Nici nu mai ştiu ce anotimp e-afară,
Că-i vară sau e toamnă e totuna,
În gândurile mele este viscol,
Pornită e, în inimă, furtuna.
De arşiţă privirea mi-e cuprinsă,
Obrajii-mi ard de chinul frământării,
Şi cald şi frig îmi e deopotrivă,
În piept mi-e-nfiptă gheara disperării.
Mă simt pierdută-n timp printre hăţişuri,
Ameninţată-ntocmai ca o pradă
Spre care vânătoru-ndreaptă arma
Şi o aşteaptă în genunchi să cadă.
Cu ochii goi privind bătaia puştii,
Simţind căldura sângelui în coapsă,
Nemaiavând puterea să alerge
Pe lungul drum ce ar aduce-o-acasă.
Nu m-aşteptaţi, un timp voi fi departe,
În ochii voştri nu vreau să văd milă,
Sunt singura ce pot lupta cu mine
Şi îmi pot face inima docilă.
🦁Jurnal Personal💞✍ 
Suntem scântei infime de lumina
Veniti din întunericul ascuns,abstract.
Idei paradoxale din Sursa vesnica,divina
Expresii a Cuvântului ce S-a-ntrupat.
Sclipim în întuneric câteva secunde,
Apoi din nou ne pierdem existenta în abis.
Dar în scânteie taina vietii se ascunde,
Ea poate lumina fiinta,înspre eternul Paradis.
Sa cautam scânteia,fotonul de Lumina,
Ce sta ascunsa în pamântu-ntunecat.
Suntem pamânt,în noi exista o fântâna
Din care poate bea,strainul,si calatorul însetat…
Sa ai un week end minunat. 🙂
ApreciazăApreciază
Adevărat! Fiecare vers a mers la suflet, mulțumesc frumos!
Weekend plăcut! ☕☘🌺
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasă și emoționantă poezia ta. Felicitări pentru versurile frumoase!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc frumos!
Weekend plăcut! ☕☘🌺
ApreciazăApreciat de 1 persoană