De ce oare viața este atât de crudă uneori?…De ce suferința doare mai rău decât o rană?…Nu ar trebui noi oameni să învățăm din greșeli?…Acceptăm și lăsăm să se repete iar….De ce îl căutăm și îl strigăm pe Dumnezeu doar atunci când o ducem rău…El este singurul care te poate readuce la viață…! Ne purtăm mai rău precum animalele, ură invidie dușmănie, toate sunt lucruri care nu se pot vindeca niciodată.
Tu îmi greşeşti în fiecare zi
Şi-n fiecare zi am să te iert,
Că ai ajuns cu mult prea drag să-mi fii
Şi te iubesc, chiar dacă te mai cert.
Mă ameţeşti precum un carusel,
Mai schimbător ca zilele de vară,
Şi dulce eşti chiar şi când eşti mişel,
La fel de drag îmi eşti ca prima oară.
Ca un copil te porţi şi încă-mi place
Să ne certăm, chiar dacă ne dorim,
M-am prins în joc şi nu mai am ce face
Când ştiu c-atât de tare ne iubim.
Azi îmi arăţi cât poţi să mă iubeşti
Iar mâine te prefaci că nici nu-ţi pasă,
Ai vrea să vezi de-ai să mă păcăleşti,
Eu nu te cred şi nu îţi cad în plasă.
Tu seară eşti iar eu sunt dimineaţa,
Fiind departe ni se face dor,
O nebunie-ntreagă ne e viaţa
Dar, fără ea, ar fi plictisitor.
De-ai să găseşti tu fericirea
Pe-acolo unde-oi colinda,
Te rog să îmi păstrezi şi mie
Măcar un colţişor din ea.
Să nu cumva s-o dărui toată
Primei femei ce o-ntâlneşti,
E mult prea scumpă ca, aiurea,
Pe orice fleac s-o risipeşti
Şi s-ar putea ca niciodată
Să nu îţi mai apară-n cale…
Păstrează-mi! Căci mi-e dor şi mie
Să gust dulceţurile sale
Şi poate merit o frântură
Din mirul ei nepreţuit
Pentru întreaga mea iubire
Ce, ca pe-un crin, ţi-am dăruit.
Căci într-o zi te vei întoarce,
Ai să revii cândva, ştiu bine,
Când vei vedea că nici o alta
Nu te va mai iubi ca mine
Şi-atunci vei vrea, spre a-ţi aduce
În dar a inimii simţire,
Să dai la schimb iubirii mele
Măcar un strop de fericire.
Aş vrea să nu te mai iubesc, să pot şi eu la fel ca tine
Să spun: De azi ne despărţim, de-acum te las, rămâi cu bine!..
Lacrima ta să nu mă doară şi, făr-a mă uita-napoi
Să-mi văd de drum fără nelinişti, zidind tăcerea între noi.
Dar cum s-o fac, cu ce putere, de unde aş putea-o lua
când fiecare strop se scurge târându-se în urma ta?
Din trupul meu am evadat şi mi-am făcut culcuş în tine
Fără s-ascult de nici o vorbă ce mi-ar fi spus că nu e bine,
M-am rătăcit ca într-un vis din care nu mă pot întoarce
Eşti steaua ce , în noaptea mea, în bine răul îl preface,
În întuneric, eşti lumina ce îmi călăuzeşte drumul,
Ai reaprins în mine focul din care mai era doar scrumul.
Cum să mai pot a mă desprinde, cu ce puteri, prin ce minune,
Când simt că dacă te voi pierde aş pierde o întreagă lume?
Cu disperare tot mai caut sperând că aş putea găsi
Motivul pentru care mâine în lipsa ta aş mai trăi,
Îngenunchind, neputincioasă,cu ochii spre neant am plâns,
Mi-am blestemat întreaga viaţă şi-n nebunia mea am râs,
Am cunoscut pustietatea iubindu-te! M-am prăbuşit!
