Într-un mănunchi pe care nu l-aș putea cuprinde-n brațe aș putea strânge azi tot ceea ce viața m-a învățat pe mine despre dragoste. Și tot n-aș simți că am învățat cu adevărat ceva.
Am 55 de ani – rotunzi, maturi, serioși – și îi văd cum mă privesc cu îndărătnicie din oglindă, și-mi zâmbesc amar deși sufletul se răzvrătește și cere dreptul de-a rămâne așa cum se simte – imatur, necizelat și plin de avânt inconștient. Nepregătit, clar, pentru loviturile pe care viața i le aplică, regulat. Și nicidecum mai învățat, după ele.
Ce-am învățat eu despre dragoste?
Am învățat că dragostea e neașteptată. Poți s-o cauți ani de zile, poți să te amăgești o viață că simți și că e dragoste ceea ce simți… într-o zi se agață ceva de tine, nu te anunță, nu bate la ușă și nici măcar nu se descalță. Intră în suflet cu bocanci grei de trăire – poate e înălțare, poate e povară – și nu-ți mai dă drumul. Se lipește cumplit de puternic de tine, și-și pătrunde-n pori, în piele, în vene, în fiecare colțișor al sufletului, în fiecare centimetru al corpului și te înrobește. Devii sclav, cu voie și fără voie. Al sentimentelor.
Am învățat că dragostea e egoistă. Că nu poți să fii cu adevărat fericit iubind și să nu-ți dorești ca sentimentele tale să-și găsească ecou într-un alt suflet, acel suflet. Oricât mă străduiesc să lupt cu egoismul ei, mă înfrânge mereu. Deși-mi doresc sincer, cu toată ființa mea, să fiu în stare să iubesc cuminte, tăcut și fără dorința de răsplătire, fiecare gest pe care-l fac e, de fapt, o luptă pentru a obține măcar o infimă dovadă a împărtășirii propriilor mele sentimente.
Am învățat că dragostea te transformă. Îți pătrunde în suflet și-ți dă aripi, te năucește și-ajungi să privești lumea prin ochii ei. De rațiune nici nu mai poate fi vorba. Dragostea îți dă forță, îți dă încredere, îi trasează sufletului un contur de măreție pe care nu-l credeai posibil și îți dă speranță. Infinita speranță. Îți zice, clar, răspicat: se poate! Și crezi. Pentru că pune stăpânire atât de tare pe ființa ta încât nu mai poți trăi sau simți altfel decât prin prisma ei. Nu mai știi să respiri fără ea. Dar crezi.
Am învățat că dragostea nu se poate măsura. Nici n-o poți simți pe bucățele, azi un pic, mâine un pic, și tot așa, să-ți ajungă pentru toată viața. N-o poți depozita, n-o poți pune la păstrare, n-o poți împărți. Vine toată odată, val vârtej, te obligă să o primești așa cum e, răvășește totul în jur, cotropește și-și adjudecă fiecare fior al sufletului. Și-o simți pe de-ntregul, așa cum poți, cu toată ființa ta. Că e prea puțin sau mai mult decât poți duce, ei nu-i pasă.
Am învățat că dragostea doare. Doare mai crunt decât orice durere fizică și simți că-ți sfărmă sufletul în bucățele mici, mici, atunci când iubești un om căruia îi ești doar ” drag “. Dragostea e cea care ne transformă din cerșetor în rege. Dar cel mai adesea, transformarea e în sens invers.
Am învățat că dragostea nu alege. N-o poți programa, n-o poți direcționa, n-o poți simți când dorești, pentru cine dorești. Nu ai capacitate de alegere. Ea te alege pe tine, nu tu pe ea. Și tot ce ești, tot ceea ce poți fi, se canalizează în direcția ei. N-o interesează că iubirea e reciprocă sau că cel iubit iubește, la rândul lui, pe altcineva. Și tot așa, ca într-un joc prost regizat.
Da, simt că dragostea e toate cele de mai sus. Da, e ademenitoare și e grea, e înălțătoare și e chinuitoare. Și-n același timp, știu că e la fel de necesară ca și aerul respirat. Că o dorim chiar și atunci când durerile-i ne îngenunchează. Pentru că nu, nu putem trăi fără ea.
Iubim într-un mod extrem și surprinzător de profund… iubim cu toată forța de care suntem în stare. Nici mai mult, nici mai puțin. Dăm tot. Așteptăm tot. Și uneori, nu primim nimic.
