💧Între 24 – 52 Ⅱ Ani ✍

💧Între 24 – 52 Ⅱ Ani ✍


Ca să mă fac înțeleasă, ajutorul a fost moral, nu material. Am muncit mereu, am avut bănuți mei, dacă am fost în spital, am avut cu ce mă întreține, doar că fosta soacră a mai continuat să încerce o împăcare fără nici un rezultat, chiar dacă au folosit copilul împotriva mea, eu nu am cedat și am mers înainte așa cum merg și acum. Am locuit la cămin o perioadă, apoi am găsit gazdă la o doamnă. Lucram, copilul era derutat, trebuia să am grijă ca să nu ia pe căi greșite. Doar la copil mă gândeam, am reușit să trec și peste aceste vizite nedorite de mine de către fosta soacră. Băiatul creștea, îi plăcea libertatea, își dorea să meargă la mamaia, nu am interzis niciodată, însă asta mă costa pe mine, deoarece trebuia să fie foarte atentă la educația lui. Un copil când este derutat, când are posibilități să fie liber, preferă libertate și de aici pe timp ce creștea mergea la mamaia, la mine,iar nu îi puteam interzice să își vadă bunica, chiar dacă ea mi-a făcut numai rău. Într-o zi vine băiatul la servici și îmi spune că mamaia este la spital și să mă duc acolo. M-am dus, făcuse un atac cerebral, era destul de rău, Inima nu ma lăsat să o las singură, și doar eu m-am ocupat de ea. Mi-am luat concediu, am plecat cu ea la București cu salvarea, i s-a făcut tomograf, tot ce trebuie, am sta cu ea în spital cât a fost nevoie. Când a fost mai binișor m-a întrebat de ce o ajut? I-am spus că sunt om, și orice ar fi fost aș fi ajutat după puterile mele, iar mama îmi spunea că să nu fac rău nimănui, să nu mă răzbun, să nu vorbesc urât și să respect chiar dacă nu sunt respectată. După ce a fost binișor și a venit acasă mi-a reproșat că nu am stat tot timpul lângă ea, că nu am făcut cine știe ce pentru ea. Îmi venea să intru în pământ, dar sunt o fire răbdătoare, capul pe umeri destul de drept și am lăsat de la mine. Cât a fost la București, am fost o singura seară să fac o baie, în rest am stat lângă ea, am spălat, am pieptănat, am avut grijă ca de un copil. Al meu copil se împărțea în două, pentru că fosta soacră îi mai dădea un bănuț, am avut mult de furcă cu el cât a fost la școală, a terminat liceu, nu a dat bacul, dar m-a ascultat și a plecat în armată. Mi-am dorit să facă armată ca să revină cu picioarele pe pământ. Mulțumesc lui Dumnezeu, armata l-a ajutat, gândirea sa schimbat și băiatul meu a devenit un bărbat ce dorea să facă ceva bun, își dorea să muncească, vorbea frumos, mă înțelegeam cu el și din priviri. Eram și sunt mândră de el.Timpul a trecut, avea prietenă, familia ei era în Spania și ma întrebat dacă să plece sau nu. I-am spus că după nuntă să meargă să își vadă de viața lui, e tânăr și eu dacă voi putea îi voi da ajutor. Așa a făcut, iar după 3 ani m-am dus la el am muncit, l-am ajutat, apoi am revenit în țară, însă nu am putut sta mult, nora a dat naștere la o minune de băiat și a trebuit să plec acolo. Am renunțat la servici și m-am dus sa îl cresc pe nepoțel, între timp mai lucram pe unde puteam. Cu acel coleg, nu am avut probleme, era înțelegerea noastră că ne ajutăm necondiționat, și dacă cumva își găsește un alt drum, e liber. Nu a vrut, a dorit sa fie cu mine, avea libertate, ne vedeam rar, lucra în afara județului, iar eu eram mulțumită că nu mă necăjea nimeni. Nu pot spune că știu ce este iubirea de un bărbat, dacă a fost aceea tentativă de viol la început, apoi cu acest băiat îmi era și teamă de toți bărbați, cu el mă înțelegeam ca și cu un frate, chiar dacă el cu timpul a vrut mai mult, eu nu am putut.

