🌹Femeia… ✍

🌹Femeia… ✍


Într-un decor cenușiu
Ești unica pată de culoare,
Cine vrea să vadă-n viu
Un corp frumos de floare.

Tu stai acolo gânditoare,
La o poveste fără de sfârșit,
În viața asta trecătoare
Tu te întrebi unde-ai greșit.

Că ai greșit născându-te femeie,
Sau că trupul tău e mult dorit,
Tu ești pierdută-n gânduri efemere,
Care demult în minte-au încolțit.

Atâtea întrebări sunt de prisos,
Femeia-i o enigmă așa cum este,
E un mister cântat în vers,
A fost și va rămâne …veșnica poveste.

💘Ochii Tăi…😘

💘Ochii Tăi…😘


De ce sunt ochii tăi atât de triști
atât de-ntunecați, fără culoare,
de parcă-n cer nu mai e pic de soare,
de parcă pentru nimeni nu exiști!

De ce privirea-ți înăuntru fuge
mai mult decât spre oamenii din jur,
de ce mă-nveți din suflet să îți fur
miresme dulci, ce doar tu le poți strânge!

Eu sunt aici, și n-am plecat niciunde,
de ce mă crezi pierdută-n zări pustii,
te-am așteptat….încă aștept să vii,
e-atât de toamnă…vânt și frunze ude!

E-atât de toamnă, tu așa departe,
și între noi sunt păsări care plâng,
ce-n zorii zilei dulci cuvinte strâng,
cuvinte ce le scriu pe frunze moarte!

De ce sunt ochii tăi atât de triști,
când eu în zori și-n răsărit de soare,
trimit spre tine pete de culoare,
și știi că pentru mine…chiar exiști!

🌺Pictorului⭐⭐⭐✨

🌺Pictorului⭐⭐⭐✨


Când sufletu-a venit la întrupare
Un trup de humă a primit în dar
Iar Domnul, alegându-l din mulţime,
A pus în mâna lui divinul har.

I-a hărăzit, la trecerea prin vreme,
Spre stăpânire magicul penel,
Imaginile minţii creatoare
Să prindă viaţă, ajutat de el.

Cândva supranumit un ,,ochi al lumii”,
Al ,,poeziei mute” creator,
Modelator al sufletelor noastre
E pictorul, al artei slujitor.

Comorile din inima naturii
Şi visele ce gându-a plăsmuit,
Cu multă pasiune şi culoare,
Pe neaua pânzei, el le-a zugrăvit.

Întreaga măreţie-a unei clipe
În operă o poate transforma,
Făcând-o să rămână-n veşnicie.
El e nemuritor prin arta sa.