Iubesc A Ta Iubire Fără Margini 💕

 Iubesc a ta iubire fără margini

Și tot m-agăț de gâtul tău

Ca-n ziua-n care mi-a zâmbit destinul,

Zărind în depărtare chipul tău.

Iubesc a ta iubire fără margini,

Ce naște zâmbete pe chipul meu,

Mă scald în ochii mari, cu gene dese,

Atunci când urmărești șăgalnic trupul meu.

Iubesc a ta iubire fără margini,

Care-a-nvățat să zboare printre fluturi,

Simțind cum inima se-nfamă la galop,

Să treacă peste zâmbetul cel „tâmp“ și euforic.

Iubesc a ta iubire fără margini

Și-n ea mă pierd spre a mă căuta,

Sorbind, apoi, din palma mea sărutul,

Prin care ne-am pecetluit celebrul „DA“.

Iubesc a ta iubire fără margini,

Ce-a transformat scânteia într-un mare foc,

Care hrănește dragostea nuntită,

Menită să aducă echilibru, în toate și în tot.

Iubesc a ta iubire fără margini,

Că-n ea e Universul meu,

Creat din fericire și emoții,

Chimie cu particule din paradis.

🍁Cu Speranța Că Îngeri Înving Mereu Atât Timp Cât Există Dragoste🌸

Dragostea este ca un edificiu, iar piatra care stă la temelia acestuia este iubirea, și fiecare zi care trece este încă o cărămidă pusă la temelia lui. Dar dintr-o singură greșeală poate dintr-o vorba spusă în vânt, edificiul ce cu greu l-ai clădit, se poate dărâma, și atunci îți va lua poate mult timp ca să reconstruiești ceea ce ai dărâmat. Cel mai rău lucru pe care ți-l poate face cineva este să te facă să crezi că poți avea aripi, că poți zbura. Și atunci începi să visezi, vise pe care ți le hrănește. Și-apoi, deodată, fără nici un motiv aparent îți frânge aripile…și te izbești de pământ…de realitate.
Ciudat e că nu știi dacă acum visezi, dacă acum e doar un coșmar din care te vei trezi, sau dacă atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevăratul zbor se află undeva între aceste două visări. Și începi să speri că, poate, încă mai ai aripi. Că nu le-ai pierdut definitiv.
Și-ncepi să rătăcești, să îți cauți aripile pierdute, neavând siguranța că vrei să le mai găsești. Poate, atunci, iarăși are să ți le frângă cineva. Se spune ca drumul e mai frumos decât posibilul loc în care ai ajunge. Atunci să fie oare mai frumoasă căutarea însăși decât zborul în sine? Tind să cred că nu. Și, de fapt, ce înseamnă, în ultima instanță acest zbor?
Cred că mai mult credința decât speranța într-un vis. Dar e posibil sa crezi într-un vis? E posibil să crezi în ceva ce nu exista? Înseamnă atunci, oare, că visul se ridică la rang de realitate? Și-abia acum realizezi ca e totuși doar un vis. Și-acesta e momentul în care aripile dispar…Uneori poți zbura și fără aripi. Zbor ce nu durează decât o clipă, zbor ce nu te înalță, ci zbor care te doboară. E asemeni unei căderi de pe o clădire foarte înaltă.
O speranță nu-i destul? Se pare că nu. Sau poate ca nu mai există nici o speranță…a pierit, poate, demult… Însă, în drum spre năruirea ei, încerc să mă agăț de urmele abia trasate… hmm… o văd cum se transformă în nisip și mi se scurge prin simțuri.
Însetată de certitudini, nu mă aleg decât cu aripi frânte și cu un grăunte de nisip… poate, cine știe, cândva, acest grăunte de nisip va rodi și vor înflori alte fire de nisip…