Va continua…✍

🌺Pledez Pentru frumos🌹

🌺Pledez Pentru frumos🌹


Pledez pentru frumos
Muncesc cât să trăiesc
Nu vreau cei grandios
Cu el mă prăpădesc.
Speranțe de poveste
Mă duc spre înainte
Cei rău șterg cu-n burete
Cer sorții o rugăminte:
Aş vrea nimicul blând
Fără tumult în gânduri,
Să-l am pe drum cântând
Cu griji îmi fac doar riduri.
Aș vrea cuvinte dulci
Ce spun doar adevăr,
Nu zâmbete ce-s reci
Și-ascund tristul-amar.
Deodată simt fiorul
Ce-n taină mă furnică
E dorul sau amorul
Căci simt cum mă agită!
Când o veni norocul
Un simplu om, dar sincer,
Mi-oi regăsii iar locul
Din visul de mai ieri.

💧Între 24 – 52 – Ⅰ Ani ✍

💧Între 24 – 52 – Ⅰ Ani ✍


Am pornit pe un alt drum, destul de greu dar care în final după 3 ani de chin cu procese, spitalizări, tot felul de răutăți, am reușit să fiu liniștită în mare parte. În toți acești 3 ani, am deschis divorțul ce a durat, deoarece ne-a dat timp de gândire 6 luni, apoi copilul mi-a fost luat de fosta soacră, a trebuit să sufăr, să lupt, să plâng, ca să răcoresc sufletul să pot merge înainte. Toate astea pentru că soacra nu accepta să divorțez și mă tot ruga cu orice preț să mă împac, însă nu m-am întors din drum, iar pentru asta a trebuit să sufăr despărțirea de copil uneori când îl lua de lângă mine, asta până când sa terminat divorțul. Au mai fost bătăi, injurii, însă nu am cedat deloc, am mers înainte și neavând pe nimeni, trebuia să fac totul singură. Îmi pierdusem încrederea în oamenii, nici acum nu pot spune că mă las bazată pe cineva, doar pe Dumnezeu. În timpul divorțului, abia la sfârșit, soacra a pus avocat și a mai adus o hârtie cum că casa era a ei unde locuiam, iar toate astea erau minciuni, deoarece casa era a mea, doar că aceea casă lăsată moștenire de la bunici, a fost demolată sa dat apartament și soacra mi-a pus să fie soțul titularul pentru că e bărbat, și uite așa am devenit și fără casă, numai că eu am avut acte pentru a dovedi adevărul, însă cu toate astea, dacă a văzut că nu poate câștiga casa, a recurs la alte metode. Și-a trimis băiatul într-o zi la școală pentru a lua copilul în vizită, învățători m-au chemat imediat la școală, a fost un circ destul de urât. Copilul nu vroia să se ducă iar eu nu puteam face nimic până la terminarea divorțului. Până la urmă copilul sa dus la el pentru o zi. A doua zi la adus la școală, numai că, copilul meu de ieri se schimbase radical. Mi-a spus că numai vrea la mine, că eu nu am televizor și altele, în plus, pachețelul pentru școală mi la refuzat. Am văzut negru în fața ochilor, învățători, directorul, au fost alături de mine, însă din păcate am realizat că au profitat i-au spus că eu mă voi întoarce acasă dacă el refuză să stea cu mine și problema principală era casa, ea vroia casa, asta am realizat. M-am închis în mine, m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să fiu pe picioare până la terminarea divorțului. Mi-a fost foarte rău am fost la urgențe, am luat medicamente și am așteptat să vină ultima înfățișare la procesul divorțului. La ultima înfățișare am renunțat la tot. Am știut că doar casa era problema și așa a și fost. După terminarea divorțului, am fost nevoită să mă internez, mă simțeam din ce în ce mai rău, glanda tiroidă și-a făcut de cap, stresul, nu mâncam, și toate astea m-au pus la pământ. Am stat o perioadă destul de lungă în spital, apoi, încet, încet totul a revenit la normal legat de copil. După casă nu le-a mai păsat de copil, iar eu eram fericită că am copilul. În toată această perioadă m-a ajutat acel coleg fără nici o pretenție.

