🌬Nefericire…🌗

🌬Nefericire…🌗


Nici nu mai ştiu ce anotimp e-afară,
Că-i vară sau e toamnă e totuna,
În gândurile mele este viscol,
Pornită e, în inimă, furtuna.

De arşiţă privirea mi-e cuprinsă,
Obrajii-mi ard de chinul frământării,
Şi cald şi frig îmi e deopotrivă,
În piept mi-e-nfiptă gheara disperării.

Mă simt pierdută-n timp printre hăţişuri,
Ameninţată-ntocmai ca o pradă
Spre care vânătoru-ndreaptă arma
Şi o aşteaptă în genunchi să cadă.

Cu ochii goi privind bătaia puştii,
Simţind căldura sângelui în coapsă,
Nemaiavând puterea să alerge
Pe lungul drum ce ar aduce-o-acasă.

Nu m-aşteptaţi, un timp voi fi departe,
În ochii voştri nu vreau să văd milă,
Sunt singura ce pot lupta cu mine
Şi îmi pot face inima docilă.