Iar neputând să-ţi uit privirea , învinsă, m-am dispreţuit…
E o iubire ireală căci am uitat şi cine sunt,
Trăind în visurile mele şi minţile mi le-am pierdut.
În suflet mi-ai deschis o rană când rătăceai printre tăceri,
Lacrimi de jar mi-au ars obrajii încremeniţi între dureri.
Nu pot să cred că pentru tine a fost un joc necugetat,
Pe suflet nu se pune miză! De ce să-l pierd? Ce-ai câştigat?
Ţi-am oferit fără vreo teamă un cec în alb…iubirea mea…
De ce să-mi dai la schimb dispreţul sau ura şi minciuna ta?
Iar inima de vrei să-mi smulgi plecând, gonindu-mă din tine,
De vrei să îmi ucizi iubirea, omoară-mă întâi pe mine!
Ca să mă fac înțeleasă, ajutorul a fost moral, nu material. Am muncit mereu, am avut bănuți mei, dacă am fost în spital, am avut cu ce mă întreține, doar că fosta soacră a mai continuat să încerce o împăcare fără nici un rezultat, chiar dacă au folosit copilul împotriva mea, eu nu am cedat și am mers înainte așa cum merg și acum. Am locuit la cămin o perioadă, apoi am găsit gazdă la o doamnă. Lucram, copilul era derutat, trebuia să am grijă ca să nu ia pe căi greșite. Doar la copil mă gândeam, am reușit să trec și peste aceste vizite nedorite de mine de către fosta soacră. Băiatul creștea, îi plăcea libertatea, își dorea să meargă la mamaia, nu am interzis niciodată, însă asta mă costa pe mine, deoarece trebuia să fie foarte atentă la educația lui. Un copil când este derutat, când are posibilități să fie liber, preferă libertate și de aici pe timp ce creștea mergea la mamaia, la mine,iar nu îi puteam interzice să își vadă bunica, chiar dacă ea mi-a făcut numai rău. Într-o zi vine băiatul la servici și îmi spune că mamaia este la spital și să mă duc acolo. M-am dus, făcuse un atac cerebral, era destul de rău, Inima nu ma lăsat să o las singură, și doar eu m-am ocupat de ea. Mi-am luat concediu, am plecat cu ea la București cu salvarea, i s-a făcut tomograf, tot ce trebuie, am sta cu ea în spital cât a fost nevoie. Când a fost mai binișor m-a întrebat de ce o ajut? I-am spus că sunt om, și orice ar fi fost aș fi ajutat după puterile mele, iar mama îmi spunea că să nu fac rău nimănui, să nu mă răzbun, să nu vorbesc urât și să respect chiar dacă nu sunt respectată. După ce a fost binișor și a venit acasă mi-a reproșat că nu am stat tot timpul lângă ea, că nu am făcut cine știe ce pentru ea. Îmi venea să intru în pământ, dar sunt o fire răbdătoare, capul pe umeri destul de drept și am lăsat de la mine. Cât a fost la București, am fost o singura seară să fac o baie, în rest am stat lângă ea, am spălat, am pieptănat, am avut grijă ca de un copil. Al meu copil se împărțea în două, pentru că fosta soacră îi mai dădea un bănuț, am avut mult de furcă cu el cât a fost la școală, a terminat liceu, nu a dat bacul, dar m-a ascultat și a plecat în armată. Mi-am dorit să facă armată ca să revină cu picioarele pe pământ. Mulțumesc lui Dumnezeu, armata l-a ajutat, gândirea sa schimbat și băiatul meu a devenit un bărbat ce dorea să facă ceva bun, își dorea să muncească, vorbea frumos, mă înțelegeam cu el și din priviri. Eram și sunt mândră de el.Timpul a trecut, avea prietenă, familia ei era în Spania și ma întrebat dacă să plece sau nu. I-am spus că după nuntă să meargă să își vadă de viața lui, e tânăr și eu dacă voi putea îi voi da ajutor. Așa a făcut, iar după 3 ani m-am dus la el am muncit, l-am ajutat, apoi am revenit în țară, însă nu am putut sta mult, nora a dat naștere la o minune de băiat și a trebuit să plec acolo. Am renunțat la servici și m-am dus sa îl cresc pe nepoțel, între timp mai lucram pe unde puteam. Cu acel coleg, nu am avut probleme, era înțelegerea noastră că ne ajutăm necondiționat, și dacă cumva își găsește un alt drum, e liber. Nu a vrut, a dorit sa fie cu mine, avea libertate, ne vedeam rar, lucra în afara județului, iar eu eram mulțumită că nu mă necăjea nimeni. Nu pot spune că știu ce este iubirea de un bărbat, dacă a fost aceea tentativă de viol la început, apoi cu acest băiat îmi era și teamă de toți bărbați, cu el mă înțelegeam ca și cu un frate, char dacă el cu timpul a vrut mai mult, eu nu am putut.
