Harnici Și Darnici, Formăm Din Cuvinte Îmbelșugate Propoziții‼

Harnici Și Darnici, Formăm Din Cuvinte Îmbelșugate Propoziții‼


Harnici și darnici, formăm din cuvinte îmbelșugate propoziții… încercăm să ne exprimăm trăirile, fanteziile, deziluziile, idealurile, speranțele. Oare cât de mult îi interesează pe cei din jurul nostru trăirile noastre? Minciuni scrise frumos, dragoste perfectă, adevăruri goale, trăiri imense, viața pierdută, speranțe deșarte, inimi dezgolite, iubire împărtășită, zile fierbinți, ploi reci, pasiuni trecute, iubiri amăgitoare, sentimente stinse, dorințe ascunse, vise minunate, iluzii frumoase, dragoste efemeră, zile triste care nu se mai sfârșesc, bucurii trecătoare… cuvinte fără ecou. Mulțumirea noastră ar fi să primim răspuns de la cei care ne înțeleg, de la cei cărora le pasă.

🙏Monologul Lui Dumnezeu✍

🙏Monologul Lui Dumnezeu✍


“M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineață.

Așteptam să-mi spui doua trei cuvinte, mulțumindu-Mi pentru cele ce ți s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ți cauți haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găsești câteva clipe ca să-Mi spui : Bună dimineața! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea ca-ți sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori și cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezența Mea.

Te-am privit plecând grăbit spre serviciu și iar am așteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui doua vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ți-am văzut oboseala și ți-am trimis o ploaie măruntă care să-ți alunge stresul acumulat.
Am crezut că făcându-ți această plăcere îți vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbești.
Oricum ziua era, încă, lungă!

Ai pornit televizorul și în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am așteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi și tot nu și-ai adus aminte de Mine. Văzându-te atât de obosit, am înțeles tăcerea ta și am stins splendoarea cerului ca să te poți odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori pentru tine o mulțime de stele.
Era așa de frumos, păcat că n-ai observat…

Dar nu contează! Poate chiar nu ți-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poți să-ți imaginezi tu vreodată. Vreau să ți-o arăt, pentru ca și tu, la rândul tău, să o arăți celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum ești pe punctul de a te trezi din nou..

Nu-Mi rămâne decât să te iubesc și să sper că măcar mâine căci e Duminică, îmi vei acorda puțin timp din timpul dăruit ție.
Îți doresc o zi bună și minunată ca sufletul tău luminos !
Al tău Tată, Dumnezeu.“ O zi bună !

💘Ochii Tăi…😘

💘Ochii Tăi…😘


De ce sunt ochii tăi atât de triști
atât de-ntunecați, fără culoare,
de parcă-n cer nu mai e pic de soare,
de parcă pentru nimeni nu exiști!

De ce privirea-ți înăuntru fuge
mai mult decât spre oamenii din jur,
de ce mă-nveți din suflet să îți fur
miresme dulci, ce doar tu le poți strânge!

Eu sunt aici, și n-am plecat niciunde,
de ce mă crezi pierdută-n zări pustii,
te-am așteptat….încă aștept să vii,
e-atât de toamnă…vânt și frunze ude!

E-atât de toamnă, tu așa departe,
și între noi sunt păsări care plâng,
ce-n zorii zilei dulci cuvinte strâng,
cuvinte ce le scriu pe frunze moarte!

De ce sunt ochii tăi atât de triști,
când eu în zori și-n răsărit de soare,
trimit spre tine pete de culoare,
și știi că pentru mine…chiar exiști!

