Exodul de-acum începe!
Vom avea o Românie goală, în care oamenii verticali vor fi excepții.
Lupta noastră va continua!
Indiferent de cât de lung și îngrozitor pare un coșmar, binele va triumfa!
Democrația se apără în fiecare zi!
Unii dintre noi, vor face asta până la sfârșitul zilelor, pentru că este o datorie, pentru că iubirea fără dovezi nu există!
E o datorie față de morții noștri, luptători pe fronturi, eroii liberi din ’89 și lungul șir de vieți nevinovate, curmate de un sistem putred și corupt!
E o datorie față de copiii noștri!
E o datorie și cu datoria se merge și dincolo de moarte!
Nu există decât un singur drum : înainte!
De ce? Pentru că eu cred în noi și acest drept nimeni nu mi-l poate lua!
„Ce vrei tu este o utopie!”
Dacă așa se numește încăpățânarea de a vedea, de a respira, de a auzi și de a gândi fără să îmi fie frică ,atunci asta e, vreau imposibilul să devină posibil.Măcar să știu că m-am străduit și n-am fost complice la autodistrugerea țării mele și a viitorului copiilor mei.
Mă Gândeam… 🤔
Mă gândeam ce greu e să îți păstrezi mințile acasă în situații de genul ăsta…cum e pandemia, restricțiile, părerile divergențe dintre medici, cercetători … greu pentru un om simplu care nu are posibilitatea să verifice informațiile 🤔
Nu-mi Voi Trăda Pământul ✍️
Nu-mi voi trăda pământul, nu-mi trebui desfătare,
Chiar de-oi trăi, o viață, cu pâine și cu sare,
Nici slugă, vreodată, n-oi fi la vreun străin!
Stăpân mi-e numai Domnul! Și numai Lui mă-nchin!
Iar pentru bani și aur n-o să mă rup în două,
Cu sufletul din mine plătind o „viață nouă”,
Sărac de-aș fi de toate, rămân un om bogat,
Iar vie de mi-e mintea, mă simt îndestulat.
Chiar dacă demnitatea nu are căutare
Și nu e prețuită de cel ce n-o mai are,
O voi păstra întreagă până în ultim ceas,
Dar n-am s-ajung, prin lume, un câine de pripas!
N-am să-mi îndoi genunchii pentru-a putea trăi,
Când vieții, fiecare, c-o moarte va plăti,
Lupta-voi să-mi rămână curată conștiința,
Avere-i demnitatea, și cinstea, și credința!
Și nici o firimitură, din ele, n-am să vând,
Hrănindu-mi leșu-acesta ce-o merge în mormânt!
De mi-a fost dat amarul, mă satur din amar,
Îl beau ca pe-o licoare pahar după pahar.
Nu sunt o buruiană, nici plantă-agățătoare,
Să-mi calce trecătorii tulpina în picioare,
Prin vene-mi curge sânge din sevă de stejar,
Din rădăcină bună ,vru Domnul să răsar!
Stejarii nu sunt trestii, nici sălcii plângătoare!
Stejarul nu se-ndoaie, ci moare în picioare!
Niciodată Nu-mi Găsesc Ușor Cuvintele ✍️
Rostesc ezitând fiecare cuvânt, știind bine că el nu este suficient, nu este adecvat; adevărul este atât de vast și cuvintele sunt atât de mici!
Se zice că persoanele îndrăgostite pot conversa în tăcere. O simplă privire e suficientă. O fi vorba oare de suficiența a avea pe cineva în lumea ta? Adică încrederea în cealaltă persoană și cunoașterea lumii acesteia este la un nivel în care ști că orice ar face acea persoană nu va tulbura echilibrul lumii proprii?
Tristețea… ✍️
Tristețea mea nu-i una pământeană…
E o tristețe născută din zenit
Atinsă de îngeri, sărutată de steaua polară
Și apoi împărțită între cer și pământ.
Pe curcubeu, cântec de ciocârlie și zâmbet de copil ,
Tristețea mea își caută sămânța
Și încolțind ,să crească copac al nemuririi
Peste țărână și abis pod de bucurie.
Tristețea mea nu-i una pământeană
Nici eu nu știu de unde am înflorit
Și poate de aceea, uneori mă simt musafir pe Pământ.
