😋Un Zâmbet😀

😋Un Zâmbet😀


Ea către el : când eram mai tineri dragul meu mă luai noaptea în brațe.
El se foiește, se întoarce și o ia în brațe.
Ea din nou: când eram mai tineri mă pupai ușor pe obraz.
El o pupă ușor pe obraz.
Ea din nou: când eram mai tineri îmi mușcai ușor buza de jos.
El dă plapuma la o parte, se dă jos din pat, și pleacă.
Ea către el: unde pleci?
El către ea: să-mi i-au proteza, când eram mai tineri aveam și dinți. 

Reclame
🌵Visul- Antidotul Resemnării, Să Visăm Trăind Sau Să Trăim Visând …✍

🌵Visul- Antidotul Resemnării, Să Visăm Trăind Sau Să Trăim Visând …✍


Fiecare din noi are vise…fiecare din noi continuă să viseze fără limite zi de zi…
… îmi place sa visez la nebunie, îmi place să mă gândesc la ceea ce se presupune că mă așteaptă în viitor, îmi place să vorbesc despre ceea ce ar trebui să se întâmple…
„Să visezi?”…”Da”…Uneori pentru unii nu există o altă soluție înafară de a visa, nu există o soluție pentru a scăpa de realitatea traumatizantă și relativ chinuitoare, fiind izbiți de zidul ignoranței și al agresivității. E un antidot s-ar putea zice pe cât se poate de perfect, care te alimentează spiritual pentru a nu-ți pierde speranța, iar tu rostindu-ți mereu cuvintele „Poate mâine va fi mai bine”.
Visul- un moment de liniște sufletească, o magnifică clipă de calm printre nenumăratele zile pline de zbucium și răzvrătire, e momentul în care poți să plângi sau să te bucuri pentru tine, este o minută de fericire, o minută care te ajută să-ți înfrunți obstacolele și propria viață cu ochii deschiși.
Prin uciderea visului îți distrugi propria existență, din această cauză oamenii nu refuză să viseze. În acest mod ei se pot ascunde de propria spaimă și singurătate, ei se vindecă pentru câteva clipe de adevărata lor patologie „Frica de viață”. Anume cei ce suferă de o astfel de boală se resemnează cu ideea de a se hrăni și de a trăi într-o lume imaginară în care ei dictează mersul evenimentelor, anume în această lume ei simt cum mintea lor, inima, sufletul și spiritul își găsesc liniștea. În viață însă, vine și acel moment în care trebuie să ne decidem „sa trăim visând sau să visăm trăind”. La prima vedere chiar pare a fi ceva absurd, dar un lucru e cert, nu putem să ne amăgim și să ne alimentăm o eternitate cu vise, pentru că atunci cum rămâne cu realitatea?
Fiecare dintre noi trebuie să viseze!… Dar să o facă cu prudență, să fie prevăzător astfel cum aceasta să nu-i provoace un neajuns intuindu-i prin timp ideea de a renunța la realitate și de a se refugia într-o lume a fabulosului.
O fi visul un antidot al resemnării sau o lume în care fiecare dintre noi este stăpân, dar să nu uităm totuși că cele mai frumoase vise sunt visele pe care le trăiești cu adevărat!

💕Fără Tine Nu Știu Să Trăiesc!✍

💕Fără Tine Nu Știu Să Trăiesc!✍


Emoții nestinse în cenușă mocnesc,
Minți paralizate de un ”Te doresc”.
Vibrațiile se plimbă prin corpul însetat,
Iar ochii pictează tavanul înstelat.
Emoții nestinse în cenușă mocnesc,
Rănește tăcerea un ”Te iubesc”,
E vis de iubire, un moment special,
O urmă lăsată pe al vieții val.
Respirație stinsă, privire hipnotizată,
Rațiune cu pasiune înmuiată,
Iar buzele uscate de dor șoptesc:
” Fără tine nu știu să trăiesc!”