☹Vârsta De 6 Ani☁

☹Vârsta De 6 Ani☁



La vârsta de 6 ani mi-a murit bunicul, apoi după 6 luni, a murit bunica, din partea tatălui. A fost cumplit, bunicul suferea de inimă și a murit cu capul pe masă, bunica a murit de cancer la sân. După moartea lor tata, a început să vândă din casă mai toate lucrurile pe băutură, și uite așa a început un chin mult mai mare decât era înainte. Aveam și un frate mai mic cu un an decât mine, însă el era neutru la tot ce este în jurul lui încă de mic. Când am ajuns în clasa a Ⅱ, o profesoară de zoologie prinsese drag de mine și încet încet mă atașasem de ea. Acasă când tata lua pensia de boală, câteva zile era scandal, mama era mereu bătută și alungată din casă, iar eu împreună cu ea. Fratele rămânea în casă pentru că el nu spunea nimic, eu nu puteam să tac, și îi luam apărarea mamei, atunci mă dădea și pe mine afară. Unde ne puteam duce? Nicăieri, deoarece nu aveam nici un neam, vecinii erau și ei cu problemele lor, doar uneori când era prea frig mergeam la nana, însă venea acolo și făcea scandal. Chiar dacă avea un picior amputat, fugea mai repede decât mine cu cârjele. Între timp profesoara a dorit să mă înfieze, dar tata nu a fost de acord. Sincer, nici eu nu doream deoarece era mama la mijloc și nu aș fi putut trai fără ea, cum o puteam lăsa acasă singură doar cu fratele și tata, când ea, săraca era paralizată, bătută… Profesoara și toți învățători, profesori, directoarea, mă îndrăgea foarte mult, iar asta îmi mai alina din suferința de copil. Îmi plăcea să învăț, tata știa carte, era destul de școlit, dar fără să mă ajute. Acasă fiind mai mereu scandal, trebuia să învăț la școală, sau acasă cu bătaie deoarece era gălăgie în casă iar eu nu puteam fi atentă, orice greșeală făcută se lăsa cu bătaie, înjurături, țipete. Când era tata treaz, era om bun, spăla rufe, făcea mâncare, recunoștea că greșește, însă era o minune când și cât era treaz, pentru că asta nu dura mai mult de o săptămână pe lună, în rest numai beat. Banii, era pensia lui, alocația noastră, plus bursa mea, plus un ajutor social al mamei mele, toți acești bani se ducea pe băutură și mâncare bună pentru tata. Noi fiind săraci, mergeam la cantina săracilor zi de zi pentru patru porți de mâncare. După ce terminam orele, mergeam la cantină pe jos de unde luam mâncare. Era mâncare bună, noi mai și găteam acasă, doar că tata nu mânca niciodată de la cantină, doar pâinea. În casă ne mai rămăsese câteva lucruri, vânduse tata tot pentru băutură. Mai lua ceva bani și de la vecini care venea să le facă câte o cerere în scris, sau mai avea uneori câte un copil ce îl ajuta să treacă clasa. Pe noi nu ne ajuta, doar ne controla și ne bătea, pe frate mai puțin, pe mine mai mult pentru că eu eram fată și trebuia să știu mai bine. Mama îmi tot spunea să merg la aceea profesoară definitiv pentru că acasă nu era deloc bine și ea nu va trăi mult. Copil fiind nu am acceptat asta niciodată. Eu îmi spălam mama, eu făceam mâncare, eu piața, de la 6 ani. Profesoara, a încercat pe toate căile să mă înfieze, dar nu s-a putut, pentru că eu nu am vrut. În schimb mergeam la dânsa acasă, îmi făceam temele, o mai luam pe mama cu mine, și zilele se scurgea într-un ritm jalnic cu lacrimi în ochii zi de zi. De multe ori o găseam pe mama într-o bucătărie plângând, niciodată nu plângea de față cu noi, și mereu îmi spunea că trebuie să îl respect pe tata așa cum este, însă eu începusem să cresc și îi răspundeam mai urât când vedeam cum se comportă cu mama. Profesoara ca să mă poată lua fără acordul tatălui, a încercat să mă ducă mai întâi la un orfelinat, dar eu nu am stat deloc acolo, am fugit, știind că o las pe mama singură. Când au văzut că eu nu mă dezlipesc de lângă mama, m-au lăsat în pace și eram ajutată atât cât se putea, iar eu ajutorul primit îl onoram cu treaba pe care o făceam. La profesoară, ștergeam praful, spălam pe jos, nimic nu mi-a plăcut să primesc de pomană. Până la vârsta de 14 ani cam asta a fost scris în cuvinte puține, deoarece acum când scriu mi se face rău și prefer să scriu mai puțin și esențialul pentru a mă ușura cât de cât.