile mai dese, amenințări și din partea soacrei, însă Dumnezeu mă întărea zi de zi. El și-a căutat de muncă în altă parte, între timp i-a venit să plătească contractul pe care nu îl respectase la Motru și așa iarăși eu a trebuit să plătesc din urma lui. Copilul nu stătea la creșă, așa că eu lucram acasă plase pescărești, iar când se ivea ocazia mergeam la menaj, împreună cu copilul, deoarece nu stătea cu nimeni în afară de mine. Unele persoane ce mă cunoștea îmi reproșa uneori că prea îmi alint copilul și că prea îi fac toate poftele, însă eu doream ca el să aibă ce eu nu am avut, în special o copilărie și strictul necesar. Când a venit la cutia poștală citație a fost un scandal mare, am fost dată afară în toiul nopți cu tot cu copil, amenințată că mă va omorî împreună cu copilul, că va da foc la casă. M-am speriat foarte tare și cu prima ocazie am fugit cu copilul la o femeie unde îi mai făceam menaj.
Numai pot scrie, nu am putere, îmi este tare greu, dar voi scrie, vreau să scriu toate astea pentru MINE. Nu scriu totul pentru că mi-ar lua mai mult de o viață, iar când scrii despre tine personal, nu este ușor, în caz că cineva are întrebări, vă rog să mi le puneți, voi răspunde.
Va urma