🦁Între 18 – 24 – Ⅴ ani✍

🦁Între 18 – 24 – Ⅴ ani✍


Când a făcut băiatul meu un an, am încercat sa îl dau la creșă pentru opt ore, să pot merge la serviciu, însă doar două zile, deoarece plângea foarte tare, făcea temperatură și am fost nevoită să renunț și să iau acea întrerupere pentru creșterea copilului. Încercam să merg la menaj, mai lucram plase pescărești acasă, adică noaptea, pentru că ziua trebuia să am grija lui, să spăl, să fac mâncare, curățenie, și mai mergeam la menaj. Oriunde mergeam și copilul era cu mine, nu stătea fără mine deloc. Soțul începuse să aibă probleme acolo unde lucra. Locuia la un cămin și cum el făcea în pat cei din cameră nu putea suporta situația, în plus cum lua salariu, juca remi pe bani și cumpăra perdele la mașină, casetofon, acasă niciodată nu a trimis nici un ban, doar mai venea câte un coleg să aducă bilețel cu cerințe de genul, – te rog trimite-mi bani, zahar, pastile pentru urină și multe altele. Alocația o lua el, salariul el și tot eu îi mai trimiteam și bani, de acolo de unde munceam cu greu. Am ajuns să pun pe ușa de la dormitor program cu ce am de făcut, nu îmi era deloc ușor, însă copilul îmi dădea o forță de a merge înainte. Într-un fel am fost liniștită 2 ani de zile pentru că nu l-am văzut și am stat liniștită. După doi ani a, început să mă implore să merg și eu la Motru unde lucra spunându-mi că nu va mai fi cum a fost, că i s-a dat cameră singur, și se va schimba totul, doar să iau cu mine televizor, covor, cele necesare. Cum eu îmi doream ca lui să îi fie bine, chiar dacă eram doar maltratată de el, am decis în cele din urmă să merg la Motru. Mereu îmi spuneam că nu e vina lui dacă este violent și că boala este vinovată, îmi era milă, iar plecarea acolo era un nou început, fără soacră, fără nimeni cunoscut. M-am apucat de împachetat, am pus la vagon tren lucruri, acasă am lăsat o fată cu chirie să nu fie casa singură. Ajunsă în gara Motru iarna, frig, copilul de doi ani și 4 luni, m-am trezit cu soțul spunându-mi că nu are încă cameră și să merg puțin la cămin. Am crezut că intru în pământ, nici măcar copilul din brațele mele nu a luat. Am ajuns la acel cămin unde locuia cu încă 4 băieți în cameră, am schimbat copilul, și între timp i-am spus să mergem la un hotel cel mai ieftin că voi plăti eu. Norocul meu că am avut ceva bani la mine. Ne-am dus la hotel, apoi a doua zi, rămasă singură cu copilul, am cerut ajutor la cei de la hotel să îmi spună adresa unde lucrează să mă pot duce acolo pentru a cere ajutor. Am aflat adresa, am mers acolo, am rugat doi băieți să mă ajute să aduc și lucrurile de la gară, am luat cameră la așa zisele bărăci unde locuia mai mult familiști sau cei ce reușise să aibă parte de o locuință mai decentă decât căminul. Când a venit de la servici și s-a dus la hotel, cei de acolo i-au spus să meargă la cămin. Când a ajuns la cămin și a aflat că eu m-am și mutat într-o cameră, am și adus lucrurile de la gară a fost foarte bucuros. Mi-a mulțumit, iar aproape o lună de zile a fost totul bine. Îmi vorbea frumos, se juca seara cu copilul, era bucuros că doarme fără grijă, avea cine să îl spele, avea televizor, trebuie să menționez că pe vremea aceea nu prea își permitea cei în deplasare să aibă televizoare, și multe altele, iar eu i-am făcut o cameră frumoasă, era și bucătărie, comună, însă era curat, înțelegere între vecini și asta conta foarte mult. Doar că… minunea a ținut doar până când a luat salariu. A venit acasă, la noi era o vecină. A pus bani pe masă, apoi după ce a plecat vecina, a luat o parte din bani ca să își cumpere un alt casetofon la mașină, o altă parte că are datorii, și așa bani de pe masă sau evaporat. L-am întrebat ce o să facem, i-ar el sa înfuriat, m-a înjurat, m-a bătut de față cu copilul și a spus că pot pleca dacă nu îmi convine. Cei care locuia acolo au auzit și au bătut la ușă, însă a țipat și la vecini. Acea baracă era compusă din trei camere, baie și bucătărie, deci eram doua familii și 3 băieți, băieți o cameră iar noi ca familii câte o cameră. I-am spus că voi pleca, nici așa nu a mers, Am încercat să vorbesc cu el a doua zi că e mai bine să plec, doar el mă și alungase, însă răspunsul a fost; – Nu pleci nicăieri, stai aici și faci ce îți spun eu, mâncare aduc eu, altceva nimic. Nu puteți crede ce frică îmi era de el, poate vă întrebați de ce nu am fugit atunci. Nu am putut fugi, pentru că nu cunoșteam pe nimeni, eram de una singură, vecini nu se băga, iar eu zi de zi căutam o scăpare. Băieți ce locuia acolo, văzând că el nici nu vine acasă la timp, bani nu aveam, m-au rugat ca eu să le gătesc și ei să mă plătească, am fost de acord, nu aveam încotro pe moment, iar el a fost fericit când a, auzit. Deci, mâncarea era asigurată, și așa începuse să vină din ce în ce mai rar acasă, într-o zi unul din băieți mi-a spus că el mai trăiește cu o femeie ce are 4 copii și este o femeie ușoară. Asta nu mă afecta deloc pentru că nu l-am iubit niciodată, a fost doar milă din partea mea și aș fi fost bucuroasă să își găsească pe cineva ca eu să scap de el, dar nu asta își dorea, pentru că cine avea să îl spele? poate dacă nu era bolnav…
Între timp m-am cunoscut mai bine cu cei de acolo, trecuse trei luni, o lună fără bătăi și restul scandal de câte ori venea acasă. Când îi aduceam ligheanul cu apă ca să se spele și apa nu era pe placul lui, pur și simplu o vărsa în cameră, la copil țipa, începuse o tortură și fizică și psihică pentru mine și copil. Cu toată frica trebuia să fug de acolo.
va urma….