Și, dacă iubim într-o astfel de manieră chiar și atunci când iubirea noastră nu-și găsește ecoul potrivit … cum s-ar putea măsura iubirea noastră atunci când i s-ar răspunde cu aceeași măsură? Iubim mai mult atunci când nu suntem iubiți, când suntem iubiți dar iubirea n-are cale de împlinire… sau doar aparent iubirea pare mai adâncă, fiindcă e mai dureroasă și ne pătrunde mai ascuțit în vene? Fericirea o primim și-o trăim firesc, considerând că ni se cuvine. Durerile ni le trăim târându-ne, copleșiți fiind de ceea ce considerăm a fi nedreptate… A vieții, a sorții…
Suflet Drag… ❤️
Suflet drag, mă simt neputincioasă și regret enorm că pot pătrunde până în adâncul sufletului tău însă nu pot să fac nimic ca să îl vindec. Aș putea să scriu zeci de pagini sau doar câteva cuvinte, însă durerea ce o porți cu tine… nu am cum să ți-o iau. Mă bucur că ai decis să reapari… și să scrii iar… chiar daca despre nefericire… Mie mi-ai lipsit mult în aceste zile de tăcere… Ș i chiar dacă spui că sufletul îți este ciunțit … din partea mea ai toată admirația pentru felul în care știi să iubești. Era o vorbă: nu plânge că s-a terminat, ci bucura-te ca s-a întâmplat! Sau poate că nu e terminat.. poate viața îți va face o surpriză… una fericită de această dată! Cine știe?
Cuvintele tale, mă întorc din nou, la Octavian Paler, de care, în ultima vreme, recunosc, sunt cam obsedată …
JOCUL
Mai am o scoică și câteva pietre, cum să clădesc din ele o mare și-un țărm unde să stau pe nisip
și cum să mă conving că am fost pe un asemenea țărm urmărind fericit o pasăre care acum nu mă mai lasă să dorm? O scoică și câteva pietre
și un nume ciudat pe care nu-l înțelege nimeni
și speranța mea de-a ajunge să nu-l mai înțeleg nici eu într-o zi. Sărbătoarea s-a terminat, îmi aștept pedeapsa lângă tribunele goale, dar eu am văzut arzând la amiază un nor și-am auzit cântecul care îngenunchea caii sălbateci, îți spun, țărmul acela nu-i o simplă poveste, eu am văzut norul și-am ascultat cântecul și înainte de a mă învinge soarele m-a făcut fericit.
Jocul* Octavian Paler
Patru Legi Spirituale Din Vechime ✍️
Prima lege zice: “Persoanele pe care le întâlnești sunt persoanele potrivite”.
Cu alte cuvinte, nimeni nu intră în viața noastră din întâmplare; toate persoanele cu care interacționăm se află alături de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta să învățam lecțiile de viață care apar și să continuăm drumul personal.
A doua lege zice: “Ceea ce ni se întâmpla este singurul lucru care ni se putea întâmpla”.
Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce în viața noastră nu ar fi putut să se întâmple în alt mod (nici măcar detaliul cel mai nesemnificativ)…Nu există: “dacă aș fi făcut cutare lucru…. s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU!!! Toate și fiecare în parte dintre situațiile care se produc sunt perfecte, cu toate că mintea și egoul nostru nu le acceptă …
A treia lege zice: “Orice moment în care se începe este momentul corect”.
Totul începe în momentul potrivit, nici înainte, nici după; când suntem pregătiți pentru ca ceva nou să apară în viața noastră, exact atunci apare (începe);
A patra lege zice: “Când ceva se termină, se termină”.
Dacă ceva a luat sfârșit în viața noastră, este pentru propria noastră evoluție, deci cel mai bine este să închizi capitolul și să mergi înainte îmbogățit cu acea experiență.
Cred că nu este întâmplător că citești aceste rânduri acum; acest text ajunge la tine azi pentru că ești pregătit să înțelegi că ,,nici un fulg de zăpadă nu cade niciodată în locul greșit”…
Data viitoare, când vei întâmpina o dificultate, gândește-te că ai ceva de învățat din ea, și că, dacă ești în acea situație, este pentru că a venit timpul să evoluezi. Ești binecuvântat că ai acea oportunitate, chiar dacă, poate în acel moment nu simți acel lucru.
Nu uita niciodată aceste legi spirituale… Te vor ajuta mereu în orice situație din viață.