😘De-atâta Dor…🌹

😘De-atâta Dor…🌹


De-atâta dor și zbucium durerea ta-nfioară
Prin vise stă de veghe ca luna într-o barcă
Când marea învolburată în lacrimi se strecoară
Cu trupul răstignit îşi duce crucea-n arcă

De ce vrei să strecori ușor a ta durere ?
Când soarele-i pe cer şi mândru strălucește ,
Când trilul se aude-n zbor de rândunele
Să fie vina lunii și a tainelor celeste?

Din rana ce te-apasă nu voi lăsa nici umbra
Să risipească timpul cu-a inimii otravă
Sărutul meu fi-va cuvântul ce fulgeră
Ca sufletul de dor să nu-ți fie epavă

🌹Nicicând Nu Voi Fi A Ta Și Totuși A Ta Sunt Dintotdeauna…2009 09 7💞

🌹Nicicând Nu Voi Fi A Ta Și Totuși A Ta Sunt Dintotdeauna…2009 09 7💞


Vrei să vezi o floare, s-o atingi, s-o alinți…atunci ar trebui să mă vezi…Vrei să îmbrățișezi cerul, atunci nu ezita să mă cuprinzi în brațele tale căci eu sunt bolta senina… Vrei să guști esența zborului, atunci vino către mine fără teamă fiindcă eu sunt mai mult decât aripa universului, sunt zborul ca materialitate… Și dacă ți-e poftă de fructe proaspete și parfumate întinde mâinile tale și ramurile mele vor apleca spre tine tot rodul desăvârșirii florilor… Iar dacă trupul tău îți mai cere misterele adâncurilor albastre, atunci aruncă-te plin de încredere în mine căci voi fi pentru tine ocean de nesfârșită iubire și fericire în care nu poposesc nicicând epave de sentimente și nimeni nu-ți va fura libertatea și nemurirea…Vrei ca spațiul să fie un surâs în palma ta dreaptă, ți-l voi dărui fără să te temi c-ai putea să te prăbușești asemeni lui Dionis pentru ca eu sunt însuși universul metamorfozat din prea mult sentiment…
Sau vrei ca pașii tăi să nască și cântece în durata lumii…atunci asculta-ți mersul și vei înțelege că eu sunt muzica divina a sferelor, că eu sunt glasul care cheamă, că eu sunt sunetul care binecuvântează…Ori vrei ca existența să-ți fie numai dans…trebuie doar să te lași purtat de ritmul îngeresc al dăruirii mele și vei afla cum din mine se nasc mișcările astrelor într-o armonie atât de cuminte…Vrei să nu uiți ce-nseamnă jocul…Ascunde-te și lasă-mă să te caut prin suflet, printre adieri de iubire, printre clipe de extaz divin, printre leucocite și hematii, prin parfumuri de iarba abia cosită, prin foșnet de arbori, prin căderi de fulgi de nea…și te voi găsi oriunde…doar eu sunt toate astea…dar tu nu mă vei găsi nicăieri pentru că sunt culorile din tabloul universal, sunt pensula și pictorul, sunt pânza și rama, sunt desenele în relief sau chiar numai liniile lor, sunt fiecare clipă a celorlați muritori, sunt ei și nu sunt nimic… Avându-i pe ei, mă vei avea pe mine, iubindu-i pe ei, mă vei iubi pe mine… Mă vei găsi și mă vei pierde în fiecare clipă pentru a mă regăsi iarăși…Nicicând nu voi fi a ta și totuși a ta sunt dintotdeauna…

