🌻Gânduri…✍

🌻Gânduri…✍


Când iubim totul e perfect, e sublim, e fascinant…e atrăgător şi ne ţine legaţi prin sentimente, uneori de neânţeles. Puterea iubirii este mare şi duală, aş zice. Pe de-o parte te face fericit, iţi dă energie, te face să visezi, te ajută să vezi frumosul în toate, iţi dă elanul necesar să urci acest munte numit IUBIRE şi te face orb la toate asperităţile întâlnite în cale. Ca orice munte, însă, iubirea are şi coborâş, când ceţurile încep să se împrăştie, când elanul scade, peisajul se lasă văzut mai bine, sentimentele se limpezesc, începi să vezi ce n-ai văzut la urcuş, inima nu mai bate atât de puternic şi ai timp să vezi toate amănuntele care ţi-au scăpat atunci când te grăbeai să ajungi pe culme. Când omul se află în momentele hotărâtoare ale vieţii, nu-l mai conduce raţiunea ;ea arată doar alternativele. Direcţia finală o dă inima. Doar inima dă gheș la urcuș şi tot ea plânge la coborâş……şi asta e valabil pentru ambii parteneri. Totul e să nu ne pierdem speranța şi cât putem să vedem frumosul în cei de lângă noi, deoarece în fiecare găsim ceva mister, ceva interesant, ceva de apreciat, ceva ce merită iubit. Sigur că omul e o fiinţă greu de mulţumit, o fiinţă ce caută mereu perfecţiunea. Nu o va găsi
niciodată, dar asta nu-l împiedecă s-o caute. Și mereu, un dram foarte mic de speranță este suficient pentru reapariția IUBIRII. Totul e să nu-ți pierzi SPERANȚA…

🍏¯)..🌟.´. 🌷✨🍃
¸.•´¸.🌿¨)🎶¸•*¨)🌟
🌹(¸.•´🌟(¸.•´🌿•🌷´ ✨¸¸.•¯`•.🌿🎶

Reclame

2 gânduri despre &8222;🌻Gânduri…✍&8221;

Mulțumesc pentru vizită !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.