Va continua…✍
Ea către el : când eram mai tineri dragul meu mă luai noaptea în brațe.
El se foiește, se întoarce și o ia în brațe.
Ea din nou: când eram mai tineri mă pupai ușor pe obraz.
El o pupă ușor pe obraz.
Ea din nou: când eram mai tineri îmi mușcai ușor buza de jos.
El dă plapuma la o parte, se dă jos din pat, și pleacă.
Ea către el: unde pleci?
El către ea: să-mi i-au proteza, când eram mai tineri aveam și dinți. 
Fiecare din noi are vise…fiecare din noi continuă să viseze fără limite zi de zi…
… îmi place sa visez la nebunie, îmi place să mă gândesc la ceea ce se presupune că mă așteaptă în viitor, îmi place să vorbesc despre ceea ce ar trebui să se întâmple…
„Să visezi?”…”Da”…Uneori pentru unii nu există o altă soluție înafară de a visa, nu există o soluție pentru a scăpa de realitatea traumatizantă și relativ chinuitoare, fiind izbiți de zidul ignoranței și al agresivității. E un antidot s-ar putea zice pe cât se poate de perfect, care te alimentează spiritual pentru a nu-ți pierde speranța, iar tu rostindu-ți mereu cuvintele „Poate mâine va fi mai bine”.
Visul- un moment de liniște sufletească, o magnifică clipă de calm printre nenumăratele zile pline de zbucium și răzvrătire, e momentul în care poți să plângi sau să te bucuri pentru tine, este o minută de fericire, o minută care te ajută să-ți înfrunți obstacolele și propria viață cu ochii deschiși.
Prin uciderea visului îți distrugi propria existență, din această cauză oamenii nu refuză să viseze. În acest mod ei se pot ascunde de propria spaimă și singurătate, ei se vindecă pentru câteva clipe de adevărata lor patologie „Frica de viață”. Anume cei ce suferă de o astfel de boală se resemnează cu ideea de a se hrăni și de a trăi într-o lume imaginară în care ei dictează mersul evenimentelor, anume în această lume ei simt cum mintea lor, inima, sufletul și spiritul își găsesc liniștea. În viață însă, vine și acel moment în care trebuie să ne decidem „sa trăim visând sau să visăm trăind”. La prima vedere chiar pare a fi ceva absurd, dar un lucru e cert, nu putem să ne amăgim și să ne alimentăm o eternitate cu vise, pentru că atunci cum rămâne cu realitatea?
Fiecare dintre noi trebuie să viseze!… Dar să o facă cu prudență, să fie prevăzător astfel cum aceasta să nu-i provoace un neajuns intuindu-i prin timp ideea de a renunța la realitate și de a se refugia într-o lume a fabulosului.