💘Dragoste Eternă💞

💘Dragoste Eternă💞


Te știu al meu, dar egoismul din mine îmi șoptește: “numai al meu”, îți simt palmele mari ca o fluturare din vis mângâindu-mi fața și fruntea de copil, dar când pleci de lângă mine simt un gol în suflet și în ochii boabe limpezi de tristețe; vezi tu…poate tocmai frica să nu te faci pasăre și să zbori…, dar tu mi-ai legat sufletul cu noduri complicate, mi l-ai legat de al tău suflet să nu ne despărțim vreodată… de aceea ești aniversarea zilnică a fericirii mele.
TE IUBESC că fără tine culorile curcubeului n-ar exista, albastrul cerului s-ar stinge și misterul lumii s-ar amplifica. Iubesc tot ce este al tău, sufletul tău curat și sărutările tale dulci, iubesc ochii tai strălucitori și chipul tău frumos; inima mea îți aparține. Îmi place să-ți simt mirosul pielii și să mă pierd prin sufletul tău misterios, descoperind intrările, ieșirile și toate cărările inimii tale. Pentru mine ești prima rază de soare, ești albastrul infinit al cerului, ești petala trandafirului dimineții… Fiecare firicel din dragostea mea pentru tine va fi câte o declarație sinceră de dragoste eternă!

🤱Suflet De Mamă✍

🤱Suflet De Mamă✍


Am dat din suflet pentru fiecare,
V-am ridicat deasupra vieţii mele
Şi aş fi vrut ca nici o întristare
Să nu v-aducă-n inimi lacrimi grele.
Pentru a netezi a voastră cale
De pavăză furtunilor am stat,
N-am vrut să-mi ştiţi a sufletului jale
Când uneori, de voi, v-am apărat.
V-am fost alături când plângeam în mine
Şi v-am zâmbit deşi mă scufundam,
Am vrut atât: să ştiu că vă e bine,
Cu liniştea din voi mă alinam.
Când mi-a fost greu şi poate mi-a fost teamă,
Înăbuşeam un strigăt disperat,
N-am vrut ca voi să mi-l băgaţi de seamă
Iar liniştea să v-o fi tulburat.
Când voi pleca, să nu vă curgă lacrimi
Ci să vă bucuraţi că, în sfârşit,
După un drum împovărat de patimi
Un suflet chinuit s-a liniştit.
N-am căutat prin lume fericirea,
Am stat să-nfrunt atâta vânt şi ploi,
Căci mai presus de propria-mi viaţă
Am aşezat iubirea pentru voi.