Va urma…

🌵Du-mă Viață În Lumea Mea✍

🌵Du-mă Viață În Lumea Mea✍


Brumă, ger, și ceață-afară
Astăzi vin cu drag la voi
Să vă spun ce dor îmi este
De-al meu sat și a mea țară.
Mult mă lupt cu nerăbdare
Să mă-ntorc la casa mea
Să mă simt în rândul lumii
Și să dorm pe perna mea.
Să-mi văd rudele, vecinii
S-aud câinii iar lătrând
Că mi-e dor și de dușmani
Și de pietrele din drum.

👩Lumea Oglinzilor Strâmbe✍

👩Lumea Oglinzilor Strâmbe✍


Ce ar fi fost lumea fără oglinzi? Ce ar fi fost ea dacă în ziua aceea mergea pe alt drum? Sau dacă privea în altă parte şi nu observa geamul fumuriu al Băncii Centrale în care şi-a văzut imaginea? Se oprise oripilată de chipul care o privea de dincolo, dintr-o altă lume, o lume întunecată cu maşini ce goneau în sens invers, o lume ciudată în care dreptul devenea stâng şi lumea căpăta alt chip, unul străin cu care ea nu se putea obişnui… De dincolo nu o privea femeia de patruzeci și trei de ani, așa cum se știa, ci un munte de carne şi grăsime.
– Iubito, am pregătit cina. Vino să mâncăm împreună.
– Am mâncat cu fetele când am ieşit de la serviciu. Ne-am oprit la un Bistro. Stau puţin în pat că nu mă simt bine. Se adună ghem sub pătura caldă… „Iubito”! Îşi bate joc? Poţi iubi acest ceva ce a devenit ea? Cât de mult îi plăcea să se oglindească în ochii lui atunci, la început! Privirea lui admirativă întrecea orice oglindă, orice vorbă. Se alinta în privirea lui şi dansa! Dansa prin casă, pe stradă. Erau îndrăgostiţi şi nebuni şi nebunia aceea îi făcea fericiţi! A fost odată ca niciodată…
Acum… ar putea acum să mai danseze? Să îşi scuture grăsimea în ritmul muzicii? Fiecare pas îi scutură carnea, o simte cum tremură în ritmul paşilor şi toţi trecătorii văd această scenă oribilă a unei cărni tremurânde! De aceea e atât de comod în pat, unde întunericul o poate apăra de toţi şi de sine însăşi, de privirea lor şi de a sa. Eliminase oglinzile din casă, dar mintea ei devenise o oglindă, una imensă care o înghiţea puţin câte puţin. Şi iarăşi fugea în pat, şi iarăşi se ascundea sub plapumă. Dispăreau sunetele, imaginile şi, mai ales, mirosul. Nu mai simţea mirosul din bucătărie.
– Ştii că povestea aceasta ai inventat-o tu, nu? Eşti destul de matură să înţelegi că problemele le ai doar tu în capul tău, că nimanui nu îi pasă câte kilograme ai! Doar 10 kg în plus ai luat, înţelegi? Cât e de uşor să stai de partea mată a oglinzii, să nu vezi şi să judeci!
O pierd. Ştiu că o pierd şi nu ştiu ce să fac. A ridicat într-o zi oarecare un zid între noi. Nici nu mi-am dat seama dacă l-a ridicat grăbit, într-o zi, sau a durat câteva zile şi zidul se înălţa încet, piatră cu piatră fără ca eu să realizez. Nu observi dacă schimbările vin lent, pas cu pas. Te obişnuieşti. Cum m-am obişnuit, fără să pun întrebări, cu serile petrecute acasă. Cum m-am obişnuit cu refuzul ei de a lua cina împreună. Cinam la televizor şi ascultam mereu ştirile. Mă interesau problemele ţării, ale Europei, ale lumii. Aşa se întâmplă mereu: e mai simplu să vezi ce e departe. Şi întunericul venea pe furiş pentru că râdeam la început de obsesia ei de a-şi măsura mijlocul şi a se cântari în fiecare dimineața după ce aflase că a rămas însărcinată. Aşa începeau dimineţile: se spăla pe dinţi şi urca pe cântar, se pieptăna şi urca pe cântar, se farda şi urca pe cântar. Şi seara cu numărătoare inversă: urca pe cântar când îşi curăţa tenul sau când îşi punea crema de seară pe faţă şi gât…
Şi continuam să trăiesc departe de grijile ei, cu gândul la lumea din afară, evoluţia căreia o observam… Iar acum îmi dau seama că scaunul ei de mult timp e gol. Apoi a început să slăbească, dar ea continua să se vadă mereu grasă, să refuze mâncarea, să vomite după ce insistam să mănânce.
Într-o zi a refuzat să meargă la serviciu, nu s-a dus nici a doua zi şi nici a treia. Susţinea că e nu se simte bine şi nu îndrăzneam să o contrazic văzând cum slăbeşte. Refuză s-o vadă vreun medic, refuză să trăiască. Se ascunde în dormitor sub plapumă şi dispare…