Gânguri Pozitive… ✍️
Oamenii promit lucruri pe care nu le vor înfăptui niciodată. Și ei știu asta, dar se mint mult prea frumos. Fac legăminte, încheie contracte, dar dragostea și încrederea au dispărut. Cuvântul nu mai e cuvânt. E golit de duh și are nevoie de ștampilă. Amândoi aveau privirea în jos și nu mai îndrăzneau să se caute. El purta în spate o rană, ea mai multe. Și frica îi paraliza. Când alegem o cale, celelalte dispar în noaptea întunecată a sufletului. ..
_ Și te voi săruta pentru fiecare zi în care nu am putut să o fac. Lasă lumea să creadă că ești slab iar apoi fă -le o surpriză.
_ Și dintr-odată știu, cu cea mai mare claritate și certitudine, că a fi cu tine merită orice sacrificiu din lume.
_ Ce faci toată ziua ?
_ Te iubesc.
_ Te voi mai vedea ?
_ Când te vei privi în oglindă. ..
. .. Vine un moment în viață când se trage linie și se plătește un preț : pentru muncă, pentru iubire, pentru neiertări, pentru răutăți, pentru gândurile toxice, pentru. .. Călătoria vieții poate începe cu adevărat în orice clipă. Într-o secundă viața se schimbă și nu întotdeauna ce dăm mai departe putem păstra pentru noi.
Conștiința Noastră ❣️
Chiar acum, conștiința noastră, la un nivel referitor la agregatul grupului (conștiința colectivă) este blocată într-o frecvență vibrațională foarte scăzută. În mod colectiv, umanitatea se bucură de înșelăciunea că autoritatea este de fapt legitimă prin teama de violență, constrângere și amenințare. Încă de la naștere, omenirea a fost hrănită cu lingura înșelăciunea conform căreia „unii bărbați” sunt mai mari decât și mai potriviți să conducă colectivul, în funcție de selecția naturală și buna reproducere. În cele din urmă, acest lucru se reduce la ideea că omul crede că este Dumnezeu; Dumnezeu-Regele „Pontifex Maximus”.
Societatea, în ansamblu, a fost în mod deliberat înăbușită de cei care doresc să modifice omenirea într-un grup de masă mai ușor „standardizat”, care se va înțelege să se înțeleagă și să nu se întrebe niciodată de ce este așa cum este. Pentru cei care privesc adânc în adevărul evenimentelor documentate istoric și văd clar „ocultarea” cunoașterii folosind diferența de putere … este responsabilitatea noastră să acționăm pe baza acestei cunoștințe. Filosoful chinez Yung Ming a spus: „A ști și a nu face este de fapt echivalent cu„ a nu cunoaște până la urmă ”.
Autoguvernarea, autonomia, creșterea personală au fost din ce în ce mai îndepărtate și manipulate. Se întâmpla atunci, când oamenii nu erau la fel de direct controlați mintal ca și astăzi. Pe atunci oamenii aveau mai multă integritate, erau mai aproape de natură, aveau o iluminare mai spirituală și erau curajoși și activi. Aceasta, în sine, ar trebui să vă ofere un punct de referință cu privire la cât de multă putere trebuie să dezvoltăm între noi pentru a ne apăra împotriva tiraniei în epoca noastră.
Nu suntem cel puțin neputincioși. Sarcina noastră principală este să ne trezim și să trăim la înălțimea naturii noastre inerente. Acest lucru necesită o anumită acțiune pentru a realiza pe deplin, dar este atins de oricine și se poate întâmpla destul de repede. Odată ce ne-am trezit la aceste adevăruri simple și punctele încep să se conecteze, suntem pe drumul spre activare pentru a ajuta la risipirea acestei pericole periculoase, cu toate acestea, fiecare dintre noi este chemat să facă.
Nu există loc care să ne oprească sau să ne ascundem capul în nisip. Fie că este vorba de războiul informațional, de acțiunea socială la care sunteți chemat, de orice fel de neascultare civilă și respingere a grilei lor de control sau de confruntare spirituală directă, este timpul să ne liniștiți cu viețile noastre, clar și fără să tremurăm. Reacția celor din jurul nostru nu este ceea ce ne preocupă, ci este fidelă poziției pe care știm că trebuie luată în inimile noastre. Restul vor urma pe măsură ce vom da exemplul sufletelor pe deplin vii, treji, conștienți și activi.