Crăciun Fericit – Merry Christmas ! 🌲❄☃❤️🙏
Spiritul blând al Sfintelor Sărbători să coboare asupra voatră cu bucurie, prosperitate, sănătate ! Crăciun Fericit ! 🌲❄☃❤️🙏
În această noapte să uităm gândurile negre, avem alte nopți în care ne tot ocupăm de ele. Să ne liniștim sufletul și să trimitem către cei dragi, gânduri frumoase la fiecare în parte și așa ne vom simți împăcați! Credința face orice posibil, speranța ne dă putere să continuăm, dragostea face ca orice să fie frumos! Cândva pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn și inimă de aur, acum au cruce de aur și inima de lemn, fie ca Sfânta sărbătoare să readucă aurul în sufletele noastre, să avem parte de lumină în inimă și în gând! Doamne, ajută-ne ca de Crăciun să ne reamintim de Nașterea Lui Iisus și să spunem și altora, cu ajutorul colindelor, să vorbim despre bucuria păstorilor, despre închinarea celor trei înțelepți, să închidem ușa sentimentelor de ură și să o deschidem pe cea a iubirii! 🌲❄☃❤️🙏
Prietenia Cu Subconștientul ✍️
Odată ce subconștientul este complet liber de reprimare, instinctul are o altă calitate. El se unește cu inteligența. Când subconștientul nu mai e reprimat, când între conștient și subconștient nu mai există nici un zid, poți să intri și să ieși din subconștient tot atât de ușor cum treci dintr-o cameră în alta din casă.
Asta e casa ta – Gurdjieff folosea această metaforă, el spunea că omul e o casă cu trei nivele. Primul nivel, parterul, este subconștientul, al doilea nivel, etajul întâi, este conștientul, iar al treilea nivel este supraconștientul. O dată ce inteligența și instinctul nu mai sunt în conflict, devii om pentru prima dată; nu mai faci parte din regnul animal. Iar pentru mine, lucrul ăsta este absolut necesar pentru oricine vrea să cunoască adevărul, viața, existența, pentru oricine vrea să știe cine este.” OSHO
Individualizarea este un proces de dezvoltare care face din individ o ființă individuală. Scopul individualizării omului este eliberarea Șinelui de măștile persoanei (masca este asociată cu un rol) , pe de o parte, iar pe de altă parte, de constrângerea identificării ca separare și recunoaștere colectivă. Demascarea dependenței de rol și găsirea de sine, sau descoperirea propriei identități pe care o dă numai Eul personal, iată ce frumos sună scopul individualizării. Cine se identifică cu „masca” se dovedește că are un caracter propriu, dar nu și un Sine individual. Acest caracter este puternic ancorat în colectivitatea căruia aparține și se modifică odată cu părerile colectivului.
Sindromul Stockholm ✍️
Sindromul Stockholm suferă în general, de o izolare severă față de societate și de abuz fizic și emoțional.
Soțiile bătute, copiii abuzați, persoanele violate, prizonierii de război, ostaticii, dar chiar si unele prostituate își pot considera abuzatorii ca fiind persoane bune și demne de mulțumire, doar pentru a supraviețui.
Persoanele abuzate nu conștientizează că aceste credințe false reprezintă încercarea creierului de a face ca supraviețuirea să continue.
Victimele prezintă multe dintre simptomele ce apar în cazul sindromului de stres post-traumatic, precum insomnia, coșmarurile, dificultățile de concentrare, neîncrederea față de alte persoane, iritabilitate, confuzie si pierderea interesului pentru activități plăcute anterior.
Simptome:
Cele mai frecvente caracteristici ale sindromului Stockholm sunt reprezentate de:
– Relația ierarhică dintre agresor și victimă, în care agresorul dictează ceea ce poate și ce nu poate face victima;
– Amenințarea cu uciderea sau rănirea fizica a victimei, urmată de recunoștință din partea victimei pentru că nu s-a întâmplat acest lucru;
– Existența instinctului de auto-conservare din partea victimei;
– Încercarea de a supraviețui în cadrul regulilor impuse de abuzator;
– Depresie, anxietate și reducerea stimei de sine;
– Lipsa de speranță și pierderea oricărui control.