🌝Sunt Binecuvântată🍀

🌝Sunt Binecuvântată🍀


Sunt binecuvântată deoarece îngerul meu păzitor unic și special are grijă de mine tot timpul! Câteodată viața pare grea și confuză, și atunci îngerul îmi amintește că Dumnezeu are un plan pentru toți, iar eu sunt mai puternică decât cred alți. Atunci când îmi este greu forța interioară îmi demonstrează că indiferent cât de dificile sunt vremurile, pășesc cu siguranță pe propriul meu drum. Niciodată nu am disperat când m-am confruntat cu sarcini imposibile. Apreciez uimirea și minunățiile lumii și le folosesc ca inspirație, pentru a fi mai puternică. Îngerul păzitor îmi șoptește că sunt o persoană specială și nu pierd niciodată contactul cu realitatea. Visez că am aripi și zbor la înălțime, pe vârful oricărui munte, iar aripile mele mă împiedică să cad. De-a lungul timpului am învățat să îmi întind aripile sufletului, iar filozofia vieții mele s-a dezvoltat în timp pentru a mă face o forță a binelui.

🌬Nefericire…🌗

🌬Nefericire…🌗


Nici nu mai ştiu ce anotimp e-afară,
Că-i vară sau e toamnă e totuna,
În gândurile mele este viscol,
Pornită e, în inimă, furtuna.

De arşiţă privirea mi-e cuprinsă,
Obrajii-mi ard de chinul frământării,
Şi cald şi frig îmi e deopotrivă,
În piept mi-e-nfiptă gheara disperării.

Mă simt pierdută-n timp printre hăţişuri,
Ameninţată-ntocmai ca o pradă
Spre care vânătoru-ndreaptă arma
Şi o aşteaptă în genunchi să cadă.

Cu ochii goi privind bătaia puştii,
Simţind căldura sângelui în coapsă,
Nemaiavând puterea să alerge
Pe lungul drum ce ar aduce-o-acasă.

Nu m-aşteptaţi, un timp voi fi departe,
În ochii voştri nu vreau să văd milă,
Sunt singura ce pot lupta cu mine
Şi îmi pot face inima docilă.