Ține ochii deschiși și rămâi în alertă. Fiecare dintre noi este chemat la luptă în diferite moduri minunate. Doar faceți-l când vine semnalul. Războiul nostru spiritual se bazează pe luarea inițiativei; creând, nu reacționând. Nu este momentul să ne oprim. Ne aflăm într-un moment unic în istoria omenirii și avem o oportunitate uimitoare, dar totul depinde de noi. Trezirea se apropie de masa critică și are nevoie de umerii noștri la roată spiritual, informațional, activ și din toată inima.
„De-a lungul istoriei umane, pe măsură ce specia noastră s-a confruntat cu faptul înspăimântător și terorist că nu știm cine suntem sau unde mergem în acest ocean de haos, au fost autoritățile; autoritățile politice, religioase, educaționale , care a încercat să ne mângâie dându-ne ordine, reguli, regulamente, „informând”, formându-și în mintea noastră viziunea asupra realității. Pentru a gândi singur trebuie să puneți la îndoială autoritatea și să învățați cum să vă puneți într-o stare vulnerabilă, deschisă mentalitate; haotic, confuz, vulnerabilitate pentru a te informa. – Gândește-te pentru tine. – Timothy Leary
„O societate ai cărei cetățeni refuză să vadă și să investigheze faptele, care refuză să creadă că guvernul și mass-media lor îi vor minți în mod obișnuit și vor fabrica o realitate contrară faptelor verificabile, este o societate care alege și merită Dictatura de Stat a Poliției a obține.” – Ian Williams Goddard
Fii Loial Față De Tine Însuți!✍️
Niciodată nu-ți compromite valorile și crezurile tale, chiar cu riscul de a fi ridiculizat sau respins.
Fii loial față de tine însuți. Trăiește-ți propria viață și nu-i lăsa pe alții să decidă ce-i mai bine pentru tine. Dacă o vei face, vei fi nefericit pentru că nu îți ești loial. 👍🤗
Am ajuns puțin târziu la cele scrise… 😏
Un Gând! Un Vis… O Dorință! 😇
Un gând! Un vis… O dorință! Tristețe! Bucurie! Fiecare dintre noi le simte, le trăiește și dorește, la un moment dat, să le împărtășească. Vrem să iubim, să fim iubiți. Și totuși, parcă există ceva mai profund, ceva mai trainic, ceva ce ne dă cu adevărat putere, ceva ce nu ne lasă să ne descurajăm, ceva ce ne dă, până la urmă, aripi să visăm din nou. Să fie acest lucru prietenia? Pentru fiecare dintre noi, prietenia înseamnă ceva, fiecare îi dă valențe diferite. Și totuși, pentru cei mai mulți, prietenia înseamnă, de cele mai multe ori, TOTUL. Prietenia? Un cuvânt ce greu poate fi explicat în cuvinte. Prietenia! exprimarea sinceră și fără rezerve a gândurilor și simțurilor tale în fața unei alte făpturi omenești, sinceritate totală și dezinteresată în viața lăuntrică cea mai intimă, ca o încercare de retrăire în profunda simpatie a unei alte ființe omenești. Prietenia face să nască, hrănește și întreține cele mai frumoase sentimente de generozitate de care e capabilă o inimă omenească. Prietenie este când persoana care ți-e alături acceptă să fie „acolo” pentru tine și la bine și la rău.
(necunoscut)
Dragostea… Monstrul Cu Mii De Capete! 😈
Într-un mănunchi pe care nu l-aș putea cuprinde-n brațe aș putea strânge azi tot ceea ce viața m-a învățat pe mine despre dragoste. Și tot n-aș simți că am învățat cu adevărat ceva.
Am 55 de ani – rotunzi, maturi, serioși – și îi văd cum mă privesc cu îndărătnicie din oglindă, și-mi zâmbesc amar deși sufletul se răzvrătește și cere dreptul de-a rămâne așa cum se simte – imatur, necizelat și plin de avânt inconștient. Nepregătit, clar, pentru loviturile pe care viața i le aplică, regulat. Și nicidecum mai învățat, după ele.
Ce-am învățat eu despre dragoste?