Mecanismul prin care se dezvoltă sindromul Stockholm cuprinde:
– Existența unui eveniment traumatic, de exemplu răpirea sau ținerea forțată în casă a unei femei de către partener;
– Abuzarea verbală, fizică și sexuală a victimei, urmată de amenințarea cu moartea;
– Schimbarea tipului de comportament al victimei, astfel încât să mulțumească abuzatorul și să nu mai fie abuzată;
– Realizarea unui act de bunătate din partea abuzatorului, precum oferirea unei porții mai mari de mâncare sau permisiunea de a se spăla, dar și oprirea bruscă a actelor de violență;
– Înțelegerea acestui nou tip de comportament de către victimă ca o prietenie într-o lume ostilă și înspăimântătoare;
– Adoptarea unor sentimente de simpatie față de atacator și încercarea de a se agăța de viață prin colaborarea cu acesta;
– Realizarea de sentimente de auto-amăgire, crezând că abuzatorul nu mai reprezintă o amenințare, ci chiar un element care ajută la supraviețuire;
– Reducerea sau absența eforturilor de a scăpa;
– Apărarea agresorului în fața oricăror acuzații si dorința de a continua relația cu acesta.
Gestionare
O persoană care experimentează sindromul Stockholm poate considera că nu are nevoie de ajutor și că ceea ce face este corect. Educarea acestei persoane cu privire la acest sindrom și conștientizarea a ceea ce se întâmplă sunt factori extrem de importanți.
Psihoterapeutul reprezintă persoana care poate ajuta la buna gestionare a acestui sindrom.
Trebuie cunoscut faptul că victima va apăra agresorul, din acest motiv nu trebuie încercată convingerea acesteia despre adevărata față a lui. Lucrurile trebuie luate treptat, dezvăluind lent adevărata situație.
Când victima își spune părerea, aceasta trebuie ascultată, fără a fi judecată și contrazisă.
Uneori, sfaturile pot face mai mult rău decât bine, iar victimele abuzurilor trebuie să fie lăsate să își ia propriile decizii. Drumul spre vindecare constă în încurajarea persoanei afectate să devină independentă și să nu mai fie controlată de altcineva.
În afară de gestionarea consecințelor emoționale prin psihoterapie, unii pacienți pot necesita îngrijire medicală pentru a trata orice leziuni fizice.
În unele cazuri, pot fi oferite medicamente pentru gestionarea depresiei, anxietății ți insomniei.
Concluzii:
Sindromul Stockholm se caracterizează printr-un răspuns psihologic ce are ca scop supraviețuirea. Astfel, o victimă începe să se identifice cu abuzatorul, simpatizându-l, oferindu-i ajutorul sau chiar îndrăgostindu-se de acesta.
Instinctul de supraviețuire se afla în centrul sindromului Stockholm. Victimele trăiesc într-o dependență forțată interpretând acțiunile abuzatorului ca acte de bunătate în mijlocul unor condiții oribile.
De multe ori, victimele devin extrem de atente la nevoie abuzatorilor și doresc să îi facă fericiți pe aceștia. În unele cazuri, victimele consideră că merită pedepsele pe care le primesc, deoarece nu au putut să mulțumească abuzatorul.
De asemenea, sindromul duce și la o atitudine negativă din partea victimei către persoanele care doresc sa îi ofere ajutorul. Persoana abuzată va proteja agresorul, astfel încât relația să poată continua.
Tratamentul este dificil, dar poate avea succes. Orice persoană care consideră că poate suferi de acest sindrom trebuie să solicite ajutor din partea unui specialist. Cu cât conștientizarea greșelilor este realizată mai rapid, cu atât perspectiva este mai bună.
De asemenea, în anumite cazuri poate fi necesară intervenția autorităților competente pentru izolarea agresorului și îndepărtarea acestuia de victimă.
Poveste Cu Tâlc 😉
S-au strâns la sfat îngerii din cer, căci într-o noapte i-au dat unui suflet pierdut în valurile tulburi ale vieții, o șansă… Șansa se calcula pe termenii de iubire și bună stare emoțională, apoi i-au oferit o altă șansă, asta ca să aibe de unde alege, bani, putere, poziție socială. Sufletul acelei ființe a, ales prima opțiune, îngerii curioși au întrebat : de ce? atunci ființa norocoasă le-a răspuns simplu și cu multă emoție în glas: Am fost bogat, poziție socială și putere am avut, nu mi-au folosit, din contră aveam ce vroiam dar… cumpărând, prieteni, iubire de o noapte, cumpărând apreciere și lingușeli false…mi-am dat seama că sunt un nimic un om pierdut cu cont în bancă, gol în seiful sufletului și inima mea dorea mai mult ca orice acel ceva ce nu se poate cumpăra…Iubirea…Iubirea de oameni, mângâieri sincere și vorbe pornite din suflet, atunci am lăsat tot ….am donat până și o parte din mine, unui alt suflet sortit pierzaniei, și știți ce? atunci am fost cu adevărat fericit, am ieșit în ploaie cântând și zburdând de fericire… Acum aleg iubire….și dacă se poate mângâiere…nu am bani să vă onorez dar sufletul meu vi-l încredințez cu puțina forță ce i-a mai rămas… Iubire a primit, acum sărac lipit dar super fericit, prieteni are, iubirea și mângâierea la fel…o merită !…..