🌳Fără Șir Și Fără Înțeles ✍

🌳Fără Șir Și Fără Înțeles ✍


Calc urât mirositor într-o lume a penelor albe…albul nu este culoare…închipuirea este albă…strigătul meu este alb… somnul, moartea, întunericul, starea și eu, care iubesc atât de mult albul…ochiul – purtat în lesă pe raza unor cutremurător de lungi plimbări diurne, plimbări nocturne așezându-și în răstimpuri cataracta pe fâșia de înger a unei iubiri întâmplător trăite…
Zâmbesc și deasupra cer… cad în genunchi…îngerii se pătează de remușcări și pene de pescăruși… zâmbesc din nou…salut încăperea…fac o reverență și mă pliez la loc… din gura-mi curg urmele unei viitoare dimineți și timpul se întinde…îmi sorb cafeaua, dar asta nu este un antidot grozav contra petelor de rugină ce-mi acoperă obrazul… stau într-o expectativă marmoreeană, cu sufletul însângerat de secunde zăcând sub mine, întorcând capul la fiece cotitură spre crucile deșertului (cadavre abandonate) și mângâind carnea vulturilor decedați…rog un zeu longeviv (cel mai longeviv dintre toți) să arunce cu ciuperci în capul meu găurit, prin care țâșnesc fântânile arteziene, ca adevărate focuri de artificii…rugăciunea – habitat al penelor albe – îmbracă îngerii din cap până-n picioare chivernisindu-i, deshumând credința în strigăt…când nu există iubire îngerii sunt goi…moartea, umbra perfectă a vieții, se insinuează meticulos că o terapie misionară…în preajmă copacii sughiț pomeniți de căderea frunzelor, sonerii impacientate incendiază liniștea, anunțându-i prezența dincolo de ușă… pereții mei poartă amprente digitale și transparența unei lacrimi se justifică…ceasul hârjonindu-se cu timpul (implacabilul domn) se proptește uneori de frontispiciul tăcerii, alteori de osemintele secundelor plângând alb în hohote negre…strigoii lor, îngerii secundelor, figuranți prost plătiți ai singurătății, spionii noștri de toate zilele, de toate nopțile îmbrâncite pe trotuarele fricii, smulgând scalpul fiecărui răsărit și redându-le memoriei, idolatru colecționar pitit în penumbră, de unde mânuiește cu îndemânare malițioasă toate sforile prin care ne putem declina identitatea…e mare furtuna, da, cu atât mai mare cu cât paharul e mai mic.. nu demult, recunoscând într-un proces cu ușile închise, că în noaptea cu lună plină, am fost iubit de o mască, am spus că Pirandello avea şi el dreptate – toate măștile sunt imperfecte! – Dar aceasta, aceasta care m-a posedat, făcând oficiile agoniei, era o mască perfectă și niciodată nu mi-aș fi putut imagina că există perfecțiune… zi și noapte îmi împart iubirea…ea nu-i niciodată a mea, îmi aparține pe jumătate…de fapt, foarte multe lucruri îmi aparțin pe jumătate, am constatat că, chiar și moartea aparține vieții, încă veghind ca lucrurile să rămână ceea ce sunt; simt cum exist în fiecare din ele…pulsul lor pulsul meu, sinele meu devastând sinele lor, mimetismul acestei fraze e pasăre de pradă, aparținând și ea văzduhului, aparținând și ea cuvintelor al căror înțeles ticăie pe măsură ce sângele coboară din mine (nici nu știu dacă este al meu sau îl împart dintotdeauna cu un zeu vecin)…vine un pescăruș de paie, se-așează pe singurătatea mea și prinde a mă moși cu un fus de tors lână…așa am îmbrăcat mieii care dârdâia sub ploaia rece…la urmă de tot vine o pasăre neagră pe ulucile suflării și prinde a croncăni; de umărul zilelor mai speram să mă sprijin, când adulmecat de tălpile oarbe ale îngerului, când împroșcat cu o pasăre mare, neagră, ce răsărise din coastele mele, mi-am zis că a venit vremea să-mi îngrop obrazul în palmele timpului şi să adorm… – o, pasăre, nu pune mâna pe sforăitul meu! am strigat, trezindu-mă din vis…
Cade soarele pe tâmplele frunzelor rănind clorofila, cade iarna în brațele liliacului rănind aerul, cade verdele în pământ rănind iarba și eu cad în brațele tale rănind iubirea… lasă-mă să te în-zeiesc trup, atât de neadevărat încât ai putea fi orice altceva – copac, pasăre, văzduh fără aer…cuvintele înfrunzesc piatra care începe să dea din aripi, până când atinge cu fâlfâitul ei privirea – acest accesoriu al vederii, până când, înecând-o în propriul fâlfâit, atinge ochiul triunghiular din creștetul cerului…purtând în cioc oasele mele, eu nu sunt altceva decât un copac cu frunze minerale…ceva mă lasă rece! – Ceva mă lasă rece când morții altor vieți stau cu spinările lipite de privirea mea, nimic altceva decât o coloană vertebrală; fiecare vertebră scrijelește cu sârg, ceva ce mă lasă rece… Doamne, nu mai vreau să adorm!…Fiecare somn e un sicriu din care cu greu mă trezesc, dând la o parte lespedea zorilor, spălându-mi stelele rătăcite printre gene… visele topite pe cerul gurii, înfulecând cucurigul din gâtlejul cocoșilor isterizați… Doamne, trezește-te la realitate, și nu mai visa!… Suspendată între flux și reflux, memoria aruncă cu uitare în ochii luminii, lăsând întunericul să nască vedere…copacii împlinesc voia frunzelor, ca și poetul voia morții, dar… timpul nu este un zeu, nici secundele îngerii vestitori ai lui… moartea nu este un zeu, nici viața îngerul vestitor al ei și iarăși zic: scapă de șirul de sfinți ce postesc la porțile zilei… se întunecă de ziuă…devenind o specie pe cale de dispariție, iubirea, s-a decis să intre în rezervații lăsându-mă s-o privesc de pe margini…mi-o amintesc perfect din poze: vietate sălbatică zburdând în libertate pe pajiștea sufletului meu…numai viața mea desparte lumina de întuneric, numai carnea fructului stă între coajă şi sâmbure; nu mai e ziuă întomnându-se de iarnă…