Am învățat că dragostea e neașteptată. Poți s-o cauți ani de zile, poți să te amăgești o viață că simți și că e dragoste ceea ce simți… într-o zi se agață ceva de tine, nu te anunță, nu bate la ușă și nici măcar nu se descalță. Intră în suflet cu bocanci grei de trăire – poate e înălțare, poate e povară – și nu-ți mai dă drumul. Se lipește cumplit de puternic de tine, și-și pătrunde-n pori, în piele, în vene, în fiecare colțișor al sufletului, în fiecare centimetru al corpului și te înrobește. Devii sclav, cu voie și fără voie. Al sentimentelor.
Am învățat că dragostea e egoistă. Că nu poți să fii cu adevărat fericit iubind și să nu-ți dorești ca sentimentele tale să-și găsească ecou într-un alt suflet, acel suflet. Oricât mă străduiesc să lupt cu egoismul ei, mă înfrânge mereu. Deși-mi doresc sincer, cu toată ființa mea, să fiu în stare să iubesc cuminte, tăcut și fără dorința de răsplătire, fiecare gest pe care-l fac e, de fapt, o luptă pentru a obține măcar o infimă dovadă a împărtășirii propriilor mele sentimente.
Am învățat că dragostea te transformă. Îți pătrunde în suflet și-ți dă aripi, te năucește și-ajungi să privești lumea prin ochii ei. De rațiune nici nu mai poate fi vorba. Dragostea îți dă forță, îți dă încredere, îi trasează sufletului un contur de măreție pe care nu-l credeai posibil și îți dă speranță. Infinita speranță. Îți zice, clar, răspicat: se poate! Și crezi. Pentru că pune stăpânire atât de tare pe ființa ta încât nu mai poți trăi sau simți altfel decât prin prisma ei. Nu mai știi să respiri fără ea. Dar crezi.
Am învățat că dragostea nu se poate măsura. Nici n-o poți simți pe bucățele, azi un pic, mâine un pic, și tot așa, să-ți ajungă pentru toată viața. N-o poți depozita, n-o poți pune la păstrare, n-o poți împărți. Vine toată odată, val vârtej, te obligă să o primești așa cum e, răvășește totul în jur, cotropește și-și adjudecă fiecare fior al sufletului. Și-o simți pe de-ntregul, așa cum poți, cu toată ființa ta. Că e prea puțin sau mai mult decât poți duce, ei nu-i pasă.
Am învățat că dragostea doare. Doare mai crunt decât orice durere fizică și simți că-ți sfărmă sufletul în bucățele mici, mici, atunci când iubești un om căruia îi ești doar ” drag “. Dragostea e cea care ne transformă din cerșetor în rege. Dar cel mai adesea, transformarea e în sens invers.
Am învățat că dragostea nu alege. N-o poți programa, n-o poți direcționa, n-o poți simți când dorești, pentru cine dorești. Nu ai capacitate de alegere. Ea te alege pe tine, nu tu pe ea. Și tot ce ești, tot ceea ce poți fi, se canalizează în direcția ei. N-o interesează că iubirea e reciprocă sau că cel iubit iubește, la rândul lui, pe altcineva. Și tot așa, ca într-un joc prost regizat.
Da, simt că dragostea e toate cele de mai sus. Da, e ademenitoare și e grea, e înălțătoare și e chinuitoare. Și-n același timp, știu că e la fel de necesară ca și aerul respirat. Că o dorim chiar și atunci când durerile-i ne îngenunchează. Pentru că nu, nu putem trăi fără ea.
Iubim într-un mod extrem și surprinzător de profund… iubim cu toată forța de care suntem în stare. Nici mai mult, nici mai puțin. Dăm tot. Așteptăm tot. Și uneori, nu primim nimic.
Și, dacă iubim într-o astfel de manieră chiar și atunci când iubirea noastră nu-și găsește ecoul potrivit … cum s-ar putea măsura iubirea noastră atunci când i s-ar răspunde cu aceeași măsură? Iubim mai mult atunci când nu suntem iubiți, când suntem iubiți dar iubirea n-are cale de împlinire… sau doar aparent iubirea pare mai adâncă, fiindcă e mai dureroasă și ne pătrunde mai ascuțit în vene? Fericirea o primim și-o trăim firesc, considerând că ni se cuvine. Durerile ni le trăim târându-ne, copleșiți fiind de ceea ce considerăm a fi nedreptate… A vieții, a sorții…