Vreodată ne gândim să avem grijă ce alegem mai important? Este mai bine să ai sufletul fericit decât un seif bine ticsit?
Nu Mă Chinui ! ✍️
Nu pot să-ți cer să mă iubești!
E prea devreme, sau poate prea târziu …
Îți cer atât:
Să nu rănești un suflet călător într-un pustiu
Ce, dup-un drum prea lung și chinuit,
S-a odihnit la ușa casei tale…
Alungă-l doar!…
De crezi că deranjează
Și că nu face nici două parale…
Nu te gândi c-o să se-mpotrivească!
Deși e ostenit, s-a învățat
Prin lume ca un cuc să pribegească
Singur și trist, lovit și alungat …
Cu trupul poți să faci ce vrei,
Să-l schingiui, să îl bați, chiar de mă doare!
Dar sufletul, cum oare ți-a greșit?
Te rog, nu mi-l călca-n picioare!
Umbrele Tristeții ✍️
Îmi doresc să las în urmă umbrele tristeții și să iau la braț visele speranței, să zâmbesc la tot ce viața îmi va da și să găsesc fericirea. Trăim printre vise și simțim uneori că plouă cu patimi și fiori… un covor de lacrimi pe-al vieții nisip, iar durerea pare fără de sfârșit. Azi mi-aș dori să zâmbesc altfel… mi-aș dori să cânte inima pentru mine… să nu mai cadă ploi și lacrimi pe obrajii lumii. Azi aș îngenunchea și te-aș ruga să rămâi mereu în viața mea. E seară… liniștea coboară printre gândurile obosite de bruma zilei. Îmi doresc să pot să-ți ating inima, așa cum tu mi-ai cuprins sufletul. Îmi doresc să mă pierd în ochii tăi, așa cum tu îmi asculți vorbele. Îmi doresc atât de multe… dar tu ești departe, și e seară.
Fereastra Sufletului Tău ❣️
Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o rudă în vârstă o casă într-un cartier foarte liniștit. Înainte de a se muta mama, tatăl și fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curățenie și a pregăti cât mai bine locuința.
În prima dimineață când au ajuns în casă fiica a observat, privind pe fereastră, o doamnă în vârstă care își întindea hainele abia spălate în balcon.
– Mama, privește ce haine murdare întinde vecina noastră în balcon! Până și eu știu să spăl mai bine decât ea! Poate ar trebui să merg s-o învăț cum se face! Sau poate să-i spun ce săpun să folosească…
Mama a privit la doamna în vârstă care își întindea rufele, a privit apoi la fiica ei și n-a spus niciun cuvânt.
Și așa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observațiile, în timp ce vecina își întindea rufele la soare.
După vreo lună fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, așa că i-a spus mamei sale:
– Privește, a învățat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea să-i spun cum se face!
Mama s-a uitat zâmbind la ea și i-a răspuns:
– Nu, astăzi am reușit să vin ceva mai devreme decât tine și am spălat geamurile casei noastre!
Și în viață se întâmplă de multe ori la fel… Totul depinde de cât de curată este fereastra sufletului nostru, cea prin care observăm faptele celorlalți.
Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne uităm la noi înșine și să ne curățăm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci am reuși în sfârșit să vedem și curățenia sufletească a celorlalți, chiar dacă ei nu sunt niciodată perfecți…
Fie că “afară” este ploaie, vânt sau soare… eu mă străduiesc în fiecare zi, atât cât îmi stă în puteri, să-mi păstrez curată fereastra sufletului. Și fără îndoială… azi te văd mult mai bine decât ieri!
O zi fericită, în care să intre cât mai multă lumină prin fereastra ta!