☹Vârsta De 6 Ani☁

☹Vârsta De 6 Ani☁



La vârsta de 6 ani mi-a murit bunicul, apoi după 6 luni, a murit bunica, din partea tatălui. A fost cumplit, bunicul suferea de inimă și a murit cu capul pe masă, bunica a murit de cancer la sân. După moartea lor tata, a început să vândă din casă mai toate lucrurile pe băutură, și uite așa a început un chin mult mai mare decât era înainte. Aveam și un frate mai mic cu un an decât mine, însă el era neutru la tot ce este în jurul lui încă de mic. Când am ajuns în clasa a Ⅱ, o profesoară de zoologie prinsese drag de mine și încet încet mă atașasem de ea. Acasă când tata lua pensia de boală, câteva zile era scandal, mama era mereu bătută și alungată din casă, iar eu împreună cu ea. Fratele rămânea în casă pentru că el nu spunea nimic, eu nu puteam să tac, și îi luam apărarea mamei, atunci mă dădea și pe mine afară. Unde ne puteam duce? Nicăieri, deoarece nu aveam nici un neam, vecinii erau și ei cu problemele lor, doar uneori când era prea frig mergeam la nana, însă venea acolo și făcea scandal. Chiar dacă avea un picior amputat, fugea mai repede decât mine cu cârjele. Între timp profesoara a dorit să mă înfieze, dar tata nu a fost de acord. Sincer, nici eu nu doream deoarece era mama la mijloc și nu aș fi putut trai fără ea, cum o puteam lăsa acasă singură doar cu fratele și tata, când ea, săraca era paralizată, bătută… Profesoara și toți învățători, profesori, directoarea, mă îndrăgea foarte mult, iar asta îmi mai alina din suferința de copil. Îmi plăcea să învăț, tata știa carte, era destul de școlit, dar fără să mă ajute. Acasă fiind mai mereu scandal, trebuia să învăț la școală, sau acasă cu bătaie deoarece era gălăgie în casă iar eu nu puteam fi atentă, orice greșeală făcută se lăsa cu bătaie, înjurături, țipete. Când era tata treaz, era om bun, spăla rufe, făcea mâncare, recunoștea că greșește, însă era o minune când și cât era treaz, pentru că asta nu dura mai mult de o săptămână pe lună, în rest numai beat. Banii, era pensia lui, alocația noastră, plus bursa mea, plus un ajutor social al mamei mele, toți acești bani se ducea pe băutură și mâncare bună pentru tata. Noi fiind săraci, mergeam la cantina săracilor zi de zi pentru patru porți de mâncare. După ce terminam orele, mergeam la cantină pe jos de unde luam mâncare. Era mâncare bună, noi mai și găteam acasă, doar că tata nu mânca niciodată de la cantină, doar pâinea. În casă ne mai rămăsese câteva lucruri, vânduse tata tot pentru băutură. Mai lua ceva bani și de la vecini care venea să le facă câte o cerere în scris, sau mai avea uneori câte un copil ce îl ajuta să treacă clasa. Pe noi nu ne ajuta, doar ne controla și ne bătea, pe frate mai puțin, pe mine mai mult pentru că eu eram fată și trebuia să știu mai bine. Mama îmi tot spunea să merg la aceea profesoară definitiv pentru că acasă nu era deloc bine și ea nu va trăi mult. Copil fiind nu am acceptat asta niciodată. Eu îmi spălam mama, eu făceam mâncare, eu piața, de la 6 ani. Profesoara, a încercat pe toate căile să mă înfieze, dar nu s-a putut, pentru că eu nu am vrut. În schimb mergeam la dânsa acasă, îmi făceam temele, o mai luam pe mama cu mine, și zilele se scurgea într-un ritm jalnic cu lacrimi în ochii zi de zi. De multe ori o găseam pe mama într-o bucătărie plângând, niciodată nu plângea de față cu noi, și mereu îmi spunea că trebuie să îl respect pe tata așa cum este, însă eu începusem să cresc și îi răspundeam mai urât când vedeam cum se comportă cu mama. Profesoara ca să mă poată lua fără acordul tatălui, a încercat să mă ducă mai întâi la un orfelinat, dar eu nu am stat deloc acolo, am fugit, știind că o las pe mama singură. Când au văzut că eu nu mă dezlipesc de lângă mama, m-au lăsat în pace și eram ajutată atât cât se putea, iar eu ajutorul primit îl onoram cu treaba pe care o făceam. La profesoară, ștergeam praful, spălam pe jos, nimic nu mi-a plăcut să primesc de pomană. Până la vârsta de 14 ani cam asta a fost scris în cuvinte puține, deoarece acum când scriu mi se face rău și prefer să scriu mai puțin și esențialul pentru a mă ușura cât de cât.