O fi visul un antidot al resemnării sau o lume în care fiecare dintre noi este stăpân, dar să nu uităm totuși că cele mai frumoase vise sunt visele pe care le trăiești cu adevărat!
Emoții nestinse în cenușă mocnesc,
Minți paralizate de un ”Te doresc”.
Vibrațiile se plimbă prin corpul însetat,
Iar ochii pictează tavanul înstelat.
Emoții nestinse în cenușă mocnesc,
Rănește tăcerea un ”Te iubesc”,
E vis de iubire, un moment special,
O urmă lăsată pe al vieții val.
Respirație stinsă, privire hipnotizată,
Rațiune cu pasiune înmuiată,
Iar buzele uscate de dor șoptesc:
” Fără tine nu știu să trăiesc!”
De-atâta dor și zbucium durerea ta-nfioară
Prin vise stă de veghe ca luna într-o barcă
Când marea învolburată în lacrimi se strecoară
Cu trupul răstignit îşi duce crucea-n arcă
De ce vrei să strecori ușor a ta durere ?
Când soarele-i pe cer şi mândru strălucește ,
Când trilul se aude-n zbor de rândunele
Să fie vina lunii și a tainelor celeste?
Din rana ce te-apasă nu voi lăsa nici umbra
Să risipească timpul cu-a inimii otravă
Sărutul meu fi-va cuvântul ce fulgeră
Ca sufletul de dor să nu-ți fie epavă
Vrei să vezi o floare, s-o atingi, s-o alinți…atunci ar trebui să mă vezi…Vrei să îmbrățișezi cerul, atunci nu ezita să mă cuprinzi în brațele tale căci eu sunt bolta senina… Vrei să guști esența zborului, atunci vino către mine fără teamă fiindcă eu sunt mai mult decât aripa universului, sunt zborul ca materialitate… Și dacă ți-e poftă de fructe proaspete și parfumate întinde mâinile tale și ramurile mele vor apleca spre tine tot rodul desăvârșirii florilor… Iar dacă trupul tău îți mai cere misterele adâncurilor albastre, atunci aruncă-te plin de încredere în mine căci voi fi pentru tine ocean de nesfârșită iubire și fericire în care nu poposesc nicicând epave de sentimente și nimeni nu-ți va fura libertatea și nemurirea…Vrei ca spațiul să fie un surâs în palma ta dreaptă, ți-l voi dărui fără să te temi c-ai putea să te prăbușești asemeni lui Dionis pentru ca eu sunt însuși universul metamorfozat din prea mult sentiment…
Sau vrei ca pașii tăi să nască și cântece în durata lumii…atunci asculta-ți mersul și vei înțelege că eu sunt muzica divina a sferelor, că eu sunt glasul care cheamă, că eu sunt sunetul care binecuvântează…Ori vrei ca existența să-ți fie numai dans…trebuie doar să te lași purtat de ritmul îngeresc al dăruirii mele și vei afla cum din mine se nasc mișcările astrelor într-o armonie atât de cuminte…Vrei să nu uiți ce-nseamnă jocul…Ascunde-te și lasă-mă să te caut prin suflet, printre adieri de iubire, printre clipe de extaz divin, printre leucocite și hematii, prin parfumuri de iarba abia cosită, prin foșnet de arbori, prin căderi de fulgi de nea…și te voi găsi oriunde…doar eu sunt toate astea…dar tu nu mă vei găsi nicăieri pentru că sunt culorile din tabloul universal, sunt pensula și pictorul, sunt pânza și rama, sunt desenele în relief sau chiar numai liniile lor, sunt fiecare clipă a celorlați muritori, sunt ei și nu sunt nimic… Avându-i pe ei, mă vei avea pe mine, iubindu-i pe ei, mă vei iubi pe mine… Mă vei găsi și mă vei pierde în fiecare clipă pentru a mă regăsi iarăși…Nicicând nu voi fi a ta și totuși a ta sunt dintotdeauna…