💮Drumuri De Suflet✍

💮Drumuri De Suflet✍


O altă ninsoare ne lasă
Flori albe-nvelite cu ger,
În ochii tăi plânge marea
Şi colţul nostru de cer…

La marginea lumii e noapte,
Iar stele se sting pe furiş,
Pe plaja iubirii, tăcerea
Ascultă un trist pescăruş.

Azi, ninge pe valuri albastre,
Prin sănii de dor, argintii,
Iar visul, pe drumuri de suflet,
Te-așteaptă și astăzi să vii.

Un viscol se oprește în glas,
Privirea mea te zăreşte
Prin praful zăpezii, ce-mi spune
Că inima ta mă iubește.

O altă ninsoare mă ceartă,
Dar tu mereu ești aproape,
În sufletul meu este cerul,

Iar fulgii cad triști peste pleoape.

💘O Poveste De Iubire🌹

💘O Poveste De Iubire🌹


Jaluzelele erau trase pe jumătate. Dimineața venise de câteva ore bune și adusese cu ea un soare generos și nerăbdător să-i mângâie umerii de catifea. Deschise ochii și chipul i s-a inundat de strălucire și zâmbete. Acum, alături de el, strălucea mai tare ca soarele. Genele-i erau încă somnoroase și știa că se află între două tărâmuri: tărâmul viselor magice și realitatea care era și mai magică. În final, genele au învins și începu să deseneze în minte clipe din viitor. Se vedea pe ea alergând pe un câmp cu flori de floarea-soarelui mai mari decât ea,numai bune pentru a se putea ascunde și pentru a-i sări în brațe pe neașteptate. Îl vedea pe el cu mâinile tot timpul întinse pentru a o cuprinde în brațele lui puternice și în care,deși era mică, se simțea și mai mică dar atât de iubită și de fericită. Se vedea râzând tot timpul, cu părul negru fluturat de vântul călduț și care se potrivea atât de bine cu galbenul florilor, mai bine decât într-un tablou cu un peisaj de vară. Se opri atunci când simți mâna lui peste umerii goi. Tresări și în mai puțin de o secundă se afla ghemuită între aripile mari și moi, pe care i le desenase cu puțin timp în urmă. Orele se scurgeau repede atunci când desena sau visa. Soarele era acum stăpân peste cer și era atâta liniște și pace în sufletele lor. Locul lui era între gât și umăr. Uneori chiar îl ruga să își așeze capul acolo pentru a-și contura și mai bine siluetele lor dansând cu macii. Se simțea atât de împlinită alături de el,încât bucuria imensă din suflet avea să explodeze. Îi plăcea să se strâmbe,să se prostească,să râdă în hohote, să mănânce ciocolată,știind că este privită cu cei mai dulci ochi și admirată până în cel mai mic detaliu. Asta era lumea ei, pe care a desenat-o de mii și mii de ori și care astăzi… era numai și numai a ei. Era un regat bogat în devenire și ea era cea mai puternică și fericită regină. Purta un tricou alb de-al lui, care îi scotea în evidență picioarele. Era ciufulită și cu bunătatea care i se citea pe chip putea salva multe vieți.
-„Ești frumoasă!”
Neașteptându-se, inima stătea să îi plesnească și să elibereze toată dragostea în particule colorate și sclipitoare. Și cum inima a rezistat, dragostea care se afla acolo s-a înmulțit. Da. Deși e mică, are cea mai puternică inimă. În sufletele mici încape cea mai multă dragoste.

[… Pentru că o secundă fără tine mă va trimite direct în deșert… ]