😉Dezamăgită…✍

😉Dezamăgită…✍


Sunt dezamăgită,….Și de câte ori sunt dezamăgită îmi vine să scriu, înșir cuvinte alandala pe foaia mea virtuală sau nu, scris se numește (sau tastat, după caz). Oamenii nu sunt așa cum vreau eu, și sunt conștientă de asta…nu caut perfecțiunea, iar ceea ce am eu nevoie sigur se găsește acolo undeva, am încredere că voi găsi cândva acel lucru sau persoana ce mă va face să tresar. Până atunci aș vrea să nu mai cunosc oameni superficiali, aș vrea să nu mai am de a face cu oameni care nu au pic de sensibilitate în ei. Am obosit să încerc să-i conving că viața nu înseamnă planuri și ore fixe, că viața nu înseamnă să trebuiască mereu să faci ce TREBUIE în loc de ceea ce îți PLACE. Am obosit să încerc să impun versiunea mea celorlalți, dacă ei decid că viața trebuie trăită altfel, s-o facă după cum le place…Până la urmă e rândul meu să mă îngrijesc de mine, și am s-o iau pe drumul ce mi se așterne la picioare, fără să caut pe cel mai potrivit sau pe cel corect. Am încercat să iau o decizie bazată pe cântărire lungă a situației și a persoanelor din ea, am adunat fapte și trăsături și am tras o linie luând decizia ce am crezut că este corecta… Cât m-am putut înșela, de fapt nu luasem în calcul că într-o ecuație mai există pe lângă X și un Y care nu corespunde întotdeauna ideilor și planurilor. Prin urmare ecuația dă un rezultat banal sau nu dă nici un rezultat. Căci oricât de mult ar vrea X să facă parte din ecuație,Y îi taie orice elan. Am recunoscut că uneori acționez ca un copil…dar știți ce? Până acum a fost bine așa….cântăritul situației și luat în calcul riscurile acesteia…nu te duce nicăieri, căci de vrea situația, timpul sau viața face ca rezultatul să fie banal sau zero. Așa că astăzi nu mai iau nici o decizie, nu mai ascult de planuri și mai ales, înainte de toate, îți spun ție ca nu toți își trăiesc viața după aceleași principii ca ale tale…și în consecință sfatul meu este să te gândești înainte să încerci să-i convingi să aplice metoda ta, e posibil să o considere o pierdere de timp sau și mai rău s-o ignore complet.

Reclame
🤱Mama👼❣

🤱Mama👼❣


Scriem despre foștii, despre copii, prietenii pierdute, dar desprea Mama uităm, să scriem, ființa cea mai importantă în viața noastră. Uită, dar nu cu intenție. Noi, oamenii luăm cu noi doar cei rău, dezămăgirile, vorbele urâte, trăirile neâmplinite, iar clipele fericite le aruncăm într-o ladă prăfuită și apoi o încuiem pentru că ele nu ne-au provocat cicatrici adânci pe suflet. Mama n-a făcut-o. Întreb și eu: de câte ori a-ți arătat mamei că o iubiți? Rar, nu-i așa? Hmm…mulți dintre noi venim cu replica aceea ieftină” Mama mea știe cât de mult o iubesc?! Noi știm cât de mult ne iubește mama noastră. Mama, face tot ce poate pentru ca noi să fim fericiți. Oare, noi știm câte lacrimi a vărsat când a aflat că vei face parte din viața sa? Nu știm, număr infinit, ca la matematică. Oare știm noi câte sacrifici face o mamă și încă mai face? Ne-a purtat în pântece timp de nouă luni. Ne gândim câtă durere a suportat pentru fiecare dintre noi la naștere? Mulți dintre noi nu se gândesc. Cu toții avem altceva mai important de făcut; să plângem din despărțiri, să urâm oameni nevinovați, să dăm vina unii pe ceilalți… să vă spun prin câte trece o mamă la naștere. Un corp uman poate suporta o durere de 45 dol-dol este unitatea de măsură a durerii. Mama în timpul nașterii suportă o durere de 57 dol. Durerea este echivalentă cu ruperea a 20 de oase în același timp. Îți imaginezi? Noi plângem pentru o zgârietură, dar ea…a plâns de fericire, a uitat durerea. Știm câte emoții are o mamă când ne ia în brațe pentru prima dată noi fiind un ghindocel firav? Nu știm, decât ea, mama știe. Pot spune că am trăit ceva unic când am luat pentru prima data în brațe pe copii mei. E un sentiment fără nume, un sentiment inexplicabil. E bucurie împletită cu emoție, teamă și mai ales iubire…știm noi câte nopți nu doarme o mamă? Oare știm noi că dacă am aduna nopțile mamei noastre nedormite ar fii un sfert din vârsta sa? Știm că de câte ori am fost cuprinși de o simplă răceală ea intra în panică? Știm cât de fericită și mulțumită este mama când ajungem să spunem „mama” pentru prima dată…în momentul acela sufletul său crește și lacrimile îi curg pe chipul emoționat. Era atât de mulțumită când ai reușit să faci primul pas și atât de dezamăgită când nu vroiai să mănânci… De multe ori, a dat în mintea copiilor doar de dragul tau; mama s-a jucat cu tine doar să mănânci ca tu erai încăpățânat și nu vroiai…De câte ori n-ai lăsat-o să plece la magazin fără să vină cu „o dulciurică”? Iar, acum…îți dorești din toată inima să plece…Știi tu că atunci când te duci în cluburi să te distrezi ea stă toată noaptea fără să doarmă și se gândește că vei putea păți orice? Nu știi, pentru că vrei să te distrezi și uiți de sărmana ființa. Când pe chipul tău de copil cuprins în lumea iubirii adolescentine curg lacrimi repezite și gigante de parca ar fii flori de mărgăritar, cine plânge cu tine? Mama, nu? Știi că în momentele triste prin care treci în sufletul mamei tale are loc „cel de-al treilea război mondial” care lasă răni adânci pe chipul său plin de demnitate și bătut de vânt și ploi? Nu știi, pentru că ea poartă mereu masca puternică în fața ta pentru a te face și pe tine încrezător în forțele proprii…dar oare reușește? Nu reușește și asta o doare…o doare că n-ai încredere în ea și ai mai mult în oameni străini. Ți s-a întâmplat să îi greșești grav vreodată? Mie da…am greșit. Mama te iartă și te iubește necondiționat orice i-ai face. Îi mulțumesc pentru sfaturile utile pe care le aplic rar, chiar dacă acum e sus la Îngeri…Tu ai uitat să-i mulțumești? Dacă da, fa-o acum. Iar, dacă i-ai mulțumit, felicitări! Ai făcut-o să zâmbească din inima ca în vremurile bune.